Iulie 2007

Timpul examenelor la vârsta mică a maturităţii

Autor: Todoran Lucian
Teme: General

Prin multe trecem ÅŸi peste multe… Ce să facem, deci, dacă suntem supuÅŸi trecerii timpului? Să extragem un cât mai mare folos din timpul încredinÅ£at nouă drept tezaur de cheltuit pentru că vom da socoteală pentru el.

Anul acesta, în timp ce alţii dădeau una dintr-o paletă largă de examene la care au fost supuşi în drumul lor de la naştere spre moartea care va însemna un nou început, eu am susţinut un examen în sensul denotativ al cuvântului: unii îl numesc examen de maturitate, alţii se opun cu tărie unei astfel de opinii; în unele ţări are denumiri precum «matira» (bulgară), «maturita» (italiană), «la maturité» (franceză) şi «maturita» (cehă şi slovacă), după cum putem afla de pe Wikipedia. Lucru cert, la noi se numeşte «bacalaureat».

Totul începe într-un mod foarte diafan când intri în clasa a IX-a. Unii chiar se gândesc ca au intrat într-o vacanţă neoficială care Å£ine din clasa a IX-a până la începutul clasei a XII-a, dar mai toÅ£i spun "Uăăi…cât mai avem până la bac…". Norul începe să capete concreteÅ£e prin clasa a X-a când câte un profesor ne mai atrage atenÅ£ia să ne pregătim bine încă de pe acum pentru a nu fi depăşiÅ£i de situaÅ£ie cu câteva luni înainte de probe. Åži câtă dreptate are… Cultura nu se construieÅŸte în câteva ore sau chiar zile de învăţat înainte de un examen; ea musteÅŸte ÅŸi creÅŸte în sufletul care primeÅŸte, gândeÅŸte ÅŸi doar apoi dăruieÅŸte; e o lucrare ascunsă ÅŸi nezgomotoasă, dar statornică în reflecÅ£ie.

img317Åži, după o vacanţă mai mult sau mai puÅ£in calmă, începe ultima clasă de liceu. Ferice de cei ce au alte activităţi care să le ocupe timpul (noi, colegii, ne pregăteam pentru atestatul de limbă străină) ca să nu se gândească la acela care devenise laitmotiv: bacalaureatul. Temeri de-ale profesorilor cum că unul sau altul "nu îşi trece bacul" sau indecizii la notare; parcă se putea deduce din mimică ÅŸi privire: "Să nu le dau prea mult că dup-aia n-or să mai înveÅ£e nimic…" sau "Cum să-i dau numa’ atâta că mă doare inima…".

Pe când profesorii se frământau, noi ne întrebam: "Oare trec la…", "Oare iau 10 la…", "Oare iau destul ca să pot merge la facultatea/universitatea…"; unii deja se înscriseseră (termenul folosit era a aplica) în Anglia pentru a începe universitatea; colocvii cu profesorii, discuÅ£ii cu părinÅ£ii, "câte-o vorbă" cu colegii…

Începe şi "metasezonul" olimpiadelor şcolare în care se suprapun atât sfârşitului iernii, cât şi al primăverii. Mergem şi noi, ne pregătim, ne supărăm, ne bucurăm şi le primim pe toate aşa cum vin.

Se apropie sfârşitul şcolii şi se mai golesc băncile, deci orele sunt mai liniştite, cel puţin la nivelul exterior. De notat faptul că şcoala se termină oficial la o anumită dată, dar graniţa dintre vacanţă şi şcoală se subţiază într-atât, încât uneori se confundă: expresie sau a lenei sau a nevoii de pauză, de vacanţa idilică văzută ca un festin prin somn, prin excursii şi lecturi.

Bine spun cei care afirmă că imaginaţia ne prezintă deseori faptele pe care urmează să le îndeplinim ca fiind mai grele decât vor fi în realitate.

După afacerea «Sonetele» căreia nu i-am dat de capăt nici acum, sosesc probele orale. Trebuie spus că examenul de bacalaureat constă astăzi din ÅŸase sau opt probe dacă limba maternă nu a fost româna: limba română (oral ÅŸi scris), limba maternă alta decât româna (oral ÅŸi scris), o limbă modernă (oral), un subiect din aria curriculară corespunzătoare profilului (de exemplu: uman, real,…), un altul din aria corespunzătoare specializării (matematică-informatică, filologie, ÅŸtiinÅ£ele naturii,…) ÅŸi un ultim subiect din celelalte arii curriculare. Ultimele trei, pentru mine istorie, latină ÅŸi filozofie, au fost rezolvate la foc continuu în trei zile consecutive.

Am spus de cele două examene orale care au constituit incipitul bacalaureatului. Pe lânga partea strict legată de subiect, puteam să ne exercităm dreptul la libera exprimare căci ni se cerea în mod explicit părerea; o bună ocazie de a reflecta asupra unor aspecte precum libertatea de exprimare, rolul media şi pervertiri ale rolului său legitim, dar chiar şi ce înseamnă iubirea şi cum diferă ea de sentiment. Toate aceste într-un cadru în care trebuia să folosim şi propria capacitate de persuasiune: aveam doi oameni în faţa care aşteptau argumentele noastre.

Exerciţiul redactării a început vineri cu limba şi literatura română: cerinţe pe text, un eseu argumentativ şi încă unul; puteam alege ca text suport o poezie de Vasile Voiculescu despre începutul patimii lui Hristos în Grădina Ghetsemani. Şi apoi ne puteam plimba prin grădina literaturii vetero şi nou testamentare, căutând simboluri şi fapte, fără să uităm să menţionăm religiozitatea poporului român ai cărui părinţi au transmis copiilor credinţa. Deşi pare că familia şi-a pierdut caracterul de biserică domestică, nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de aparenţe: Spiritul lucrează şi în taină.

img318Varianta de la istoria românilor din săptămâna următoare nu a fost doar momentul oportun de amintire a cronologiei faptelor (lucru care sperie pe mulţi: "Anii!!!"), ci şi de cântărire a evenimentelor şi de valorificare a detaliilor. Cine îşi mai aminteşte, de exemplu, că un cronicar anonim bănuieşte că Radu Negru Vodă a coborât Carpaţii cu papistaşi?

Urmează maica limbă latină, adăpătoare a graiurilor Europei şi în folosinţa mai ales a Bisearicei Romane de dinainte de Conciliu. După obişnuita versiune şi un text grilă cu întrebări hazlii, creativitatea se manifestă la ultimul subiect unde Horatius recomanda cuiva modul de a scrie al clasicismului. De ce să nu vorbim şi despre stoicism dacă tot ne aflăm în Antichitate şi poezia e calmă, fără urmă de patimi?

Ce a urmat în ziua următoare a fost ultima filă a calendarului examenului: filozofia. Au fost redeşteptate cunoştinţele adormite, dar ne-a fost cerut să gândim o situaţie practică din perspectiva altor teorii morale decât cea creştină. "Este omul liber? În ce măsură?" au fost întrebările principale ale ultimei părţi. Desigur că este liber, dar libertatea trebuie să şi-o înţeleagă prin iubire; Sfântul Augustin ne spune aceasta în maxima "Iubeşte şi fă ce vrei".

După ce am terminat s-a deschis geamul ÅŸi a suflat vântul foile prin încăpere (în mod cât se poate de real). AÅŸa s-a dus ÅŸi bacalaureatul precum vântul suflă frunzele, precum apa spală pietrele. Unora sentimentul acesta le-a provocat suferinţă, au văzut în timp un "ceva" ostil lor care le zâmbeÅŸte pentru a-i pălmui apoi, care îi ridică pentru a-i lăsa să se prăbuÅŸească, care le cucereÅŸte inima spre a-i lăsa să sufere. Oare nu e chiar aÅŸa? Nu ne este timpul un mare duÅŸman? Răspunsul e negativ; duÅŸmani ne suntem noi nouă înÅŸine dacă nu ne apărăm marele interes care e mântuirea; pentru ea dăm teste în fiecare zi; uneori le picăm, alteori le luăm cu brio; timp avem, dar trebuie să-l folosim în mod judicios cu un spirit de economie plin de bunăvoinţă ÅŸi de caritate. Asta pentru a da un răspuns bun când ni se va face contabilitatea, când o să se tragă linia ÅŸi o să fim aÅŸezaÅ£i unii de-a dreapta, alÅ£ii de-a stânga…

Lecturi:3348
Inapoi la inceputul paginii

Comentarii

“IubeÅŸte ÅŸi fă ce vrei”.
Vezi ca sf. Augustin vorbea despre iubirea crestina . Iubirea crestina, ca si existenta, nu este simpla, are o structura. Intelegerea poruncii celei mai de seama nu e la indemana necrestinilor, si nici libertatea care deriva de aici.
Zicerea augustiniana a servit si serveste inca justificarii multor pacate. E suficient sa golim de inteles iubirea, sau sa sarim peste intelegerea ei, si vezi ce urmeaza.

Foarte buna remarca potrivit careia Sfantul Augustin vorbea despre iubirea crestina; in nici un caz nu vorbea despre cea mercantila. La iubirea aceasta m-am referit si eu.
Cine justifica pacatul cu fragmente din Scriptura sau din Sfintii Parinti nu doar le rastalmaceste spusele, ci isi impietreste inima, cazand intr-o greseala grava.
Suna bine “fa ce vrei”, nu? Mai greu e cu “iubeste”…

Ce frumos este la Borzesti !

Se pare ca si tu esti un om frumos,imbogatit de Dumnezeu cu multi talanti…inca de timpuriu.

In lumea noastra,iubirea este o cruce care se sfirseste pe cruce…daruind viata fara de moarte celor iubiti

Laudat fie Iisus si Maria!

Oare am inteles corect ca autorul este absolvent de liceu?
Articolul arata pe langa maiestrie si multa maturitate.
Felicitari!

Odata cu trecerea bacalaureatului intri intr-o noua etapa a vietii si anume asa numita specilizare in domeniul in care vrei sa lucrezi.
Citind randurile tale mi-am amintit de frumosii ani de liceu. Teza la Filosofie a fost o provocare si pentru colegii mei de liceu si multi dintre ei nu au luat nota de trecere la filosofie antica.
Ce sa spun… iti urez sa ai o cariera frumoasa si vesele tale sa devina reale!

Am vrut sa scriu visele nu vesele!
Imi cer scuze!

cred că sf. Augustin a vorbit doar pentru cei care au urechi să-L audă. aceia nici nu cred că pot să facă ce vor dacă nu iubesc, chiar dacă ar vrea.
despre felul în care este scris articolul îmi voi spune părerea când voi creşte mare.
acum vreau să spun că îl iubesc foarte mult pe autor. atât cât poate o inimă de copil.

Vă mulţumesc Gabriel, Nicolae, Adriana şi Cuore pentru adnotări şi încurajări.

Gabriele, e tare frumos la BorzeÅŸti!

Nicolae, îţi mulţumesc.

Adriana, îţi mulţumes de urări.

Cuore, da aÅŸa e… Dumnezeu vorbeÅŸte doar celor care vor să-l audă, sau, mai precis, cuvintele lui îi străpung doar pe aceia.

citind aceste randuri am retrait emotiile examenului, toate gandurile si frica care te cuprind inaintea momentului decisiv…interesanta e aici puterea cuvantului, cum poti prin cuvinte simple, dar de o sensibilitate profunda,sa atingi sufletul unui om

Impartasiti-ne opinia Dvs

Opinia Dvs:

Teme