Credinţa noastră, viaţa noastră

Autor: pr. CriÅŸan Cristian
Teme: Recenzii, Spiritualitate

Titlu: “Speranza del grano di senape. Meditazioni per ogni mese dell’anno”
(Speranţa grăuntelui de muştar. Meditaţii pentru fiecare luna a anului)
Titlu original: “Die Hoffnung des Senfkorns”
Autor: Joseph Ratzinger
Traducător: Antonio Bonora (din limba germană)
Editura: Queriniana
Nr. de pagini: 80
Format:
ISBN: 88-399-1408-0

Nu am înÅ£eles niciodată de ce reflecÅ£iile se fac pe “marginea” unei cărÅ£i ÅŸi nu pe “mijlocul” cărÅ£ii. AÅŸadar, îmi imaginez întotdeauna cartea ca pe o margine, ca pe un mal de apă, pe care stau aÅŸezat ÅŸi în care îmi bălăcesc picioarele desculÅ£e afundate în oglinda verzuie. Cam aÅŸa încerc eu să reflectez pe deasupra unei cărÅ£i. Reflexia reflecÅ£iei mele se opreÅŸte asupra unei cărÅ£ulii frumoase, subÅ£irele, însă suficient de incisivă încât să scormonească niÅŸte interogative înăuntrul conÅŸtiinÅ£elor. Este scrisă de un autor de seamă, de teologul german Joseph Ratzinger, ÅŸi se cuvine să mărturisim că după alegerea sa ca pontif suveran al Bisericii Catolice în aprilie 2005, cărÅ£ile sale au început să se vândă ca pâinea caldă. Åži spun ca pâinea caldă amintindu-mi ceea ce un mărturisitor al Bisericii greco-catolice din România spune legat de vieÅ£uirea sa în temniÅ£ele comunismului, unde, înfometat fiind, nu a visat nici un moment vre-un festin sau mese îmbelÅŸugate sau vre-un alt fel de opulenţă gastronomică, ci doar atât: un colÅ£ de pâine caldă, aburindă.

Cartea viitorului Papă Benedict se intitulează “SperanÅ£a grăuntelui de muÅŸtar” ÅŸi este o culegere de meditaÅ£ii, câte una pentru fiecare din cele 12 luni ale anului. MeditaÅ£iile au apărut pentru prima oară în anul 1972 în 12 fascicule ale periodicului pastoral pentru diecezele germane de Aachen, Berlin, Essen, Köln ÅŸi Osnabrück. Coperta ediÅ£iei pe care o am în mână surprinde de la prima vedere prin coloritul generos - un desen pe undeva à la van Gogh -, având în prim-plan, pe lângă un soare roÅŸu, două păsărele care populează crengile unui copăcel, copăcel care, cu siguranţă, nu este altceva decât transformarea metamorfozată a bobului de sămânţă, ÅŸi de la care se aÅŸteaptă rodul.

MeditaÅ£iile sunt scurte, concise ÅŸi sunt legate de lecturile biblice rânduite în liturghia latină pentru anul A, însă aÅŸa cum suntem îndemnaÅ£i în chiar preambulul cărÅ£ii “pot fi uÅŸor separate de acestea” spre a fi folosite ÅŸi în alte momente de trebuinţă în decursul anului liturgic.

M-aş opri pentru o succintă prezentare în două-trei rânduri a fiecăreia din cele 12 meditaţii, gândite de păstor iniţial pentru oile diecezei sale, dar care astăzi iată că se dovedesc de folos oilor pe care le are de păstorit în lumea întreagă şi ,graţie tehnologiei, cititorilor noştri.

ÃŽn gândul aÅŸternut pentru luna ianuarie, viitorul Papă ne invită să pornim în anul cel nou aliaÅ£i cu un tovarăş de nădejde: un tovarăş numit “încrederea”. Pe un drum pe care nu îl cunoaÅŸtem, plin de neprevăzut ÅŸi de surprize. E greu astăzi să te mărturiseÅŸti a fi creÅŸtin; ÅŸi una din marile greutăţi, recunoaÅŸte autorul, constă în dificultatea efectivă pe care o întâmpinăm atunci când rostim numele Domnului, numele “Abbà”, “Tată”. Dificultatea aceasta se datorează tendinÅ£ei omului postmodern de a nu mai recunoaÅŸte pe nimeni ca fiind “părintele” său ÅŸi care preferă exclusiv acel viitor pe care, doar el, cu puterile sale, ÅŸi-l poate construi. ÃŽnsă, spune papa, omul care într-adevăr are o motivaÅ£ie pentru a fi încrezător astăzi, este cel care îl recunoaÅŸte pe Dumnezeu ca părinte a toate, a tot ceea ce înseamnă ÅŸi presupune conceptul de “viitor”.

Pentru meditaÅ£ia din luna februarie, autorul semnalează unei societăţi “supersătule ÅŸi bolnave de atâta saÅ£ietate” importanÅ£a postului ÅŸi a penitenÅ£ei ca fiind acel spaÅ£iu ÅŸi moment care să favorizeze întâlnirea cu Dumnezeu. CredinÅ£a creÅŸtină, spune Ratzinger, ne invită la bucurie, iar creÅŸtinul nu acÅ£ionează împotriva ci în favoarea bucuriei; altminteri nu e creÅŸtin ci un schizofrenic.

MeditaÅ£ia pentru luna martie, în schimb, are ca ÅŸi temă predilectă iubirea lui Dumnezeu care prin jertfa ÅŸi suferinÅ£a Lui - suferinţă în care nu a sărit nimeni să îl apere - ne-a adus mântuirea. Acest chip al “Dumnezeului-fără-apărare” spune viitorul Papă Benedict al XVI-lea, ar trebui să ne mistuie mai mult decât oricare imagine pe care ne-am putea-o face despre Cel atotputernic. Să ne mistuie într-atât, până în a-L recunoaÅŸte în cel suferind sau persecutat. Căci “cel căruia Mielul i se dăruieÅŸte, nu poate să se comporte ca un lup”, ci, împreună cu El, se cuvine să primească orice suferinţă ÅŸi înjosire (fără de care nu se poate), împreună cu gloria Sa.

“Alergarea grabnică către Cel înviat” - aÅŸa se rezumă meditaÅ£ia pentru luna aprilie. Doi ucenici care aleargă la mormânt în dimineaÅ£a ÃŽnvierii. Speranţă ÅŸi resemnare. VoinÅ£a lor de a crede, pe de o parte, ÅŸi amintirile dureroase, pe cealaltă. Ba chiar ÅŸi un pic de curiozitate. La rândul nostru, ÅŸi noi suntem chemaÅ£i să alergăm la mormânt. ÃŽnsă martori ai ÃŽnvierii vom fi numai atunci când vom ÅŸti să ascultăm, precum Maria, vocea Celui care ne cheamă. Åži care ne cheamă pe numele nostru. Altminteri nu vom întâlni lângă mormânt decât un simplu grădinar…

În luna mai suntem chemaţi să primim darul Spiritului Sfânt ca fiind rod al suferinţei de pe cruce. Dumnezeu, în Spiritul Sfânt, se dăruieşte oamenilor. Şi unicul mod de a-L primi pe Spiritul este de a-I urma lui Isus pe cale. Pe Cruce.

În cuvântul pentru luna iunie, teologul Joseph Ratzinger vorbeşte despre inimă şi simbolurile ei. Pe Dumnezeu îl putem atinge şi vedea (Cf.1 In. 1,1) pentru că El are o inimă. Şi tot secretul constă în a avea şi noi o inimă asemănătoare cu a Lui.

Este meditaÅ£ia pentru luna iulie cea care dă titlu ÅŸi fir roÅŸu întregii cărÅ£i: speranÅ£a grăuntelui de muÅŸtar. Cine este acest grăunte de muÅŸtar? Este Biserica - ne răspunde Ratzinger ÅŸi crizele prin care Biserica azi trece ne pot neliniÅŸti, ne pot aduce tulburare. ÃŽnsă Biserica, trăind simultan Vinerea Patimilor, ÃŽnvierea ÅŸi Rusaliile, se hrăneÅŸte nu din ambiÅ£ii de putere ci din darul pe care Spiritul îl dăruieÅŸte. Åži încercările vor fi cele care îi vor aminti Bisericii că nu din “puterea programelor sau a structurilor sale” îşi primeÅŸte nutremântul, ci din prezenÅ£a ÅŸi lucrarea Mângâietorului.

Pentru luna august ni se propune să medităm la trup şi la mărirea cerească. Trupul omenesc este destinat cerului, şi se află în strânsă legătură cu însuşi faptul-de-a-fi-om al omului. Însă trupul doar atunci ni-l cinstim când îi recunoaştem demnitatea pe care o are şi atunci când îl privim în lumina promisiunilor pe care ni le-a făcut Dumnezeu.

Autorul arată în meditaÅ£ia pentru luna septembrie, în care se reia porunca lui Isus: “IubeÅŸte-Å£i aproapele ca pe tine însuÅ£i!”, cât este de uÅŸor în vremurile de astăzi să ne urâm, chiar să ne dispreÅ£uim, prin aÅŸa numitul “dezacord” cu noi înÅŸine sau prin “eÅŸecul de a ne accepta” pe noi înÅŸine. ÃŽn consecinţă, înainte de a-l iubi pe aproapele, spune papa, trebuie să învăţăm să ne acceptăm ÅŸi să ne iubim pe noi, fiindcă, înainte de toate, doar acceptarea de sine însuÅŸi deschide calea către acceptarea celuilalt.

În gândul pentru luna octombrie suntem chemaţi să ne rugăm împreună cu Biserica, prin împărtăşirea cu ceilalţi membri ai ei. Orice năzuinţă egoistă de a ajunge la Dumnezeu fără de ceilalţi este sortită eşecului şi aceasta este, în viziunea teologului german, criza omului de azi în ceea ce priveşte rugăciunea. Tot despre rugăciune vorbeşte şi meditaţia pentru luna noiembrie care, însă, se axează asupra comuniunii cu cei trecuţi la cele veşnice, în virtutea împărtăşirii care uneşte între ele membrele corpului Bisericii. În rugăciunea pentru cei morţi mărturisim cum viaţa şi moartea se împreunează într-un continuu a da - a primi, care uneşte cerul cu pământul.

Ultima meditaÅ£ie, cea pentru luna decembrie, poartă amprenta eschaton-ului: “Vie împărăţia Ta”. Acea împărăţie, acea revenire a Sa, pe care o tot invocăm, dar pe care, de fapt, nu o dorim cu adevărat; fiindcă altele par să fie astăzi speranÅ£ele care ne nutresc. Actualul Papă vorbeÅŸte despre cei care chiar ÅŸi azi, trăiesc “înainte de Hristos”, adică fără să-L fi cunoscut vreodată, dar ÅŸi despre cei de “după Hristos” care L-au cunoscut ÅŸi apoi L-au părăsit. Ultimul gând se referă la tema sărbătorii ÅŸi a bucuriei ÅŸi care reprezintă, în viziunea teologului german, adevărata “limfă vitală” a lumii.

Care poate fi atunci speranţa unui grăunte de muştar, al cărui destin este acela de a muri pentru a putea da roadă? Este acel orizont restrâns al unei seminţe minuscule, care trebuie să rămână peste timp ceea ce a fost din totdeauna: sare şi lumină care să dea savoare şi luminare oricărei realităţi indiferent cât de insipidă sau întunecată ar fi. Un cerc micuţ al cărui diametru se lărgeşte mereu-mereu pe suprafaţa apei. Nucleu, minoritate, ferment şi aluat chemat să dospească. Bucurie şi speranţă în bunătăţile vieţii veşnice. Acest lucru ni-l împărtăşeşte cel care astăzi poartă numele de papa Benedict al XVI-lea.

“Probatos semper lege…”

Lecturi:1907
Inapoi la inceputul paginii