Mai 2007

O altfel de parohie

Autor: Pop Marius
Teme: Interviuri, Parohii

Interviu cu părintele Daniel Lazăr păstorul comunităţii greco-catolice româneşti din Ciudad Real

Părintele Daniel Lazăr este unul dintre preoţii tineri ai Bisericii noastre greco-catolice, care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea pastorală peste hotare. A studiat în Cluj-Napoca, Madrid şi Roma, în ultimul dintre oraşe specializându-se în teologie liturgică. A fost hirotonit în ţară de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, după care a fost trimis ca preot pentru comunităţile de români din Spania. În continuare avem bucuria de a vă împărtăşi discuţia purtată cu sfinţia sa.

Hristos a-nviat, părinte Daniel! Am dori la începutul acestui interviu să ne vorbiţi despre perspectiva pe care o oferă activitatea pastorala, oarecum specială, pe care o desfăşuraţi, deoarece nu este vorba de pastoraţia clasică dintr-o parohie, ci una, “altfel” într-o ţară străina, ceea ce implică diferenţe de limbă şi confesiune, apoi pe de altă parte, credincioşi care vin şi pleacă etc.

Adevărat a înviat! Este un subiect destul de amplu cel referitor la activitatea pastorala în diasporă, în lumea atât de complexa a emigraţiei. La venirea mea aici în Ciudad Real, în martie 2005, am găsit deja nuclee, sau mici comunităţi de credincioşi români în mai multe localităţi din această provincie, a doua ca extindere din Spania (Castilla-La Mancha, n. red.). Acest fapt se datorează activităţii pastorale ale unui preot spaniol, părintele Francisco José López Sáez, care specializându-se în ştiinţe ecleziale orientale are nu doar pregătirea ci şi sensibilitatea necesară înţelegerii firii lucrurilor aşa cum sunt în Biserica greco-catolică şi în general în lumea creştină bizantină.

200702spania.jpgDin partea episcopului şi a vicarilor lui am găsit mereu înţelegere, sprijin, mai ales în măsura în care ne-am cunoscut mai bine şi deci a crescut încrederea reciprocă. Pot spune fără să greşesc că asta a făcut şi face să am mereu speranţa că lucrurile vor merge în continuare bine. Te întâlneşti cu multe probleme când ajungi pe tărâm spaniol, când nu ai decât puţine persoane de încredere (sau in unele locuri pe nimeni), când găseşti reticenţe din partea unora. Apoi faima românilor de aici este de multe ori nu foarte bună, dar întâlneşti o amplă gamă de oameni, mai diversificată parcă decât o aveam în ţară.

Sigur că “succesul pastoral” nu trebuie căutat ca scop imediat, e mult mai importantă formarea, ajutorul pe care ca preot îl poţi da multora. Nu toţi acceptă, deşi poate au nevoie şi mai intens de a fi re-evanghelizaţi. Oamenii care vin aici au fiecare problemele lor, uneori chiar trăiesc drame si multe necazuri cum poate nici nu-şi imaginau înainte să vină. A-l căuta pe Dumnezeu în acest câmp al emigraţiei nu e lucru simplu şi din păcate fenomenul secularizării devine tot mai accentuat şi între conaţionalii noştri. Oamenii (în marea lor majoritate) ajung să aibă o situaţie materiala tot mai bună şi mai prosperă şi atunci încet, încet uită de nevoile spirituale, ajung parcă să fie “străini” şi faţă de Dumnezeu… sau poate mulţi erau deja aşa şi în ţară, cine ştie?

Ce relaţii aţi stabilit cu Biserica locală, atât la nivel personal, cu ierarhul locului, cu preoţii diecezei, cu enoriaşii, cât şi la nivelul structurilor episcopie, ale parohii etc.?

Aşa cum am mai spus am găsit multă înţelegere şi colaborare atât din partea ierarhiei cât şi a preoţilor în general. De fapt, comunităţile existente sunt active mai ales acolo unde există colaborare din partea parohului sau chiar şi a altor credincioşi spanioli, sensibili la nevoile pastorale ale celor care trăiesc în localitatea respectivă.

Sigur că aproape nu există localitate, chiar mică fiind, în care să nu trăiască români, dar ca să poţi avea o activitate cât de cât e nevoie de o anumită înţelegere şi mai ales disponibilitate, in primul rând, din partea preoţilor. În general nu sunt probleme, mai ales că episcopul diecezei, D. Antonio Algora Hernandez, s-a arătat de la început ca un părinte adevărat, foarte înţelegător şi deschis; un om minunat pot spune. Chiar a acceptat invitaţia mea de a participa la slujba de Înviere atât acuma doi ani, cât şi anul trecut (anul acesta a fost imposibil, din cauza prăznuirii Paştilor în aceeaşi dată) şi pe de altă parte, mereu s-a arătat disponibil şi foarte atent în ceea ce priveşte situaţia celor veniţi aici.

Există o bună colaborare şi cu episcopia. De multe ori sunt solicitat pentru cazuri de căsătorii între parte spaniola şi parte româna, mă refer la a clarifica anumite documente sau situaţii, sau sunt consultat asupra diferitelor aspecte, etc. Sunt de multe ori probleme cu persoane divorţate care vor să se recăsătorească aici.

Bineînţeles că particip la majoritatea evenimentelor importante din viata Bisericii din Ciudad Real, mă refer la întâlnirile cu preoţii, liturghii la ocazii importante si când se strâng aproape toţi preoţii din dieceza împreuna cu episcopul, conferinţe sau alte întruniri în Seminar, exerciţii spirituale etc. Am fost invitat şi în Seminarul diecezan să le vorbesc studenţilor despre identitatea Bisericii noastre, dar şi în parohii unde am expus unor grupuri de credincioşi realitatea Orientului creştin şi în special cel românesc.

Cum este percepută într-un ambient romano-catolic realitatea diferită care este preotul greco-catolic căsătorit, părinte al comunităţii creştinilor dar si al familiei sale? Aţi avut dificultăţi de integrare din acest punct de vedere?

Sigur că modul de a percepe şi înţelege realitatea preotului căsătorit este diferită de la persoană la persoană, în funcţie de mulţi factori, desigur si care nu e momentul acum să-i detaliem. În general pot spune că am fost chiar surprins în mod pozitiv de normalitatea cu care am fost privit şi acceptat aici, spun în general deoarece, evident, am întâlnit si poziţii mai refractare sau pur si simplu ale unora care nu puteau înţelege cum e posibil să fii şi preot şi să ai şi familie. Dar repet, mă aşteptam la o mai mare dificultate în a mă integra decât ceea ce am găsit aici; de fapt, oamenii din zona aceasta sunt destul de toleranţi, poate chiar indiferenţi faţă de aceste aspecte. E marea problemă prin care trece Occidentul în prezent, aceea a tot mai accentuatei secularizări.

Contează foarte mult relaţia personală, cunoaşterea şi încrederea reciprocă, şi astfel se pot depăşi multe obstacole provenind în special din ignoranţă şi lipsa de informare. Încerc ori de câte ori am ocazia să prezint realitatea Bisericii noastre, să fac cunoscute multe aspecte care aici se cunosc foarte puţin sau deloc şi nu de puţine ori am fost solicitat sa ţin mici conferinţe în acest sens.

În ce măsura această parohia greco-catolică română interacţionează cu fiii ei dincolo de serviciile religioase din biserică? Ne referim la faptul dacă organizaţi sau participaţi şi alt fel de activităţi decât cele strict legate de celebrările liturgice.

E o chestiune destul de clara că in ziua de azi nu poţi să te limitezi doar la a sluji Sfânta Liturghie. Experienţa mea de aici este clara în acest sens: omul trebuie îndrumat şi ajutat din multe, foarte multe puncte de vedere. Nu pot spune că am organizat multe activităţi de tip cultural de exemplu, insa ceea ce se încearcă este mereu o cât mai apropiata relaţie de la om la om, personalizată, să spun aşa. Pentru că aici tocmai acest aspect este unul foarte dat uitării, aş putea spune, deoarece societatea în care trăim este tot mai mult supusă unei “depersonalizări”, unei lipse de sens în ce priveşte valorarea individuală a fiecărei persoane şi tratarea sa ca atare.

200702spania1.jpgOamenii ajung să facă uneori compromisuri care întrec demnitatea persoanei, fac orice numai sa reuşească în a-şi asigura traiul, şi dacă se poate, unul cât mai comod şi mai bun. E nevoie însa şi de o anumită orientare, de a avea un “nord” sau o “stea polară” în viata, şi după care să ne organizăm totul. Iar acest sens al vieţii nu ni-l pot oferi nici marile supermarketuri, nici mediile de comunicare deşi au o influenţă teribil de mare asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor. Am încercat să organizăm întâlniri, cu sprijinul parohiilor din anumite localităţi, cu scopul cunoaşterii între oameni, a posibilităţii strângerii legăturilor între români.

De asemenea atunci când din partea episcopiei, sau a unor parohii se organizează întâlniri pe diverse teme, mereu sunt invitaţi să participe şi credincioşii români. Nu totdeauna e simplu pentru ei să concilieze munca (mulţi lucrează şi sâmbăta) cu aceste alte activităţi. Dar important e şi faptul de a şti că ai o referinţa, că nu eşti singur şi că poţi apela la cineva etc. Asta cred că e o dimensiune importantă a activităţii pastorale, şi încerc s-o cultiv şi întăresc zi de zi. Sigur că apar şi cazuri în care te simţi puţin, sau chiar deloc edificat, poate şi folosit; există persoane care profită de bunătatea altora, profită de orice de fapt, dar asta face parte din joc, ca să zic aşa.

Deşi presupunem că este greu să stabiliţi în contextul unei fluctuaţii permanente a membrilor comunităţii o medie de vârstă, cum aţi considera comunitatea, tânără, bătrâna, luând în considerare şi numărul eventualelor botezuri, cununii, decese etc.?

Cu toate că aspectul fluctuaţiei din cadrul acestor comunităţi mai speciale care sunt cele din diasporă este unul important, pot spune ca cei care vin aici sunt oameni în general tineri, oameni cu multă capacitate de muncă, oameni dornici să realizeze multe in viată.

200702spania2.jpgE de înţeles de asemenea şi lipsa de formare a multora, iar asta face ca munca şi efortul pastoral să fie şi mai intens, dar cu siguranţă foarte interesant. Nu vreau să zic nici că e mai greu sau mai uşor decât altundeva, e diferit.

Părinte Daniel, vă mulţumim atât personal cât şi din partea redacţiei revistei noastre pentru interviul acordat şi nădăjduim ca activitatea sfinţiei voastre peste hotare să aducă în comunităţile româneşti, dar nu numai, un strop de împăcare şi bucurie, acolo unde de multe ori deznădejdea cuprinde sufletele celor departe de casă; iar sfinţiei voastre, cerem de la Bunul Dumnezeu, înţelepciune şi curaj în a sluji credincioşilor şi în a vă purta de grijă familiei.

Lecturi:1819
Inapoi la inceputul paginii

Impartasiti-ne opinia Dvs

Opinia Dvs:

Teme