Iulie 2007

O promisiune care a schimbat lumea

Autor: Dumea Ciprian
Teme: Asociaţii, Personalităţi

Cu ajutorul lui Dumnezeu,
Promit să fac cât pot binele,
Să-L servesc pe Dumnezeu, biserica, patria şi Europa,
Să respect legea scout.

În aceste câteva cuvinte, rostite din inimă, de fiecare după puteri, este concentrată esenţa unei mişcări care în acest an îşi serbează centenarul, o mişcare care a pătruns inimi, a mişcat munţi, a îndurat vânturi şi valuri, toate pentru a ajuta copiii, tinerii şi adulţii să găsească toate resursele spirituale, emoţionale şi fizice pentru a deveni persoane active, utile şi fericite. Mai degrabă decât un simplu ţel sau ideal, cercetăşia este un mod de viaţă, de învăţare şi creştere nu prin îndoctrinare ci prin exemplul personal.

1. Scurt istoric

Povestea cercetăşiei începe acum 100 de ani, în anul 1907, cu o primă tabără organizată de Lordul Baden Powel, eroul britanic de la Mafeking (Africa de Sud), în scopul testării unei noi metode de img319formare a tinerilor care să combine un minim de rigoare cazonă cu un maxim de veselie şi de deschidere sufletească spre cei mici. Tabăra a reunit trei patrule, adică echipe de 6-8 copii între 12-16 ani, proveniţi din toate straturile sociale ale Londrei, iar programul taberei a inclus construirea de către copii, cu ajutorul logistic al celor câţiva adulţi prezenţi, a unei mici aşezări, în care fiecare patrulă avea rolul unei familii - construcţiile erau realizate (atunci ca şi acum) din lemn şi sfoară, utilizând tehnici simple de dulgherie şi noduri specifice. Copiii dormeau în corturi, se întreceau în activităţi de formare fizică şi tehnică (orientare, animaţie, înot etc.), îşi preparau mâncarea singuri (folosind reţetele învăţate de la cei mari), toate activităţile din tabără fiind prezentate şi trăite sub forma unor jocuri, în care cele trei patrule se întreceau în a face totul cât mai repede şi cât mai bine.

În urma acestei tabere, Lordul Baden Powel (cunoscut sub numele de "BP", sau mai pe româneşte "Badea Powel"), a scris o carte - Cercetăşia pentru băieţi, care este una dintre cele mai vândute cărţi din lume (după cunoştinţele autorului, este a patra carte după Biblie, Coran şi Cartea Roşie a lui Mao). Scrisă într-un stil concis, plin de umor, de desene şi de pilde, cartea a dus la crearea unei mişcări care în trei ani a depăşit 100.000 de membri, şi care acum numără în jur de 38 de milioane de copii, tineri şi adulţi, în 216 ţări.

Una dintre anecdotele care circulă pe seama lui BP este legată de prima întâlnire naţională a mişcării. La începuturi, copiii se organizau singuri, pe baza cărţii lui BP. Ei înşişi au adoptat denumirea de "scout" (cercetaş). Întrebându-se la un moment dat care e numărul de copii şi tineri care fac parte din mişcare, BP a anunţat o întâlnire a tuturor cercetaşilor la locul său de muncă în armată. Se aştepta poate la o sută de persoane. S-a trezit cu un câmp de manevră plin.

După cum spun englezii, "the rest is history".

2. Metodă şi pedagogie

Obiectivul Asociaţiei este de a da tinerilor instrumentele necesare pentru progresarea personală în cinci domenii:

- sănătatea şi dezvoltarea fizică;
- simţul concretului;
- formarea ÅŸi caracterul;
- simţul serviciului;
- simţul lui Dumnezeu

Metoda scout priveşte deci copilul şi tânărul (de la 8 la 17 ani şi dincolo de această vârstă) în totalitatea sa, inclusiv în dimensiunea sa creştină. După propriile spuse ale lui BP, "Mi s-a cerut să descriu mai profund ce aveam în minte cât priveşte religia când am înfiinţat scoutul. Am fost întrebat: Cum intră religia? Răspunsul meu a fost că religia nu trebuie să intre, pentru că ea este deja înăuntru. Ea este factorul fundamental care prevalează la cercetaşi şi la cercetaşe" [1]. Vocaţia naturală a scoutismului european este deci de a deschide tânărul spre viaţă şi este o extensie, nicidecum un surogat, al vieţii de familie şi al şcolii.

Şcoală a acţiunii şi comunitate a uceniciei, scoutismul mizează pe formarea tânărului de către tânăr, în grupe de vârstă omogene, în special prin activităţi care au loc în plină natură, sub supravegherea unor adulţi cu formare specială, conştienţi de întreaga gamă a responsabilităţilor care le revin.

Cercetăşia, sub forma pe care o practicăm, implică trei grupe de vârstă, şi două secţiuni (masculină şi feminină):

a. 8-12 ani, vârstă a poveştilor, a imaginaţiei, dar şi a mişcării, atât fizice cât şi intelectuale. E vârsta la care pentru cel mic fiecare frunză îşi spune povestea, fiecare gest trezeşte emoţii şi leagă img320poteci aproape de nezdruncinat în minte şi în inimă. Lupişorii, micile haite de pui de om care tocmai descoperă codrul, şi mămăruţele, mici şi minunate gâze pentru care întreaga pădure e un loc de joacă, găsesc aici un spaţiu de creştere, un spaţiu de siguranţă şi de binecuvântare. Pentru a atinge acest ideal, încercăm, cu ajutorul Domnului, să găsim şi să formăm educatori cu inimă largă, cu zâmbetul pe buze (deşi care cercetaş nu are zâmbetul pe buze), cu simţul jocului (căci viaţa copilului e Jocul) şi al rugăciunii (căci rugăciunea e calea spre Viaţă, a celui care şi a celor pentru care se roagă). Mediul fizic în care este formată ceea ce noi numim "ramura galbenă" este cabana, pădurea şi, într-o măsură importantă dar mai mică, oraşul. Baza morală a formării o constituie, bineînţeles, morala creştină - orientată spre aproapele, spre ceea ce numim "fapta bună de fiecare zi", poate cel mai puternic instrument concret al Binelui la această vârstă (şi la oricare alta).

b. 12-16 ani, vârstă a descoperirii temerare, a acţiunii în echipă, a aventurii fără gândul la consecinţe, a întrebărilor fremătânde despre viaţă, a modificărilor corporale care acţionează asupra celor mentale şi emoţionale. În cercetăşie tânărul găseşte un grup de prieteni, uniţi în acelaşi mod de viaţă, cu care împărtăşeşte aceleaşi aventuri, aceleaşi idealuri. img321Prieteniile care se leagă aici sunt de nezdruncinat, căci se nasc între persoane care trăiesc aceleaşi păţanii, depăşesc aceleaşi greutăţi, fac şi mănâncă din aceeaşi mâncare, trăiesc în aceleaşi corturi, ridică şi folosesc aceleaşi construcţii din lemn şi sfoară. Având în gând şi în inimă aceste premise, formatorii noştri sunt persoane cu mintea clară, cu un acut simţ al responsabilităţii (căci cercetăşia trezeşte în toţi cei care o practică acest giuvaer din păcate atât de greu de şlefuit în alte medii), care conduc tânărul pe un parcurs clar, într-un mediu sigur, pe cele cinci poteci şi înspre cele cinci obiective menţionate anterior. Pentru această ramură, pe care o numim "ramura verde", unde băieţii sunt cunoscuţi sub numele de "cercetaşi" iar fetele de "cercetaşe", metoda scout foloseşte tabere stabile, care să permită tinerilor să-şi ridice cu propriile mâini propria sa aşezare, cu construcţiile şi potecile sale, cu regulile sale, cu locul său de întâlnire cu Dumnezeu în liturghie şi cu ceilaţi la adunarea generală a patrulelor. În mediul urban, tânărul e deprins să găsească o orientare mai clară a faptei bune de fiecare zi, acţionând de data asta nu doar individual, ci şi în echipă, găsind şi ducând la îndeplinire misiuni punctuale (făcut un program de jocuri la casa de copii, ajutat la descărcarea unui TIR pentru cantina săracilor, organizarea unei tombole în scopul adunării de cărţi şi rechizite pentru copiii săraci etc.).

c. 17-21 ani, vârstă la care ai descoperit mediul înconjurător, dar poate încă nu te-ai descoperit pe tine. Vârstă a întrebărilor despre sine, despre prezent şi viitor, despre locul tău în viaţă şi în societate, despre prieten sau prietenă, despre religie în forma ei organizată şi conexiunea ei cu Dumnezeu. Vârstă a corpului pe deplin dezvoltat, care caută să înfrunte natura pentru a-şi descoperi img322(sau poate pentru a-i descoperi) limitele. În acest punct al formării scout, drumeţii şi călăuzele, care beneficiază fiecare de câte un prieten-instructor mai vârstnic, sunt îndemnaţi să-şi dezvolte propriile activităţi, care construiesc în mod natural pe abilităţile deprinse în anii anteriori, precum şi pe dragostea de om şi de natură care se dezvoltă natural într-un mediu cum e cel cercetăşesc. Astfel, taberele devin din stabile mobile, tinerii luându-se la trântă direct şi pe termen lung cu muntele sau apa, precum şi cu propriile temeri şi posibile neajunsuri. Acţiunile efectuate în cadrul ramurii roşii capătă o orientare spre aproapele şi mai mare decât în anii anteriori, tânărul fiind ajutat să găsească în el însuşi, precum şi în ajutorul de Sus, puterea de a face ceva pentru ceilalţi din inimă, din bucuria de a vedea bucuria, din plăcerea de a ajuta (este de necrezut cât de uşor poţi face binele după ce ai văzut bucuria de pe faţa unui copil al străzii cu care ai făcut un joc, a unei persoane sărace cu care ai discutat normal, ca de la om la om, nu ca de la om la animal cum se întâmplă poate prea des, a unui bătrân pe care l-ai ajutat să-şi ducă cumpărăturile acasă pe o vreme toridă de vară, a unei persoane disperate căreia, prin simplul tău mod de a fi, i-ai arătat prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru).

d. Persoanele inimoase de peste 21 de ani, pe care viaţa nu le-a chemat să îndeplinească exclusiv alte servicii, care găsesc în formarea tinerilor o misiune care merită să fie trăită din toată inima, în Cristos, găsesc în cercetăşie un mediu minunat de împlinire personală în Serviciul pentru ceilalţi. Fie că sunt cercetaşi sau cercetaşe cu ani mulţi în mişcare sau persoane fără experienţă în domeniu, nivelul lor tehnic este adus la zi rapid în tabere de formare specializate, unde vor trăi viaţa aşa cum o fac şi copiii pentru care se formează: vor învăţa prin joc şi exemplu, prin acţiune şi rugăciune. Vor putea apoi să ajute sute de copii şi tineri să se găsească pe ei înşişi, să descopere bucuria vieţii în modul cel mai natural cu putinţă, prin exemplul personal, în Natura lui Dumnezeu, prin jocul inocent şi prin ajutarea aproapelui.

3. ÃŽncheiere

Este imposibil de explicat exact ce face din cercetăşie un mediu atât de minunat de creştere şi de împlinire personală - cercetăşia e o realitate care trebuie trăită, care se furişează în inimă şi o purifică, aducând-o aproape de Dumnezeu, aproape de ceilalţi. Dacă stai să te gândeşti, img323lucrul pe care-l căutăm cu toţii în viaţă este să găsim o comunitate în care să ne simţim în largul nostru, care să ne împărtăşească idealurile, cu care să ne putem veseli şi în care să ne simţim utili. În jurul nostru vedem multe comunităţi, organizate pe baza a diverse idei (muzică, artă, cultură, sau poate băutură, violenţă, droguri, jocuri pe calculator). Totuşi, puţine idei constituie idealuri. Puţine idei implică înaintare şi nu stagnare, transformare înspre Înalturi şi nu cădere în genune [2].

Cu viaţa mea, cu viaţa tuturor prietenilor mei şi a prietenelor mele din cercetăşie, cu viaţa celor care timp de 100 de ani au urmat idealul ajutării aproapelui în această mişcare, garantez: cercetăşia trăită cu adevărat este una dintre căile spre fericire, una dintre Căile spre Viaţă. În experienţa noastră, este unul dintre modurile în care viaţa merită să fie trăită.

Note


[1] R. Baden-Powell, Conferenza con i Commissari scout/guide, 2 iulie 1926, în P. OLEA, Educazione e spiritualità nello scoutismo, Roma, Pontificio Oratorio S. Paolo, 2004, p. 28-29, preluat din O "aventură scout" ce depăşeşte 100 de ani, pr. dr. Alois Hîrja, Revista Lumea Catholica, februarie 2007, articol pe care îl recomandăm tuturor ca fiind scris cu inimă şi în spirit de cercetaş.

[2] Ştiu că, la un moment dat, ideea căderii în genune mi se părea romantică. Poate mai sunt şi alte persoane asemănătoare. Pentru edificare, sugerez un experiment: aruncaţi în prăpastie un dop de sticlă de bere. Cât timp se loveşte de câte un stei de piatră, acţionează, reacţionează, trăieşte. După câteva secunde însă dispare din cătare, dispare din auz, apoi din amintire - e ca şi cum nu ar fi fost niciodată.

* Ciprian Dumea face parte din Asociatia Cercetaşii Creştini Români.

Lecturi:2765
Inapoi la inceputul paginii

Impartasiti-ne opinia Dvs

Opinia Dvs:

Teme