Noiembrie 2007

Editorial: Vrednic este!

Autor: Mărcuş Andrei
Teme: General, Liturgică

200706b.jpgMare bucurie, mare pentru Biserica noastră Greco-catolică! La sfârşitul lunii octombrie, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a acceptat, a confirmat şi totodată a adus la cunoştinţa întregii lumi catolice împreună cu Preafericirea Sa Lucian Mureşan decizia Sinodului ierarhilor Bisericii noastre: ridicarea la treapta arhieriei a doi preoţi. Este vorba de părintele Mihai Frăţilă din Arhiepiscopia de Făgăraş şi Alba-Iulia care, în ultimii ani ca şi rector, s-a îngrijit de tinerii seminarişti şi preoţii care se pregătesc la Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma şi de părintele Vasile Bizău care este originar din episcopia de Maramureş, el fiind, de mai mulţi ani, profesor asociat al Facultăţii de Filosofie, Teologie, Artă din cadrul Universităţii de Nord din Baia Mare şi totodată viceparoh în parohia Sfânta Cruce din aceeaşi localitate. Alegerea şi confirmarea celor doi preoţi pentru treapta arhieriei este un moment important nu doar prin faptul ca vom avea noi episcopi, unul la Bucureşti şi celălalt la Blaj, ci prin faptul că Biserica noastră, prin vocea ierarhilor ei, a demonstrat că, la 18 ani după ce şi-a recăpătat libertatea, are forţa, vigoarea şi resursele necesare pentru a se îngriji de viitorul ei.

Ceremonia hirotonirii întru treapta arhierei a celor doi preoţi va avea loc înaintea sărbătorii Naşterii Domnului în catedrala Sfânta Treime din Blaj în 16 decembrie.

Aş dori să mă opresc în continuare asupra ceremonialului hirotonirii arhiereului pentru a sublinia câteva elemente mai importante ale acestuia.

Trebuie amintit, înainte de toate, că ceremonia hirotonirii arhiereului este structurată în trei părţi: prima constă în anunţarea şi chemarea candidatului la treapta arhieriei iar practica Bisericii o plasează în timpul slujbei vecerniei; cea de a doua parte constă în încercarea credinţei viitorului arhiereu şi, de regulă, are loc în timpul utreniei; ultima parte este hirotonirea sacramentală şi are loc în timpul liturghiei. Primele două etape ale ceremoniei hirotonirii se desfăşoară înaintea liturghiei în care va avea loc consacrarea întru arhiereu.

În momentul anunţării şi chemării viitorului episcop, candidatul la treapta arhieriei se găseşte între uşile împărăteşti orientat cu faţa spre apus. Spre el se apropie un delegat al Sfântului Sinod cu o lumânare aprinsă în mână pentru a-i transmite chemarea la treapta arhieriei. Delegatul în scurtul dialog pe care îl are cu candidatul la treapta arhieriei îl anunţă, în mod solemn, că Sinodul l-a ales printre candidaţii care vor fi ridicaţi la treapta arhieriei, iar Sfântul Părinte împreună cu Arhiepiscopul Major au confirmat alegerea. La anunţul acesta candidatul răspunde mulţumind Sfântului Părinte, Arhiepiscopului Major, Sinodului şi tuturor episcopilor prezenţi, cerându-le totodată să se roage lui Dumnezeu ca să fie învrednicit să păstreze de-a lungul vieţii sale curată şi neprihănită treapta arhieriei până la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos.

După acest scurt dialog doi dintre episcopii prezenţi, vor întocmi un proces-verbal prin care se constată chemarea candidatului la treapta arhieriei. După aceasta, cei doi episcopi îl duc pe candidat la Arhiepiscopul Major ca să-i anunţe terminarea chemării candidatului şi să-l binecuvânteze.

Dacă primul moment al hirotonirii este unul care se construieşte în jurul anunţului chemării la treapta arhieriei a candidatului, cel de-al doilea se structurează în jurul dialogului prin care se verifică, se încearcă fundamentele credinţei candidatului.

Înainte începerii celei de-a doua părţi a ritualului, ecleziarhul pregăteşte în faţa iconostasului, între sfeşnicele împărăteşti, covorul pe care este reprezentat un vultur în spatele căruia se văd zidurile unei cetăţi; covor utilizat în special pentru hirotonirile episcopale şi cunoscut sub denumirea de "vulturul cel mare" în limbajul bisericesc. Vulturul, reprezentat cu aripile larg deschise, simbolizează câteva însuşiri care caracterizează persoana episcopului: candoarea şi puritatea sufletului, precum şi înalta sa pregătire în ştiinţa teologiei. Cetatea are două semnificaţii: pe de o parte, ea reprezintă lumea de care trebuie să se îngrijească episcopul, iar, pe de alta, îi aminteşte acestuia de episcopia pe care trebuie să o aibă tot timpul sub privirile sale.

În momentul verificării credinţei candidatului la treapta arhieriei, doi clerici îl conduc pe acesta până pe coada vulturului. De-a lungul acestei etape, el are în mână Sfânta Evanghelie. După ce răspunde la prima întrebare, candidatul este îndrumat apoi de cei doi clerici spre mijlocului vulturului. Imediat după ce termină de răspuns la cea de-a doua interogaţie, el este condus la capul vulturului unde răspunde la cea de-a treia. Dacǎ ajunge la capul vulturului, candidatul însemnă că este pregătit pentru înaintarea în desăvârşirea treptei arhiereşti.

Întrebările care îi sunt adresate pe rând de unul din cei trei episcopi consacratori îl îndrumă pe candidat să aprofundeze misterul credinţei creştine. Primul episcop îi cere candidatului să-şi mărturisească credinţa adică, îi cere să facă o mărturisire a întregii credinţe creştine - de regulă, în acest moment, candidatul repetă crezul niceo-constantinopolitan. Cel de-al doilea episcop îl invită pe candidat să dezvolte dogma Sfintei Treimi. În răspunsul său, candidatul redă, pe scurt, caracteristicile fiecărei persoane din Sfânta Treime şi modul în care ele "s-au unit cu despărţire şi s-au despărţit cu unire"[1]. Prin întrebarea celui de-al treilea episcop, candidatul este îndemnat să-şi mărturisească credinţa sa în persoana Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu.

După fiecare răspuns, episcopul care a întrebat îl binecuvântează pe candidat, cerând totodată asistenţa Spiritului Sfânt pentru viitorul episcop.

La sfârşitul acestui ciclu de întrebări, candidatul este din nou chestionat de primul arhiereul dacă mai are ceva de completat la mărturisirile de credinţă pe care tocmai le-a proclamat. Candidatul, răspunzând afirmativ, mai adaugă la cele spuse înainte că recunoaşte şi va respecta tradiţia şi legile Bisericii, că se va supune, va asculta şi va respecta Sinodul.

Terminând răspunsul la această ultimă întrebare, candidatul merge şi semnează hârtiile pe care, mai înainte, şi-a scris cele trei mărturisirile de credinţă.

Partea a doua a hirotonirii se încheie prin înaintarea candidatului către treapta arhieriei.

Hirotonirea se oficiază de cel puţin trei arhierei, arhiereul protos este cel de care candidatul este direct dependent jurisdicţional. În cazul celor doi viitori episcopi ai Bisericii noastre, arhiereul care îi va consacra este Preafericirea Sa Lucian Mureşan.

Înainte de începerea liturghiei în care va avea loc hirotonirea, candidatul la treapta arhieriei se îmbracă în toate veşmintele preoţeşti care i se cuvin iar tuturor celor din biserică, clerici sau mireni, li se împart lumânări aprinse.

În timp ce corul cântă "Sfinte Dumnezeule", candidatul chemat la treapta arhieriei şi încercat în credinţa sa este adus de doi clerici în mijlocul bisericii unde face trei metanii mari.

Ajungând în faţa uşilor împărăteşti ale iconostasului, unde se află arhiereul protos, candidatul îngenunchează pentru a fi binecuvântat de trei ori pe cap de arhiereu. După aceasta, ceilalţi doi arhierei primesc de la cei doi clerici dicherul şi tricherul (sfeşnic cu două, respectiv cu trei lumânări cu care arhiereul binecuvântează poporul în timpul slujbelor), iar aceştia îl iau pe candidat de mâini şi înconjoară de trei ori Sfânta Masa. La fiecare înconjurare, candidatul sărută cele patru colţuri ale Sfintei Mese. În timpul procesiunii ce se face în jurul Sfintei Mesei se cântă de la prima înconjurare "Sfinţilor mucenici…", la a doua "Mărire Ţie Hristoase Dumnezeule…", iar la a treia "Isaia dănţuieşte…".

Trebuie menţionat faptul că aceste tropare sunt aceleaşi atât pentru hirotonirea diaconului şi a preotului cât şi pentru sacramentul căsătoriei, doar ordinea lor diferă. În cadrul sacramentului căsătoriei, ultimul tropar, "Isaia dănţuieşte…" este cântat primul. Schimbarea ordinii troparelor denotă accentul diferit care este caracteristic fiecărui sacrament. În cazul căsătoriei se accentuează bucuria naşterii. Pentru sacramentul preoţiei, cu cele trei forme ale sale - diacon, preot, episcop - se pune mai mult în lumină slujirea.

La sfârşitul procesiunii din jurul Sfintei Mese, candidatul face trei metanii mari în faţa ei. Cei doi arhierei îl apropie pe candidat lângă Sfânta Masă unde acesta, îngenunchind, îşi reazemă fruntea pe mâinile aşezate una peste alta pe ea. Arhiereul protos, binecuvântându-l pe cap pe candidat, îl acoperă cu omoforul şi pune Sfânta Evanghelie deschisă cu faţa în jos, sub care îşi pune mana cea dreaptă. Tot acum şi cei doi arhierei concelebranţi îşi pun şi ei mâinile lor drepte pe capul candidatului sub Evanghelie. Poziţionarea pe capul candidatului a Evangheliei cu faţa în jos indică, pe de o parte, sarcina principala pe care o primeşte noul arhiereu, propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, iar, pe de alta, accentuează legătura care există între arhiereu şi Cuvântul-Hristos.

În acest moment, arhiereul protos cu voce tare, iar ceilalţi doi arhierei mai încet spun formula de consacrare prin care cer ajutorul Spiritului Sfânt pentru ca "Dumnezeiescului Har, Cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte", să lucreze pentru avansarea candidatului la treapta arhieriei. Este important de reţinut faptul că, de fiecare data când este menţionat candidatul, acestuia i se spune pe nume. La fel se menţionează şi numele episcopiei pentru care candidatul este hirotonit.

Consacrării îi urmează două rugăciuni pe care le rosteşte arhiereul protos între ele fiind interpolată o ectenie pe care o rosteşte unul dintre arhiereii coliturghisitori. Prima rugăciune aminteşte de "jugul Evangheliei" ce e primit de noul arhiereu. Cea de-a doua, după ce aminteşte de îndatorirea pe care o are noul arhiereu de a "aduce jertfă şi prinos pentru tot poporul" lui Dumnezeu îl numeşte pe acesta "iconom al harului arhieresc"; apoi, tot în cea de-a doua rugăciune, noul arhiereu este pus într-o legătură specială cu Hristos, "adevăratul Păstor". El este invitat să-şi pună sufletul său pentru oile lui Hristos, să fie "povăţuitor orbilor, lumină celor din întuneric, certător celor neînţelepţi, învăţător pruncilor, luminător în lume" pentru ca în ziua judecăţii "să primească plata cea mare" pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru cei ce s-au luptat "pentru propovăduirea Evangheliei" lui Hristos.

În scurta ectenie dintre cele două rugăciuni sunt cuprinse trei stihuri ocazionate de moment. Unul este dedicat episcopului care hirotoneşte şi lucrării mâinilor lui. Celelalte două care îi urmează sunt închinate noului arhiereu şi întăririi sale în slujirea la care el a fost chemat.

După aceasta noul hirotonit este îmbrăcat de arhiereul protos, şi cei doi coliturghisitori, în faţa poporului cu sacosul, omoforul engolpionul, crucea şi mitra. La fiecare dintre aceste veşminte poporul este întrebat de arhiereu protos daca noul hirotonit este vrednic. Întreaga suflare din biserică exclamă de trei ori : "Vrednic este!".

Noul hirotonit, primind sacosul, îl îmbracă peste hainele preoţeşti. Gestul acesta simbolizează faptul că proaspătul arhiereu păstrează şi totodată completează slujirea de preot săvârşitor al Tainelor. Prin primirea omoforului, el îşi asumă răspunderea pastorală pentru toţi credincioşii, la fel ca şi Hristos. Mitra are o semnificaţie spirituală a puteri împărăteşti, ceea ce denotă totodată şi responsabilitatea pe care o are episcopul pentru mântuirea tuturor creştinilor. Engolpionul şi crucea sunt văzute de Sfântul Simeon al Tesalonicului ca "pecetea şi mărturisirea credinţei" ce se află în inima arhiereului.

La sfârşitul Litughiei, noul hirotonit este îmbrăcat de arhiereul protos, cel care a oficiat hirotonirea, cu mantia şi totodată el primeşte în mână cârja arhierească pentru a păstori turma lui Hristos. Cârja îi este dată să o folosească atât pentru oile ascultătoare cărora să le fie "toiag de reazem şi întărire" cât şi pentru cele neascultătoare şi nestatornice "ca toiag de deşteptare, toiag de certare".

Închei aceste rânduri mărturisindu-vă că îmi doresc să ne întâlnim în număr cât mai mare în Catedrala Sfânta Treime din "Mica Romă" pe data de 16 decembrie ca să putem să răspundem prin întreita cântare "Vrednic este!" în momentul prezentării celor doi noi arhierei de către Preafericitul Lucian.

Dumnezeu să-i ajute şi să-i întărească pe cei doi noi episcopi ai Bisericii noastre în misiunea lor.


[1]«Hirotonia arhiereului», în Arhieraticon, Bucureşti 1993, 89.

Lecturi:1969
Inapoi la inceputul paginii

Comentarii

multumesc si LA MULTI ANI DE S.ANDREI!

ca de obicei, draga andrei multe felicitari pentru acest valoroso articolo

Mi-a placut articolul. Si mult succes in continuare revistei!

Impartasiti-ne opinia Dvs

Opinia Dvs:

Teme