Credinţa noastră, viaţa noastră

Autor: Frinc Octavian
Teme: Teologie

Afirmaţia Sfântului Ioan Evanghelistul, “Dumnezeu este iubire” (1 In. 4, 8) îl descrie în modul cel mai fericit pe Dumnezeu Unul în fiinţa Sa şi Întreit în persoane. Iubirea care domneşte între cele Trei persoane se exprimă printr-o totală dăruire de sine, a fiecărei persoane în parte faţă de celelalte două deoarece nu există diferenţe de nici un fel între cele Trei persoane, natura dumnezeiască fiind simplă şi unitară. Dumitru Stăniloae consideră că doar Sfânta Treime este garantul existenţei noastre ca persoane libere.

Iubirea dintre cele Trei persoane se revarsă ca o forţă creatoare, ci nu ca o extindere a naturii divine, în iconomia Tatălui în Fiul prin Spiritul Sfânt. Pentru teologul spaniol Luis Ladaria, unitatea Sfintei Treimi reiese tocmai din faptul că Spiritul Sfânt este un dar al Tatălui şi al Fiului. De altfel, de la origini si până la ” împlinirea vremurilor” (Gal. 4, 4), menirea comună a Cuvântului şi a Spiritului nu rămân într-un plan secund, ci se manifestă deopotrivă în Creaţie, în Făgăduinţă, în Teofanii şi în Lege, în Împărăţie şi în Exil (Catehismul Bisericii Catolice 702-710). Această prezenţă pregătitoare şi purificatoare atinge punctul culminant prin sălăşluirea în sânul Preacuratei Fecioare Maria, “cea plină de har” (Lc. 1, 29), ca urmare a acceptării voinţei dumnezeieşti din partea Noii Eve. Prin ungerea Fiului celui veşnic al lui Dumnezeu, Spiritul Sfânt ridică natura umană la rangul demnităţii Fiului care devine astfel şi Fiul Omului. Cu această natură umană îndumnezeită, Hristos înfruntă suferinţa, moartea şi Învierea Sa. A crede în Spiritul Sfânt însemnă a recunoaşte faptul că El este una dintre persoanele Sfintei Treimi, de aceeaşi natură cu Tatăl şi cu Fiul.

În ultima etapă a îndumnezeirii (după Înviere), natura umană a Cuvântului se îmbogăţeşte cu toate calităţile şi energiile dumnezeieşti la care ne face părtaşi în ziua de Rusalii. Primirea Spiritului Sfânt ne face vieţuitori intimi cu Domnul cel înviat şi înălţat. Sfintele Rusalii cuprind în dinamica lor mântuitoare şi minunatul act al întemeierii Bisericii (ekklesia), noua creaţie, în care şi prin care omenirea întreagă îşi regăseşte viaţa cea adevărată, pierdută în urma păcatului strămoşesc. Această formă de filantropie dumnezeiască este un act kenotic înfăptuit de Spiritul Sfânt care întrucât le uneşte pe toate, adună persoanele ce au ascultat şi au crezut în Vestea Cea Bună, în acelaşi Corp al lui Hristos, dăruindu-le totodată şi o misiune universală: “învăţând şi botezând toate neamurile în numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului Sfânt”(Mt. 28, 19). Spiritul coboară asupra lor precum odinioară asupra lui Hristos.

Această coborâre nu se referă doar la Biserică văzută în întregime ci şi asupra fiecărei persoane în parte. Spiritul Sfânt rămâne deasupra fiecărui membru al Bisericii şi se lasă simţit, gustat şi trăit ca Spirit al lui Hristos. Paul Evdokimov vede Spiritul Sfânt ca fiind cel care îl prezintă pe Hristos în mod real şi deplin tuturor celor care cred în El. Toată această lucrare este înfăptuită de către Spiritul Sfânt prin intermediul Sfintelor Taine dăruite Bisericii care la rândul ei le oferă membrilor săi întru creşterea în credinţă, speranţă şi iubire.

Principiu dătător de viaţă care pretutindenea este, Spiritul Sfânt desăvârşeşte prin sfânta Taina a Euharistiei legătura cea mai intimă dintre Creator şi creaturile Sale. După cum Sfânta Fecioară pătrunsă de harul dumnezeiesc devine Theotokos, tot aşa în cadru Sfintei Liturghii, pâinea şi vinul, devin trupul şi sângele lui Hristos, prin acţiunea Spiritului Sfânt. Scopul Sfintei Liturghii nu constă în sfinţirea darurilor, ci în cea a credincioşilor care întâlnindu-l pe Hristos în sfânta Împărtăşanie devin cristofori (purtători de Hristos). În acest fel, ultimul din revelaţia persoanelor Sfintei Treimi, Spiritul Sfânt, înfăptuieşte şi desăvârşeşte împreună cu Tatăl şi cu Fiul, planul dumnezeiesc de mântuire a oamenilor, iconomia divină.

Lex credendi, apărată şi mărturisită de Sfinţii Părinţi, devine astfel lex orandi în rugăciunea Bisericii care nu din întâmplare sau prin pură voinţă omenească încep cu invocarea prezenţei Spiritului Sfânt: Împărate Ceresc. Sfânta si dumnezeiască Liturghie însăşi consfinţeşte pe deplin opera comună a celor trei persoane dumnezeieşti prin formula Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Spiritului Sfânt pentru a continua în mod progresiv spre binecuvântarea finală, parcurgând momentul înălţător al epiclezei.

Lecturi:1965
Inapoi la inceputul paginii