Septembrie 2007

Istoria ramuri feminine a Ordinului Bazilian din România

Autor: Anechiţei Bianca
Teme: Istorie, Recenzii

image Titlu: Aspecte din istoria comunităţii
Surorilor Baziliene din România.
Fondarea şi perioada de persecuţie 1948-1989
Autor: Victoria Bolfă-Otic (Sr. Veridiana, OSBM)
Colecţia: Historia XI
Editura: Galaxia Gutenberg
Data publicării: 2007
Locul publicării: Târgu-Lăpuş
Format: 20 cm
ISBN: 973768874-0

Vara este pentru cei mai mulţi dintre noi prilej de vacanţă şi odihnă, departe de rutina şi truda de fiecare zi. Dar în viaţa creştinului, în căutarea adevărului şi a desăvârşirii spirituale, nu ar trebui să existe nici un moment de răgaz. Din fericire, "ruperea" de obligaţiile cotidiene dă prilejul unei priviri mai atente asupra vieţii interioare. Rugăciunea, meditaţia, lectura, dar şi rememorarea trecutului individual şi colectiv sunt mijloace prin care sufletul nostru se apropie de Dumnezeu. Publicarea în această vară a volumului "Aspecte din istoria comunităţii Surorilor Baziliene din România. Fondarea şi perioada de persecuţie 1948-1989" a Victoriei Bolfă-Otic, Sr. Veridiana, OSBM a oferit cititorilor tocmai această ocazie: de a se face părtaşi la un episod important al istoriei recente a Bisericii Române Unite, rememorând sau descoperind suferinţa pentru credinţă.

Scrisă ca urmare a unor cercetări temeinice a surselor istorice, lucrarea Victoriei Bolfă-Otic, Sr. Veridiana, OSBM urmăreşte evoluţia comunităţii Surorilor Baziliene din România în contextul politic şi social al celei de-a doua jumătăţi a secolului XX. Existenţa comunităţii sub patronajul Sfântului Vasile şi a Sfintei Macrina, sora sa, nu ar putea fi însă înţeleasă fără o scurtă introducere asupra primelor comunităţi baziliene (în secolul IV d.C. în Cezareea Capadochiei) care s-au format şi funcţionează în tradiţia şi spiritualitatea Bisericii răsăritene. De asemenea, esenţial este şi principiul care stă la baza activităţii ordinului bazilian: "o viaţă de unire cu Dumnezeu în iubirea sa transformatoare, care se revarsă în iubirea faţă de aproapele" - ceea ce denotă un mod de viaţă în egală măsură contemplativ şi apostolic.

Istoria comunităţii surorilor baziliene în România începe în 1944 când maica Ana Fekete, membră a Congregaţiei Surorilor de Caritate Vincentine (de rit latin) preia conducerea unui azil de bătrâni la Gherla, în strânsă colaborare cu pr. Leon Manu, OSBM, egumen al Mănăstirii Nicula. În următorii ani, în ajutorul maicii Ana se formează un grup de tinere care doreau să intre într-o congregaţie. Înfiinţarea ramurii feminine a ordinului Bazilian a fost discutată de episcopul Iuliu Hossu şi superiorul provincial al bazilienilor de la Bixad, iar maica Ana dorea încă dinaintea izbucnirii războiului să fondeze o congregaţie pentru tinerele românce a căror vocaţie era cea monahală. Planul lui Dumnezeu a făcut ca încercările şi căutările acestor oameni aleşi să conducă spre procesul de cerere şi aprobare a înfiinţării Congregaţiei "Inima Neprihănită". Astfel, la 1 martie 1948, Nunţiatura Apostolică a trimis Episcopiei Greco-Catolice de Cluj aprobarea pentru noua Congregaţie. Un grup de zece tinere era deja format şi trăia după regulile mănăstirii la azilul de bătrâni din Gherla în momentul în care aprobarea Nunţiaturii a fost trimisă maicii Ana. Din păcate, se apropiau momentele de încercare pentru Biserica Română Unită, iar comunitatea a trebuit să se limiteze la acest număr de candidate, în situaţia în care existau multe tinere dornice să li se alăture.

Autoarea prezintă în continuare câteva coordonate importante ale cadrului istoric general de la sfârşitul anilor ‘40 - începutul anilor ‘50: falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, abdicarea forţată a regelui în decembrie 1947, arestarea Episcopilor în cursul lunii octombrie 1948 şi încarcerarea lor la Dragoslavele, Căldăruşani şi Sighet, elaborarea unei legislaţii anticreştine şi anticatolice care a culminat cu decretul de interzicere a Bisericii Române Unite din 1 decembrie 1948. Arestările şi confiscările se abat şi asupra nou-înfiinţatei comunităţi baziliene din Gherla care este nevoită să părăsească azilul pentru a locui într-o casă cumpărată de maica Ana Fekete. De formarea spirituală a postulantelor şi apoi a membrelor Congregaţiei s-au îngrijit călugării iezuiţi, aduşi cu domiciliu obligatoriu la Gherla, şi dintre ei în mod deosebit pr. Cornel Chira. În această perioadă au avut loc şi primele înveşmântări la 25 martie 1952. Comunitatea reuşea astfel, prin credinţă şi stăruinţă, să supravieţuiască unui regim politic opresiv.

Din păcate însă, în 1954 persecuţia s-a înteţit, călugării iezuiţi au fost mutaţi din Gherla, iar şirul interogatoriilor la care a fost supusă maica Ana Fekete a culminat cu arestarea şi condamnarea ei în cursul anului 1959. Surorile rămase s-au împrăştiat, perseverând însă în credinţa lor în Cristos şi în misiunea de ajutorare a aproapelui. Cele mai multe au ales profesii în domeniul medical, fiind alături de cei în suferinţă trupească şi sufletească.

Refondarea Comunităţii surorilor baziliene de către pr. Sabin Dăncuş a avut loc la începutul anului 1970. Lucrarea Surorii Veridiana urmăreşte viaţa comunităţii baziliene în clandestinitate în perioada anilor 1970-1989 şi din prisma evoluţiei fiecărei dintre membrele Congregaţiei. Oricare din ele pot fi luate ca un exemplu de viaţă dedicată Bisericii şi sprijinirii celor în nevoie. Chiar dacă surorile nu trăiau împreună, existau comunităţi bine organizate la Cluj, la Gherla, la Năsăud-Maieru şi la Sălăjeni. Membrele se întâlneau regulat pentru exerciţii spirituale şi cu ocazia sărbătorilor importante de peste an. De asemenea, un factor de unitate îl constituia sprijinul în formarea spirituală dat de pr. Sabin Dăncuş şi de superioara aleasă în 1978, sr. Ioana Bota. Abundenţa de vocaţii din perioada 1979-1989, precum şi consemnarea unor coordonate clare de formare spirituală şi umană însoţită de activitatea intensivă de apostolat demonstrează că perioada comunistă din România nu a fost una de abandon total al valorilor creştine. Dimpotrivă, societatea a căutat mereu să îi aibă în mijlocul său pe slujitorii Domnului, chiar dacă aceştia au fost urmăriţi şi persecutaţi - aspect tratat pe larg de sora Veridiana. Împreună cu Episcopi, preoţi şi clerici devotaţi, surorile baziliene s-au dovedit slujitori devotaţi ai lui Cristos şi poporului doritor de Dumnezeu. Recunoaşterea lor ca Provincie şi încadrarea în Ordinul bazilian în iunie 1989 de Curia Generală a surorilor baziliene de la Roma a confirmat activitatea lor sub patronajul Inimii Neprihănite a Sfintei Fecioare Maria.

Volumul "Aspecte din istoria comunităţii Surorilor Baziliene din România. Fondarea şi perioada de persecuţie 1948-1989" se remarcă nu numai prin demersul de rememorare, ci şi prin tăria şi conştiinciozitatea cercetării istorice. Este esenţială revenirea la istoriografia epistemică, bazată pe studierea şi analizarea izvoarelor istorice. De aceea partea a doua a lucrării, care cuprinde un număr impresionant de documente din Arhiva Ordinului şi din Arhiva Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este vârful de lance al lucrării. Bineînţeles, aceste documente şi sursele de documentare nu ar avea aceeaşi valoare, dacă nu ar fi interpretate şi atent integrate în discursul istoric. Un alt aspect interesant şi demn de luat ca exemplu este folosirea istoriei orale ca izvor. Într-adevăr, înregistrările audio pot fi uneori contestate, dar în momentul în care autenticitatea lor e confirmată şi de documente, valoarea lor ştiinţifică devine certă. Iar în cazul istoriei Bisericii Române Unite, cu atât mai mult cu cât mărturiile celor persecutaţi pentru credinţă constituie şi un model pentru urmaşi, îndeplinind un dublu rol: moral şi ştiinţific

Important pentru istoria recentă a Bisericii noastre este şi plasarea evenimentelor în contextul general - ceea ce autoarea realizează prin subcapitole precum "Etape şi acţiuni politice înaintea suprimării BRU", "Libertate condiţionată pentru BRU" sau "Relaţii de destindere între Stat şi BRU". Însă, din moment ce însuşi titlu o spune, trebuie avut în vedere că sunt tratate doar "aspecte" ale vieţii ordinului bazilian. Cartea sr. Veridiana poate constitui o sursă bibliografică valoroasă pentru cercetarea istoriei recente, dar poate fi parte a unei lucrări mai ample de istorie a Bisericii Greco-Catolice care să reunească, într-o perspectivă polifonică, cele mai importante mărturii ale fidelităţii în credinţă în timpul persecuţiei comuniste. Ceea ce ar reprezenta şi recunoaşterea demersului academic al autoarei care, prin lucrarea de faţă, îmbogăţeşte marea carte a suferinţei poporului român şi consemnează contribuţia ordinului bazilian în propovăduirea credinţei în Cristos.

Lecturi:2115
Inapoi la inceputul paginii

Comentarii

[...] articolul integral  Atenţie! De regulă la Semnalări includem o parte din articol, restul putând fi citit pe situl respectivei publicaţii. De aceea anumite linkuri pot să nu mai fie în timp valabile, dacă pagina indicată s-a modificat sau a dispărut. O semnalare de articol nu înseamnă aprobarea conţinutului articolului. [...]

Impartasiti-ne opinia Dvs

Opinia Dvs:

Teme