Ianuarie 2008

Dumnezeul credinţei şi Dumnezeul filosofilor

Autor: Pătraşcu Dan
Teme: Recenzii, Teologie

image Titlu: Il Dio della fede e il Dio dei filosofi. Un contributo al problema della theologia naturalis
[Dumnezeul credinţei şi Dumnezeul filosofilor. O contribuţie la problema theologia naturalis]
Autor: Joseph Ratzinger
Colecţia: Teologia
Editura: Marcianum Press
Data publicării: 2007
Locul publicării: Venezia
Numărul de pagini: 100
Format: 14×21 cm
ISBN: 978-88-89736-19-7

Josepf Ratzinger, actualmente Papa Benedict XVI, este în mod cert unul dintre cei mai percutanÅ£i reprezentanÅ£i ai teologiei catolice moderne. Gândirea sa teologică, chiar dacă destul de puÅ£in cunoscută, aduce teologiei un aer proaspăt, inovator din anumite puncte de vedere, fără a renunÅ£a totuÅŸi la nimic din bogăţia gândirii teologice anterioare. Alegerea lui Joseph Ratzinger ca păstor al Bisericii Catolice a adus un mare beneficiu teologiei în general, întrucât editurile din toată lumea au început să publice din ce în ce mai mult cărÅ£ile sale, majoritatea fiind transcrierile unor conferinÅ£e pe care teologul german le-a susÅ£inut, cu diferite ocazii, în cadrul unor universităţi de prestigiu din lumea întreagă.

Una dintre temele recurente din teologia ratzingeriană este raportul dintre credinţă ÅŸi raÅ£iune, pe care o putem întâlni, aproape întotdeauna, sub forma metaforei "Dumnezeul credinÅ£ei ÅŸi Dumnezeul filosofilor". Această temă, pe care o putem repera în mai în toate scrierile teologului bavarez, a fost chiar obiectul unei cărÅ£i apărute în anul 2007 la editura Marcianum Press din Venezia, sub titlul Il Dio della fede e il Dio dei filosofi. Un contributo al problema della theologia naturalis (Dumnezeul credinÅ£ei ÅŸi Dumnezeul filosofilor.O contribuÅ£ie la problema theologia naturalis). De fapt, ÅŸi această carte este transcrierea unei conferinÅ£e Å£inute de Joseph Ratzinger la Universitatea din Bonn, în anul 1959. Chiar dacă de atunci a trecut aproape jumătate de secol ÅŸi istoria a mers înainte cu paÅŸi mai mari decât în orice altă epocă, iar schimbărilor istorice corespunzându-le ÅŸi profunde schimbări în filosofie ÅŸi teologie, conÅ£inutul acestei cărÅ£i este la fel de actual ca ÅŸi atunci.

Punctul de plecare al acestei prelegeri este bucata de hârtie găsită cusută în căptuÅŸeala hainei filosofului Blaise Pascal după moartea sa. Pe această bucăţică de hârtie erau scrise următoarele cuvinte: "Foc. Dumnezeul lui Avraam, al lui Isac ÅŸi al lui Iacob, nu Dumnezeul filosofilor ÅŸi al îneÅ£elepÅ£ilor". Într-un context al unei filosofii din ce în ce mai matematicizate ÅŸi, în consecinţă, a unei teologii pe măsură, Pascal trăise experienÅ£a unui Dumnezeu viu care intră în dialog personal cu fiecare om, iar această experienţă era mult dincolo de ceea ce filosofia matematică putea spune despre Dumnezeu. Prin urmare, era clar că deja la acea vreme exista o prăpastie între credinţă ÅŸi filosofie, prăpastie adâncită prin dizolvarea metafizicii speculative operată de Kant ÅŸi transferarea elementului religios, sub îndrumarea lui Schleiermacher, exclusiv în sfera sentimentului, ceea ce a condus la antiteza dintre Dumnezeul credinÅ£ei ÅŸi Dumnezeul filosofiei pe care o putem experimenta din plins astăzi.

În continuare, Ratzinger propune două soluÅ£ii date pentru rezolvarea raportului dintre credinţă ÅŸi raÅ£iune, două soluÅ£ii antagonice, ÅŸi anume: sistemul identităţii parÅ£iale al lui Toma de Aquino ÅŸi contrariul acestuia susÅ£inut de Emil Brunner. Pe scurt, sfântul Toma era de părere că între Dumnezeul filosofiei ÅŸi cel al credinÅ£ei nu există diferenţă. Dumnezeu despre care vorbea Aristotel era acelaÅŸi cu Dumnezeu Isus Hristos, doar că prin intermediul credinÅ£ei acest Dumnezeu este cunoscut mai îndeaproape. Dimpotrivă, Emil Brunner este de părere că Dumnezeu credinÅ£ei ÅŸi Dumnezeul filosofilor sunt două lucruri total diferite, mergând pe antiteza dintre nume ÅŸi concept. Prin intermediul credinÅ£ei noi cunoaÅŸtem numele lui Dumnezeu, în timp ce filosofia caută mereu conceptul, care este mereu ceva universal, abstract, în opoziÅ£ie cu numele care face posibilă interpelarea (Anrufbarkeit) unei fiinÅ£e. Prin urmare, Brunner consideră că atât traducătorii Septuagintei cât ÅŸi SfinÅ£ii PărinÅ£i au făcut o iremediabilă greÅŸeală când au încercat să asocieze aceste două aspecte fundamental opuse.

Pentru a demonstra totuÅŸi necesitatea unei simbioze între credinţă ÅŸi raÅ£iune, Joseph Ratzinger face referire la un autor latin pe nume Varro care, dorind să descrie situaÅ£ia religie din Imperiul Roman, făcea o triplă distinÅ£ie între teologia mythica, theologia civilis ÅŸi theologia naturalis. Teologia mitică este obiectul poeÅ£ilor care inventează mituri. Acestea rămân însă doar la nivelul unor simple invenÅ£ii, în care oricum nimeni nu mai credea la acea vreme. Teologia civilă era exclusiv totalitatea normelor cultuale pe care orice cetăţean era dator să le săvârÅŸească pentru a menÅ£ine bunul mers al societăţii romane. În cadrul acesteia, nu exista nici o credinţă interioară ÅŸi nici o convingere filosofică, ci doar o simplă obiÅŸnuinţă. În cele din urmă, teologia naturală este cunoaÅŸterea raÅ£ională a divinităţii, adică obiectul filosofiei. Practic, singura formă de religie practicată pe acea vreme era acea theologia civilis, dar aceasta nu are, în definitiv, nici un Dumnezeu, ci doar o religie, în timp ce teologia naturală nu are o religie, ci doar o Divinitate.

Sfântul Augustin a încadrat creÅŸtinismul, fără ezitare în cadrul teologiei naturale din tripartiÅ£ia varroniană, ceea ce denotă faptul că această nouă religie aducea o inovaÅ£ie, ÅŸi anume, faptul că îÅŸi putea explica credinÅ£a ÅŸi prin intermediul raÅ£iunii ÅŸi nu era doar mitoligie sau un sistem de norme fără un fundament bine definit. TotuÅŸi nuotatea creÅŸtinismului a fost posibilitatea de a intra in dialog cu Absolutul, căci Absolutul a fost cel care l-a interpelat pe om.

În acelaÅŸi timp, există ÅŸi un alt aspect al faptului că religia creÅŸtină ÅŸi-a apropiat conceptul filosofic de Dumnezeu, mai exact dimensiunea misionară a conceptului de Dumnezeu. CreÅŸtinismul trebuia să-ÅŸi arate particularitatea sa în faÅ£a tuturor naÅ£iunilor, intrând în interacÅ£iune cu un număr considerabil de culturi cu totul diferite faţă de cea semitică originară a creÅŸtinismului.

Cu aceste consideraÅ£ii se încheie prelegerea lui Joseph Ratzinger Å£inută la Universitatea din Bonn ÅŸi, totodată cartea Il Dio della fede e il Dio dei filosofi. Un contributo al problema della theologia naturalis, fără a pretinde că aceasta ar fi o tratare exhaustivă a acestei problematici care se întinde în trecut până dincolo de naÅŸterea creÅŸtinismului. TotuÅŸi, această carte poate servi drept introducere în această vastă discuÅ£ie asupra raportului care ar trebui să existe între credinţă ÅŸi raÅ£iune ÅŸi, în consecinţă, drept conÅŸtientizare a elementelor ce au asigurat creÅŸtinismului o asemenea vigoare. Colmatarea abisului dintre crdinţă ÅŸi raÅ£iune, care există inclusiv printre credincioÅŸii catolici, poate conduce la o trăire mai sănătoasă a creÅŸtinismului ÅŸi, implicit, la estomparea crizei în care se află creÅŸtinismul de astăzi.

Lecturi:2983
Inapoi la inceputul paginii

Impartasiti-ne opinia Dvs

Opinia Dvs:

Teme