Credinţa noastră, viaţa noastră

Autor: pr. CriÅŸan Cristian
Teme: General

Vacanţa. E şi ea călătoare, vine şi pleacă, precum şi noi, precum păsările, care, nostalgice, îşi părăsesc cuiburile, îndreptându-se spre plaiuri mai calde, mai primitoare. Însă cred că, uneori, nici măcar doi ani de vacanţă nu ar suficienţi ca să ne "re-venim", ca să venim din nou pe făgaşul odihnei şi al acelei euforii asemănătoare unui copil care îşi cufundă picioruşele în pământul reavăn, şi simte cum, sub greutatea corpului, se cufundă încet.

Mergem de obicei în vacanţă ca să ne relaxăm, să ne simţim bine, şi fără a fi prea pedanţi, pentru a scăpa de ticurile cotidianului - câteodată - nemilos. Ne umplem bagajele, ne rezervăm din timp biletele, şi iată-ne la drum. Însă obişnuinţa de a fi mereu precişi, exacţi în ceea ce facem, punctuali şi determinaţi, o luăm şi pe ea cu noi. Şi nu o punem în bagaje, mototolită sau ascunsă prin vreun buzunar al valijoarei. Nu. O ţinem pe-aproape. Căci face parte din însăşi fiinţa noastră. Şi în vacanţă suntem noi, rămânem aceiaşi noi, un pic mai spilcuiţi, dar mereu aceiaşi.

Purtăm în cârcă năravurile de fiecare zi, nervurile şi rezistenţele celor de lângă noi, fobiile şi visele ascunse, dorurile secrete. Pentru aceea, chiar şi când mergem în vacanţă trebuie să avem totul organizat. Hazardul, norocul, spontaneitatea sau - chiar - providenţa nu au ce căuta. Noi le rezolvăm pe toate. Aşa cum noi o facem nimeni nu ar putea. Şi iată-ne înarmaţi cu hărţi, pliante colorate, aparate foto şi camere video, care să imortalizeze cât mai multe, ca nu carecumva să pierdem vreun monument sau vreun loc "important" (ca şi cum nu toate câte sunt sub soare ar fi deosebite, chiar esenţiale, şi asta chiar daca nu apar prin albumele turiştilor).

Iar stresul, stresul se ţine scai după noi, şi noi îl luăm în braţe. Dacă un an întreg nu am făcut altceva decât să alergăm de colo-colo, dă doar-doar prindem marele pont, că doar-doar ceva se va întâmpla, sau pur şi simplu, pentru a nu sta nici un moment cu noi înşine, atunci nici în vacanţă nu ne putem permite să ne plictisim. E un lux prea mare. Ca de oriunde altundeva, şi din vacanţă trebuie să ne întoarcem cu multe "achiziţii", dacă nu altfel, cel puţin pe planul amintirilor.

Vorbea un mare Om despre "purificarea memoriei", într-un alt context, dar cred că se potriveÅŸte ÅŸi aici. Curăţeala, primenirea, înnoirea, înălbirea. Măcar în vacanţă, un pic de timp ÅŸi pentru mine. Pentru acel mine care vrea să îmi spună ceva, dar a cărui voce mi-e frică să o ascult, ÅŸi poate pentru că nu se pliază pe matriÅ£a proiectelor mele. Åži de aceea fac multe lucruri, mă întorc acasă mai întotdeauna "sfârÅŸit", fără să îmi mai amintesc cum e să fi măcar pentru o zi "început", proaspăt, deschis, surâzător, optimist, fericit…

Fiindcă acela din mine are ceva important să îmi spună. Şi îmi spune şoptit. E un cântec duios, şoptit. Şi mi-l şopteşte cu suspine negrăite. Îmi va da linişte, acea linişte pe care am uitat să i-o mai cer. Îmi va da pace, acea pace pe care nu mai ştiu să o gust. Îmi va da acea bucurie pe care de multe ori uit să o dăruiesc. În vacanţă sau în activitatea zilnică, e mereu cu mine. Şi conştiinţa prezenţei sale mă întăreşte, îmi dă curaj, îmi dă putere. Îi vorbesc şi îmi şopteşte, îl privesc şi mă priveşte. Îl pun în buzunarul cămăşii ca pe o floricică pe care să o simt mereu aproape de inima mea, şi al cărei parfum, aplecându-mi uşor creştetul, să îl pot simţi mereu.

Pentru aceea, astăzi, cu colacul în mână, sau cu rucsacul în spinare, nu îl voi mai privi pe cel de lângă mine ca pe un potenţial inamic. Stresul l-am lăsat acasă. L-am lăsat în debara. Când mă voi întoarce voi scrie cu el pe apă toate supărările mele. Acum îl privesc pe cel de lângă mine. Îl privesc cu dragoste, cu acea dragoste cu care eu însumi sunt privit. Pe pupila ochilor mei contemplu icoana fratelui meu. Vacanţă plăcută!

Lecturi:1791
Inapoi la inceputul paginii