Martie 2007

Ordine şi Congregaţii Baziliene în Biserica Catolică

Autor: Sr. Bolfa Veridiana, OSBM
Teme: Prezentări

I. Sf. Vasile şi Sfânta Macrina – întemeietorii Ordinului Bazilian

Întemeietorii Ordinului Bazilian sunt: Sf. Vasile cel Mare (329-379) pentru ramura masculină şi Sf. Macrina sora Sf. Vasile (328-380), pentru ramura feminină, născuţi la Cezareea Capadociei. Fac parte dintr-o familie faimoasă, atât pentru spiritul creştin cât şi pentru nobilitate şi bogăţie. Tatăl lor, Vasile, era avocat şi retor şi avea o şcoală la Neocezareea, iar mama Emelia era fiica unui martir nobil. Ea a născut nouă copii: patru băieţi şi cinci fete. Dintre fete se cunoaşte doar numele uneia, care purta numele bunicii, Macrina. Dintre băieţi trei au devenit episcopi: Vasile- episcop de Cezareea, Grigore - episcop de Nisa şi Petru - episcop de Sebaste. Cinci dintre ei îmbrăţişează viaţa monahală: cei trei episcopi, Macrina şi Naucratiu; iar şase membrii ai familiei devin sfinţi: cei trei episcopi, Macrina - cunoscută ca model de viaţă ascetică, Macrina cea Bătrână - bunica (ucenica Sf. Grigore Taumaturgul) şi mama lor Emelia.

Sf. Macrina, sora mai mare, este cea care i-a arătat fratelui Vasile deşertăciunea lumii şi l-a îndemnat spre noua filozofie. Ea se retrage pe malul râului Iris, la Anesi, împreună cu mama şi slujitoarele lor, precum şi alte tinere bogate, dornice să trăiască aproape de Domnul, în liniştea mănăstirii. După câţiva ani, pe partea opusă a râului Sf. Vasile va întemeia o mănăstire pentru monahi, unde va sta şi el până va fi ales episcop de Cezareea. Gloria lui Vasile e în bună măsură gloria Macrinei, căreia îi revine meritul de a-şi fi câştigat fratele pe drumul creştinismului activ şi cuceritor. Macrina, i-a înconjurat cu multă dragoste pe toţi fraţii ei, pe unii chiar i-a educat după ce ea însăşi primise o înaltă educaţie de la mama şi bunica ei. În lungile convorbiri pe care le are cu fratele Grigore episcop de Nisa, în preajma morţii ei, acesta e vrăjit de ştiinţa şi cuvântul înflăcărat al surorii. Grigore o ascultă ca pe o profesoară. Macrina se înalţă cu cuvântul pe culmile filozofiei şi vorbeşte despre suflet. Explică principiile vieţii în trup, cauza existenţei omului şi a caracterului lui muritor, originea morţii şi desfacerea trupului pentru o altă viaţă.

Sf. Vasile concepe viaţa monastică în mod esenţial ca viaţă a comunităţii, unde fiecare poate să-l servească pe celălalt şi să fie la rândul său să fie ajutat să înainteze. În locul eremului specific primului monahism, Vasile preferă viaţa comună care, favorizează corectare defectelor şi ajutorul reciproc; atribuie o dimensiune familială comunităţilor de monahi. La baza întregului edificiu, Vasile, pune dubla poruncă a iubirii: de Dumnezeu şi de aproapele. A voit ca monahii să fie integraţi în viaţa Bisericii, sub autoritatea episcopului, să exercite ministerul pastoral, de aceea mulţi erau şi preoţi. Acest element îi distinge pe bazilienii de pahomieni. Sf. Vasile nu a fondat mănăstirile în locuri pustii, ci în oraşe şi în apropierea lor, în aşa fel ca alegerea liniştii şi a reculegerii să fie legată de dimensiunea ajutorării celor nevoiaşi, de asistenţa bolnavilor, săracilor şi orfanilor. Fundamental în regula baziliană, nu este munca manuală care întăreşte trupul, ci rugăciunea care încurajează spiritul, studiul Sf. Scripturi care iluminează mintea.

Sf. Vasile a scris Reguli pentru monahii care trăiesc viaţa comunitară: Regulile mari (55) şi Regulile mici (318), fiind numit reformatorul şi legislatorul monahismului. Aceste reguli sunt firul roşu pentru toate Ordinele şi Congregaţiile, atât în Orient unde majoritatea călugărilor sunt bazilieni, cât şi în Occident, datorită întemeietorului monahismului occidental Sf. Benedict, care s-a inspirat din regulile Sf. Vasile. Aceste reguli prezintă viaţa călugărească ca starea ideală pentru a ajunge la perfecţiunea creştină. Monahismul bazilian s-a menţinut în decursul secolelor fiind viu şi astăzi, în special în Biserica Orientală.

II. Bazilienii în Biserica Greco-Catolică

În Biserica Greco-Catolică există cinci ordine baziliene. Cel mai răspândit şi cu cel mai mare număr de membrii este Ordinul Bazilian al Sf. Iosafat şi Ordinul Surorilor Baziliene. Aceste Ordine atât de fraţi cât şi de surori sunt prezente şi în ţara noastră. Există un Ordin Bazilian Italian de Grottaferrata, care are şi ramura feminină. Apoi avem trei Ordine Baziliene în Biserica Greco-Catolică-Melkită, toate fondate în Liban şi apoi răspândite şi în alte ţări.

1. Ordinul Bazilian al Sfântului Iosafat OSBM

Scurt istoric: În anul 1595 ierarhia Bisericii din Kvivan – Russ (azi Ucraina), face oficial unirea cu Biserica Romei, numită unirea de la Brest. În 1617, are loc Capitulul monastic din Novohorodovychi, în urma căruia se unesc cinci mănăstiri care formează Provincia Sf. Treime a Ordinului Sf. Vasile cel Mare, iar Mitropolitul Joseph Rutsky devine primul protoarhimandrit. În 12 noiembrie 1623, este martirizat episcopul Josaphat Kuntsevych (de la care îşi va lua numele ordinul).

În anii care au urmat alte mănăstiri s-au unit cu Biserica Romei şi au aderat la Ordin. În 1780, a avut loc un Capitul care a împărţit Ordinul în patru provincii: Bielorusia, Lituania, Polonia, Galitia. În 1807, Mitropolia Galitiei a fost restaurată la Lviv. În 1931, a avut loc o nouă reformă a Bazilienilor cu ocazia Capitulul General din Dobromyl, care a împărţit din nou Ordinul în patru provincii: Galitia (Polonia), Subcarpatia (Cehoslovacia), Canada şi SUA şi Vice-Provincia Brazilia.

În 1932, conducerea generală a fost transferată la Roma; s-a schimbat numele în Ordinul Bazilian al Sfântului Iosafat. În 1947, Provincia Sf. Nicolae din Subcarpatia, se împarte în patru provincii: Subcarpatia Ucraina, Cehoslovacia, Ungaria şi Provincia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din România. Urmează perioada de persecuţie comunistă, când mulţi bazilieni au plătit cu ani grei de închisoare unii chiar cu viaţa, fidelitatea faţă de Cristos şi adeziunea lor faţă de Biserica Romei

Bazilienii în Biserica Greco-Catolică din România.

Chiar de la începutul existenţei Bisericii Greco-Catolice Române, au existat călugări, şi cum în Biserica răsăriteană se respecta regula Sf. Vasile, toţi era bazilieni. Prima comunitate de bazilieni a fost formată de Leonte Moschonas, la Mănăstirea Buna Vestire, din Blaj. Episcopul Pentru Pavel Aron înfiinţează mănăstirea de bărbaţi culţi a Sf. Treimi, pe lângă centrul episcopal din Blaj. În sec al XVIII-lea, viaţa monahală în Transilvania era în floare, existau peste 115 mănăstiri rurale, dar acestea au dispărut, astfel că, la începutul sec. al XX-lea existau doar două mănăstiri în Transilvania: la Blaj şi la Prislop. În această perioadă câţiva călugări de la mănăstirea Prislop au plecat la Muncaci (Ucraina), într-o mănăstire care aparţinea de Ordinul bazilian. La întoarcere, în 1923, o parte s-au instalat la mănăstirea Bixad, cu binecuvântarea PSS Iuliu Hossu, sub conducerea egumenului Atanasie Maxim. Pr. Augustin Pop, format şi el la Muncaci, a ajuns egumen la mănăstirea Prislop, astfel cei doi egumeni s-au sfătuit să se unească într-o provincie. Primul pas a fost deschiderea unui noviciat comun la Bixad, în noiembrie 1925, care s-a bucurat de un mare număr de candidaţi. În anul 1936, PS Iuliu Hossu predă mănăstirea Nicula bazilienilor. În decursul anilor au primit şi alte mănăstiri în toate diecezele, numărul călugărilor înmulţindu-se foarte mult. În 1947, Provincia călugărilor bazilieni din România s-a separat de Muncaci, de acum depinzând direct de conducerea generală de la Roma.

Stema Ordinului Bazilian (pt. ramura masculină şi feminină) şi semnificaţia ei

200702-09.jpgForma ovală a emblemei conţine un rug aşezat pe un glob care arde cu un foc în flăcări. În cartea Exodului (13,12) se spune că Dumnezeu a condus poporul spre eliberare folosind ca semn rugul aprins. Sf. Grigore de Nazianz l-a comparat pe Sf. Vasile cel Mare cu un foc arzător, strălucind de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Forma ovală este înconjurată de ramuri de stejar şi de măslin.

Stejarul – simbolizează curajul, tăria sufletească şi perseverenţa.

Măslinul – simbolizează pacea, dorinţa de cunoaştere şi înţelepciune

Deasupra ovalului este un soare strălucitor, care conţine monograma slavonă IXC – Isus Cristos. Cristos este „Lumina lumii”(In 9,5).

Versiunea veche a emblemei baziliene conţine o coroană deasupra rugului aprins care, simbolizează numele Sf. Vasile (gr. Basileus – rege)

1’. Ordinul Surorilor Baziliene, OSBM

După moartea Sf. Macrina şi a Sf. Vasile, modul lor de viaţă monastic s-a răspândit în toată Grecia şi în ţările din Europa Centrală şi de Est. În sec. al VIII-lea, multe călugăriţe baziliene din Răsărit fug în Occident, în special în sudul Italiei, din cauza persecuţiei lui Constantin Copronim, care a poruncit distrugerea icoanelor şi a relicvelor sfinţilor.

Odată cu venirea creştinismului în Kyivan Russ – (Ucraina de azi) au fost fondate mănăstiri de femei, în care călugăriţele trăiau potrivit regulilor Sf. Vasile. În 1617, a început o reformă a mănăstirilor de bărbaţi care, a avut efect şi asupra vieţii din mănăstirile de femei. Ele nu au fost centralizate ca mănăstirile de bărbaţi, ci au rămas independente. În 1772, în eparhiile unite cu Roma, Ucraina şi Bielorusia existau 25 de mănăstiri de femei, cu 200 de membre. În timpul despărţirii de Polonia în 1772-1795 călugăriţele care erau în teritoriile controlate de Rusia sub Ecaterina a II-a, au pierdut multe mănăstiri, iar altele au fost închise de Nicolae I (1825-1855). Au supravieţuit patru centre monastice, care au înflorit până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: Yavoriv, Slovita, Lviv şi Stanislaviv.

În anul 1911, de la mănăstirea Yavoriv, pleacă primele surori misionare în Statele Unite. Prima mănăstire au fondat-o în Philadelphia. În 1918, după împărţirea bisericilor catolice bizantine din America în două jurisdicţii, una pentru ucraineni şi alta pentru ruteni, s-a fondat o altă mănăstire în Cleveland, Ohio (azi centrul e în Uniontown, Pensylvania). În 1915, mănăstirea Slovita a trimis Surori în Iugoslavia, Krizevici, azi Croaţia. În 1921, în timpul Imperiului Austro-Ungar, mănăstirea Stanislaviv a fondat o mănăstire în Uzhord, iar în 1922 una la Presov. Mai târziu, în 1935, câteva surori din Uzhorod au plecat la Mariapocs (Ungaria) unde au fondat o altă mănăstire. În 1939, au plecat surori misionare în Argentina. Cele două războaie mondiale, au scos în evidenţă necesitatea de a uni toate mănăstirile într-un ordin, cu o conducere centrală. În 1951, Sfântul Scaun a aprobat centralizarea surorilor Ordinului Sf. Vasile cel Mare, cu statut papal. Astăzi Ordinul are 650 de surori răspândite în mai multe ţări: Ucraina, Ungaria, Slovacia, Polonia, Croaţia, Italia, Statele Unite ale Americii, Argentina, Australia, Brazilia şi România.

Surorile Baziliene în România

Surorile baziliene din România în perioada de persecuţie, în timpul unei întâlniri la Gherla.

200702-10.jpgÎn România Surorile Baziliene n-au fost fondate de misionare venite din afară, ci de o soră vincentină de la Satu Mare, M. Ana Fekete, care a văzut nevoia de a deschide o mănăstire pentru fetele greco-catolice. Fondarea comunităţii s-a făcut în colaborare cu Pr. Leon Manu OSBM, superiorul mănăstirii Nicula, la Gherla. Fondarea comunităţii a avut loc în anul 1946 şi aprobarea în 1948, anul în care Biserica greco-catolică era scoasă înafara legii. Au urmat anii grei de prigoană, comunitatea a rezistat, pentru că Dumnezeu o voia; chiar s-a dezvoltat foarte bine în perioada de persecuţie, astfel încât în anul 1990 număra 60 de membre. Cum aminteam, Surorile Baziliene s-au centralizat într-un ordin în anul 1951, aşadar, surorile din România au aderat la Ordin abia în anul 1989 când s-a putut lua legătura cu Roma. De atunci a devenit Provincia română, pusă sub patronajul „Inimii Neprihănite a Sfintei Fecioare Maria”.

Surorile baziliene din România astăzi

200702-11.jpgAstăzi Surorile au case în patru oraşe: Cluj, Gherla, Baia-Mare şi Lugoj. Punând în practică dorinţa Sf. Vasile, viaţa lor este contemplativă şi activă. Au un program de rugăciune comunitar centrat în special pe orele dimineţii şi ale serii, când majoritatea sunt în mănăstire. Apostolatul surorilor se desfăşoară în educaţie: grădiniţă, şcoli, cateheză parohială; ajutorarea săracilor sub diferite forme; medical: îngrijirea bolnavilor şi a bătrânilor, a femeilor însărcinate, în clinici şi la domiciliu; activităţi în centre episcopale şi catedrale: Lugoj, Cluj; la Baia Mare există o mănăstire care a devenit loc de pelerinaj, iar în jurul ei s-a dezvoltat un centru spiritual pentru exerciţii spirituale şi alte tipuri de întâlniri cu caracter spiritual, o oază de linişte pentru cei care doresc să se refugieze pentru câteva zile de zgomotul lumii. Prin rugăciune şi apostolat, surorile caută să-l iubească pe Dumnezeu şi aproapele.

2. Ordinul Bazilian Italian de Grottaferrata, OSBI – fondat în 1004 când Biserica era una. Scopul: Rugăciune, studiu, muncă; angajare ecumenică cu Orientul creştin. Sfântul Nilo di Rossano ajuns în teritoriul tuscolan, a primit în dar de la contele de Tuscolo, un teren. Existau în împrejurimi resturile unei vile romane, despre care dă mărturie un cripto-portic şi un mic edificiu, probabil un mormânt din epoca republicană transformat în oratoriu creştin în secolul al V-lea, numit cripta ferrata, pentru multele ferestre cu gratii duble, de aici toponimul Grottaferrata. În anul 1004, anul morţii Sf. Nilo, monahul Bartolomeu, a început construirea unei mănăstiri în jurul criptei. Monahii, fideli regulii baziliene s-au dedicat pe lângă rugăciune, muncii şi studiului.

În 1579, reforma lui Grigore al VIII-lea, a reunit mănăstirile baziliene din Italia şi Spania într-o singură congregaţie, punând în fruntea provinciei romane-napolitane mănăstirea de la Grottaferrata. În 1937, abaţia a fost separată de dieceza de Frascati, fiind recunoscută exarhat: o mică dieceză autonomă, în care Egumenul e membru al Conferinţei Episcopale şi exercită jurisdicţia peste călugării şi credincioşii din zonă, la fel ca un episcop. Monahii au intensificat relaţiile cu comunităţile italo-albaneze de rit bizantin din Calabria şi Sicilia, de unde au apărut numeroase vocaţii care îşi găsesc dezvoltarea în „Seminarul pontifical Benedict al XV-lea”, instituit în Abaţie din 1918, actualmente este liceu clasic extern, atât pentru băieţi cât şi pentru fete. Din comunităţile monastice de rit grec prezente din prima parte a evului mediu în Europa, Abaţia de Grottaferrata este unica care a supravieţuit şi pontifii au pus în valoare semnul istoric şi profetic, al unităţii creştinismului occidental şi oriental.

2’. Congregaţia Surorilor Baziliene Fiicele Sf. Macrina, ISBFM

Congregaţia a fost gândită de Pr. Nilo Borgia, ieromonah de la Grottaferrata. La 8 iulie 1921 sosesc la Mezzojuso, în Sicilia, eparhia Piana degli Albanesi, M. Macrina Raparelli şi sora sa Eumelia de la Grottaferrata care, fondează comunitatea surorilor baziliene cu ajutorul spiritual al Pr. Nilo. Scopul Congregaţiei este de a merge spre Orientul creştin, ecumenismul: prin rugăciune şi caritate. La început Congregaţia a fost de drept episcopal până în 1963 când devine de drept pontifical. În 1939, un grup de surori pleacă misionare în Albania, iar în anul 1922 deschid o casă în India operând într-un cartier ortodox.

3. Ordo Basilianus Ssmi Salvatoris Melkitarum,OBS (Bazilienii Salvatorieni).

Ordinul a fost fondat în anul 1683, de arhiepiscopul de Saida, Euthyme Saifi, aprobat în 1715. Este cel mai vechi ordin catolic fondat în Liban. Episcopul a format comunitatea în jurul lui, din tineri pioşi cărora le-a asigurat o formare spirituală şi liturgică. După depunerea voturilor şi hirotonire au fost trimişi misionari în dieceză, iar mai târziu în toate diecezele patriarhatului de Antiohia. În 1685 arhiepiscopul construieşte o mănăstire în apropierea Muntelui Chouf, care va fi terminată în 1711. Acesta a fost începutul epopeii misionare a Mănăstirii Preasfântul Mântuitor – casa mamă a Ordinului Bazilian Salvatorian. Această istorie minunată continuă de trei secole în ciuda tuturor vicisitudinilor şi catastrofelor prin care a trecut. Activităţile ordinului sunt: serviciu în parohiile melkite; ecumenism; servicii sociale; serviciu de dialog între diferitele culte religioase din Liban. Sunt prezenţi în diferite părţi ale lumii în serviciul parohiilor greco-catolice-melkite: în Liban, Siria, Iordania, Palestina şi în ţările de emigraţie: SUA, Canada, Australia, Brazilia.

3’. Congrégation des Sœurs Basiliennes Salvatoriennes

Fondarea Congregaţiei a avut loc în anul 1724 de un grup de călugăriţe greco-melkite-catolice, venite din Sednaya – Siria care, s-au refugiat în Liban. Au fost înfiinţate şi alte mănăstiri. Acestea au fost ajutate spiritual de Părinţii Bazilieni Salvatorieni, astfel că în anul 1940 s-au unit într-o congregaţie numită „Baziliene Salvatoriene”. Ele sunt prezente în Liban (50) şi în Siria (30).

4. Ordo Basilianus Sancti Iohannis Baptistae, Soaritarum Melkitarum, BC – (Bazilienii Soariti). Acest ordin a fost fondat în 1697, în Liban şi aprobat de papa Benedict al XIV-lea, în1757. În urma persecuţiilor exterioare şi a dificultăţilor interioare, Ordinul s-a împărţit în două: Alepini şi Baladiţi. Ordinul a deschis multe parohii şi dieceze în Liban, Siria, Iordania şi în afară. A dăruit Bisericii martiri, 3 patriarhi şi 40 episcopi.

4’. Congrégation des Sœurs Basiliennes Chouérites. Congregaţia a fost fondată în anul 1734, de două fete tinere din Alep doritoare de viaţa de mănăstire, cu ajutorul călugărilor soariţi. În 1941, congregaţia a devenit misionară; astăzi sunt răspândite în Liban, Siria - în mod particular în periferia Damascului, unde au o casă pentru primirea pelerinilor şi în Irak la Bagdad.

5. Ordo Basilianus Aleppensis Melkitarum, BA. S-a separat de Ordinul soarit în anul 1829. Scopul lor este „de a aduce mărire lui Dumnezeu, sfinţirea membrilor prin viaţa călugărească şi binele Bisericii”.

5’. Congrégation des Soeurs Basiliennes Alépines – Congregaţia a fost fondată în anul 1829, în urma unei reforme a Ordinului Chouérite. Au case în Liban şi Siria; este o congregaţie misionară de drept pontifical. Activităţi: pastorale, educative, sociale, culturale, artistice.

Biserica Romano-Catolică

6. Congregaţia preoţilor Sf. Vasile (Părinţii Bazilieni) - a fost fondată în anul 1822 în Canada şi aprobată în 1867. Harisma Părinţilor Bazilieni este educaţia prin misiune şi evanghelizare. Congregaţia a fondat licee, universităţi şi parohii în: Franţa, Canada, Statele Unite, Mexic, Columbia şi Sfânta Lucia. Activităţile Congregaţiei: educaţia tineretului, minister parohial, misiuni. Pe lângă activităţile de apostolat, aceşti preoţi trăiesc viaţa comunitară.

În Biserica Ortodoxă aproape toţi călugării şi călugăriţele urmează regula Sf. Vasile cel Mare. În mod concret în Biserica Ortodoxă Română, aceştia sunt în unanimitate bazilieni.

Bibliografie

Anuarul Pontifical pe anul 2004

Quasten, J., Patrologia II, I Padri greci (secoli IV-V), ed. Marietti, Casale 1980

Papadopoulos, S., Viaţa sfântului Vasile cel Mare, ed. Bizantină, Bucureşti 2003

Popa, I.O., Viaţa monahală la sfântul Vasile cel Mare, ed. Anastasia, Bucureşti 2000

Vasile cel Mare, Tâlcuire duhovnicească la Psalmi, ed. IBMBOR, 2006

Vasile cel Mare, Scrieri partea întâia. Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii şi cuvântări, IBMBOR,1986

Vasile cel Mare, Scrieri partea a doua. Asceticele, IBMBOR, Buc. 1989

Vasile cel Mare, Scrieri Partea a treia: Despre Sfântul Duh, Corespondenţa, IBMBOR, Buc. 1988

www.opuslibani.org

www.basiliansisters.org

www.stnicholaschurch.ca

Lecturi:6084
Inapoi la inceputul paginii

Comentarii

Cum poti sa devii sora daca nu esti de religie greco-catolica? Unde pot sa ma adresez?

Chiar la noi la Surori, la Cluj, pe strada Crizantemelor, nr.11.

am nevoie o saptamana,doua,o luna sa ma retrag intr o manastire pt a ma reculege,pentru a mi gasi linistea sufleteasca,cum as putea sa fac?

Cristos a inviat dragi surori..bravo voua ..sunteti tari si curajoase,,mult curaj in toate,,cu mult respect si recunostinta,,
Puneti-va doar in Dio solo increderea.
rugati-va si pt mine

Impartasiti-ne opinia Dvs

Opinia Dvs:

Teme