Ianuarie 2008

Fecioara Maria - modelul mamei creÅŸtine

Autor: Marcu Valentin
Teme: Spiritualitate, Teologie

image Episcopul Ioan Suciu, "un sfânt desprins din iconostas", a trăit ÅŸi a propovăduit credinÅ£a într-un mod fascinant; era asemenea apostolilor lui Hristos în vremea persecuÅ£iilor păgâne, demn ÅŸi hotărât, de neclintit în credinţă ÅŸi în apărarea Bisericii lui Hristos. O viaţă exemplară; era numai jertfă ÅŸi iubire. A avut o devoÅ£iune aparte faţă de Preasfânta Fecioară Maria, sub a cărei ocrotire s-a încredinÅ£at, până în ultimele clipe.

În cele ce urmează vom prezenta figura Sfintei Fecioare Maria drept model al mamei crestine, aÅŸa cum apare în viziunea PreasfinÅ£iei sale Ioan Suciu. Mama este femeia care primeÅŸte să fie "binecuvântată" de Dumnezeu ÅŸi care apoi dăruieÅŸte ÅŸi se dăruieÅŸte. Ea începe cu «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău» (cf. Lc 1, 38), apoi cuprinde, încălzeÅŸte ÅŸi sporeÅŸte viaÅ£a, după aceea o dăruieÅŸte.

Mama este femeia care se oferă lui Dumnezeu ÅŸi planurilor Lui; ea este umanitatea consacrată puterii creatoare, "colaboratoarea actului creator". Deplina femeie nu-i decât aceea care este mamă. AÅŸa cum iubirea este ultimul cuvânt al Legii Noi, la fel maternitatea este ultimul cuvânt al femeii, plinirea ÅŸi desăvârÅŸirea ei. Niciodată femeia nu-i atât de aproape de Dumnezeu ca atunci când este mamă; niciodată nu-i rug de iubire, rug al tuturor iubirilor mari ÅŸi sacre, ca atunci când este mamă; viaÅ£a însăşi nu se înnoieÅŸte decât atunci când femeia devine mamă. Toate caracterele substanÅ£iale ale femeii se plinesc prin urmare în mamă.

Maternitatea femeii, afirmă episcopul Ioan Suciu, este de două feluri: trupească ÅŸi spirituală. Rolul femeii - maternitatea spirituală, universală - pe pământ este să răscumpere prin iubire.

Ioan Suciu afirmă că atunci când Mama - Sfânta Fecioară - se va deÅŸtepta în fiecare femeie ÅŸi se va deÅŸtepta în acelaÅŸi timp ÅŸi conÅŸtiinÅ£a misiunii ei universale, atunci se vor putea aÅŸtepta mari lucruri, căci această femeie este înaintemergătoarea Domnului pe pământ[1].

Episcopul nostru subliniază importanÅ£a maternităţii spirituale; în acest sens îl citează pe Sf. Augustin: "Nimic n-ar fi folosit Mariei apropierea maternă de Isus - concepându-L după trup - dacă nu ar fi purtat pe Hristos mai cu fericire în inimă decât în trup". Sunt cuvinte puternice care evidenÅ£iază sfinÅ£enia maternităţii spirituale a femeii, maternitate care se dobândeÅŸte ÅŸi se exercită în dureri prelungi ursite de o mare iubire[2]. Ioan Suciu nu poate concepe, nu-ÅŸi poate închipui un mare binefăcător al omenirii fără o femeie mamă aleasă. Tot ce este bun în cei răi se păstrează prin acÅ£iunea sau amintirea mamei. Aproape toate geniile rele ale omenirii au fost lipsite de mame bune.

Femeile sunt preotesele iubirii; acolo unde este iubirea castă de femeie, de faţă este maternitatea spirituală, iar toate rănile omenirii, mărturie a furiei bărbaÅ£ilor fără mame, sunt inconÅŸtiente strigăte după prezenÅ£a lor. Adevărata măreÅ£ie ÅŸi nobleÅ£e a femeii este iubirea, iar «cine nu iubeÅŸte rămâne întru moarte» (cf. 1 In 3, 14), iar aceea care iubeÅŸte este mamă căci "iubirea mamă este".

Fecioara Preacurată este icoana desăvârÅŸită a femeii. Ea este mamă după trup a lui Isus Hristos, mamă după iubire a tuturor celor răscumpăraÅ£i. "Vergine Madre", cum o numeÅŸte Dante, cuprinde, ca Fecioară, plinătatea maternităţii spirituale, iar ca Mamă desăvârÅŸită, maternitatea trupească. Îngerul a putut să deschidă Noul Testament cu salutul: «Bucură-te, ceea ce eÅŸti plină de dar» (cf. Lc 1, 28) căci mai mare dar nu se putea face unei femei decât a fi mamă după trup ÅŸi după iubire, atât a oamenilor cât ÅŸi a lui Dumnezeu. Bucură-te, deci, Vergură ÅŸi Mamă!

Această Bună Vestire se resfrânge asupra tuturor femeilor. ÎnsuÅŸi Isus Hristos, după slăvita Înviere, salută pe femeile purtătoare de mir: BucuraÅ£i-vă!

Spre deosebire de bărbat, maternitatea îmbracă un conÅ£inut la nivelul personalităţii spirituale a femeii, se ridică la rangul unui concept etic ÅŸi se poate defini metafizic. Maternitatea devine astfel o profesiune a persoanei femeii, care o situează cu precizie într-o menire caracteristică în faÅ£a omenirii ÅŸi a lui Dumnezeu.

image Maternitatea, soră cu virginitatea ÅŸi cu zămislirea de prunci, este calea care duce persoana femeii prin notele particulare, fie sufleteÅŸti, fie trupeÅŸti ale sexului ei, spre Dumnezeu; însă ceea ce este sublim este faptul că împreună cu ea duce omenirea întreagă spre Dumnezeu. Maternitatea aceasta înseamnă împărtăşirea de sine, înseamnă dăruire de fiinţă ÅŸi de viaţă, dăruire de prisos de fiinţă ÅŸi de viaţă. Genitrix et Mater! - Născătoare ÅŸi Mamă! Numai aceste cuvinte cuprind, în exprimarea lor, conÅ£inutul complet al maternităţii dincolo de o funcÅ£iune de sex, în femeie[3].

Maternitatea corespunde unui principiu cosmic ÅŸi este grija, ocrotirea vieÅ£ii împotriva primejdiilor care o ameninţă, este expresia unei protecÅ£ii, care se desfăşoară nu numai faţă de copil în sensul strict al cuvântului, ci faţă de eternii neputincioÅŸi copii, care sunt majoritatea oamenilor. Ea singură cunoaÅŸte secretul acestei drăgălăşenii care încălzeÅŸte ÅŸi mângâie. Ea este transfigurarea legăturilor materiale faţă de copil în legături spirituale faţă de toÅ£i sărmanii fii ai acestei văi de durere care este pământul. Icoana acestei transfigurări eterne ne este dată în Sfânta Fecioară, Vergură ÅŸi Mamă, care este mamă după trup a lui Isus Hristos, iar după spirit a tuturor muritorilor.

Maternitatea aceasta este ofranda de sine, ofranda de materie, de sânge ÅŸi carne, de viaţă, de iubire ÅŸi suflet. În această maternitate sexul este acaparat de persoană, este spiritualizat ÅŸi ridicat la gradul de valoare sufletească. Maternitatea spirituală este, pe temeiul datelor firii, o încununare a eforturilor de educaÅ£ie. Când această năzuinţă de a transfigura natura a reuÅŸit, atunci maternitatea fizică se desface de egoism ÅŸi se desfăşoară în maternitatea spirituală, iar aceasta sfârÅŸeÅŸte ca într-o apoteoză firească, în chemarea religioasă de a sluji sufletelor.

PrezenÅ£a unei femei în slujba unei astfel de maternităţi, în loc de a fi o tulburare a bărbatului, este însăşi "fortăreaÅ£a conÅŸtiinÅ£ei" omeneÅŸti, concretizarea iubirii, salvatoarea dragostei, este o mărturisire că viaÅ£a nu este numai ură, învrăjbire, moarte, ci împlinirea unor "simÅ£iri dumnezeieÅŸti"[4].

Femeia se desăvârÅŸeÅŸte în mamă, iar plinirea mamei este copilul. În acest sens, PreasfinÅ£ia sa Ioan Suciu povesteÅŸte că îÅŸi petrecea vacanÅ£ele de vară, ca seminarist la Roma, în munÅ£ii Apenini într-o mănăstire singuratică. Acolo se afla, tocmai deasupra uÅŸii sacristiei, o frumoasă icoană a moldoveanului plin de sfinÅ£enie, Ieremia Românul. El era reprezetat în rugăciune în faÅ£a Maicii Sfinte cu Pruncul Isus în braÅ£e. Cu multă familiaritate, venerabilul călugăr capucin, parcă o întreabă:

«-Signora mia, siete regina del cielo e non tenete corona? - Doamna mea, eÅŸti Regina cerului ÅŸi nu ai coroană?

-La mia corona è il mio Figliuolo! - Coroana mea este Fiul Meu!»[5].

Fiecare femeie este regină prin fiii ei. Maternitatea aceasta este slujba încoronării ei ca regină. Copilul este adevărata regalitate a mamei; legea mamei este copilul. Din primele clipe în care natura Å£ese în copilă viitoarea femeie, arhitectura ei trupească ÅŸi sufletească ia o înfăţiÅŸare care nu se explică decât prin copilul care are să vină. Femeia se arată ca o anticipare a copilului, iar copilul ca o prelungire a mamei, ca o maturitate a ei.

Femeia este "piedestalul însufleÅ£it" al copilului; oricât am căuta trăsăturile femeii, nu i le vom afla; trăsăturile femeii se confundă cu acelea ale copilului. Este cu neputinţă să înÅ£elegem o icoană a Sfintei Fecioare Maria fără Pruncul Isus. Am avea impresia, am simÅ£i că nu este întreagă, că este ciopârÅ£ită. Pe iconostasele noastre, la braÅ£ul stâng al uÅŸii împărăteÅŸti este aÅŸezată icoana Maicii Sfinte cu Isus în braÅ£e. Ea nu este întreagă decât aÅŸa, cu Isus în braÅ£e. O înfăţiÅŸare mai desăvârÅŸită Biserica nu a ÅŸtiut ÅŸi nici nu a putut să ne redea: Mama împlinită în copil.

Copiii sunt aureola ÅŸi gloria femeii mame; prin ei învinge timpul ÅŸi moartea. AÅŸa se rezumă istoria ÅŸi biruinÅ£ele unei femei, a unei mame. Pe aceeaÅŸi linie Sfânta Evanghelie consacră această unanimă convingere a tuturor popoarelor, numind pe Sfânta Fecioară: «Maria, din care s-a născut Isus» (cf. Mt 1, 16).

A fi mamă este un act moral mai presus decât un act biologic. Numai despre o femeie "binecuvântată" poÅ£i spune că este îmbibată cu eternitate, că este o fiinţă cu două rădăcini în veÅŸnicie. AÅŸa cum sfântul, eroul ÅŸi creÅŸtinul fac din moarte - act biologic, dacă vrem - supremul act moral, suprema afirmare a libertăţii, criteriul vieÅ£ii lor, răscumpărarea nelegiuirilor ÅŸi trecerea la viaţă, cu mult mai mult femeia când naÅŸte poate săvârÅŸi cel mai înalt act moral, dacă acceptă ÅŸi vrea să dăruiască cu iubire o nouă viaţă, o nemuritoare viaţă. O concepere ÅŸi o naÅŸtere se pot evita; deci, femeia, care acceptă cu deplină libertate să fie mamă, săvârÅŸeÅŸte un act de înaltă valoare umană, poate cel mai tipic ÅŸi semnificativ, fiind în joc iubirea, care dăruieÅŸte ÅŸi cu rodul ei care este o viaţă de om, iar mijlocul jertfirea de sine.

PreasfinÅ£ia sa Ioan Suciu, pentru a reda importanÅ£a actului moral al Sfintei Fecioare Maria, apelează la Patriarhul Proclus din Constantinopol care o salută pe Născătoarea de Dumnezeu cu următoarele cuvinte: "Bucură-te, Catedrala în care Fiul lui Dumnezeu se hirotoneÅŸte Preot"[6]. Ce este acest sân al Fecioarei dacă nu un Paradis, căci Dumnezeu numai în cer sălăşluieÅŸte. Din sânul Tatălui în sânul Fecioarei, cerul nu se miÅŸcă; cer acolo, paradis aici, din Paradis în Paradis. Tot atât de vrednic ÅŸi de adorabil în sânul Tatălui ca ÅŸi în sânul Sfintei sale Mame.

CreÅŸtinii preamăresc pe Dumnezeu în trupurile lor, fie prin virtuÅ£ile curăţiei ÅŸi ale penitenÅ£ei, fie prin martiriu, fie prin maternitate. Acest din urmă mod este exclusiv rezervat femeii, aÅŸa cum Taina PreoÅ£iei este exclusiv rezervată bărbatului. Preotul este tatăl vieÅ£ii supranaturale, iar mama este preotul vieÅ£ii naturale. Astfel putem spune că femeia în funcÅ£iunea maternităţii săvârÅŸeÅŸte un ritual religios, săvârÅŸeÅŸte o "cucernică slujbă" a trupului, o jertfă sângeroasă care slăveÅŸte pe Dumnezeu ÅŸi care are ca rod viaÅ£a de om.

Este atât de religioasă această "slujbă" a funcÅ£iunii maternităţii în biserica trupului, încât poate să fie răscumpărătoare, aÅŸa cum ne spune Apostolul neamurilor: «Se va mântui prin naÅŸterea de fii» (cf. 1 Tim 2, 15), pentru că Mama prin credinţă ÅŸi iubire «îÅŸi înfăţiÅŸează trupul ca o jertfă vie, sfântă, Domnului bine plăcută» (cf. Rom 12, 1). AÅŸa cum mântuirea este un dar al Domnului, la fel ÅŸi pruncii mamei sunt darul Lui: «Copiii sunt o moÅŸtenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată de la El» (Ps 127, 3).

Episcopul Ioan Suciu face o frumoasă analogie între femeie ÅŸi Cruce. Precum prin durerile crucii Isus Hristos a dat viaţă lumii, prin durerile naÅŸterii mama dă viaţă unui om în lume; precum Jertfa sângeroasă a Crucii ne-a răscumpărat, jertfa naÅŸterii de fii răscumpără în credinţă ÅŸi sfinÅ£enie. Femeia prin soÅ£ a aflat Sfânta Cruce, iar prin naÅŸtere, săvârÅŸind jertfa pe această cruce, ÅŸi-a aflat mântuirea. Femeia care ocoleÅŸte maternitatea este vrăjmaÅŸa de moarte a crucii ei ÅŸi, în consecinţă, a mântuirii ei.

Mama, născând pruncul, zideÅŸte o nouă biserică lui Dumnezeu; ea este arhitectul ÅŸi ziditorul unui sfânt lăcaÅŸ de închinare, mai aurit decât basilica Sfânta Maria Maggiore din Roma, cu tavanul suflat în aur, mai candid decât Domul din Milano, munte de frumuseÅ£e în marmură albă, mai scump decât orice zidire ridicată de mâna omenească.

Femeia care naÅŸte întregeÅŸte pe Isus, fiind noi mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui ÅŸi din oasele Lui (cf. Ef 5, 30). Ca un sol de sus, ambasador al Domnului, fiecare copil vine cu următorul mesaj: «Cine primeÅŸte pe acest prunc, pe Mine mă primeÅŸte» (cf. Mt 18, 5). Fiecare copil dăruit părinÅ£ilor este un delegat al cerului menit să recheme oamenilor gândurile la Împărăţia lui Dumnezeu ÅŸi la calea de nevinovăţie, de smerenie ÅŸi de blândeÅ£e prin care oamenii izbândesc în rostul lor suprem. Citându-l pe Lacordaire, PreasfinÅ£itul Ioan Suciu afirmă că "copilul este avangarda lui Dumnezeu"[7]. De aceea cine primeÅŸte copilul, primeÅŸte pe ambasadorul Celui Preaînalt. Cine refuză copilul, refuză pe înaintemergătorul Evangheliei ÅŸi, foarte probabil, nu-L va primi pe Isus, sau dacă-L va primi nu-L va înÅ£elege, sau dacă L-a înÅ£eles îl va pierde. În consecinţă, episcopul Ioan Suciu conchide că a refuza copilul ÅŸi a primi Evanghelia, acestea nu pot să stea alături, nu pot să se întâlnească într-o viaţă de om.

Într-un anumit fel, cu fiecare mamă în ora ei se repetă scena Bunei Vestiri, căci ceea ce este Isus prin natură, fiecare copil va fi prin adopÅ£iune. "Bucură-te, Domnul este cu tine! Binecuvântată eÅŸti tu!". Ceea ce s-a petrecut cu Mama Fecioară în chip suprafiresc, se petrece cu fiecare mamă în mod firesc; astfel că ÅŸi la zămislirea comună a muritorilor se poate spune: «Puterea Celui Preaînalt te va umbri» (cf. Lc 1, 35).

Fiecare copil născut este un mântuitor: mântuieÅŸte pe părinÅ£i de bătrâneÅ£e neputincioase, mântuieÅŸte nădejdile gata să cadă în dezamăgire, mântuieÅŸte pe mama care l-a cules din cer ÅŸi l-a adus în această lume văzută.

Pe lângă maternitatea trupească ÅŸi maternitatea spirituală, PreasfinÅ£itul Ioan Suciu vorbeÅŸte ÅŸi despre fecunditatea trupească ÅŸi fecunditatea spirituală. Ezitarea Preasfintei Fecioare Maria în faÅ£a îngerului, afirmă PreasfinÅ£ia sa Ioan Suciu, provenea din faptul că Maria se dăruise exclusiv fecundităţii spirituale realizată în deplină virginitate, ÅŸi nu acceptă maternitatea decât pe cuvântul îngerului că va rămâne fecioară ÅŸi va fi totodată mamă[8].

Femeia este o aÅŸteptare, este o devenire, cea mai sfântă ÅŸi preÅ£ioasă dintre aÅŸteptările pământului. AÅŸteptarea ei nu se împlineÅŸte în bărbatul soÅ£, ci în copil. Ce împlinire are Sfânta Fecioară în Copilul ei!

Ceea ce este autentic în femeie este desăvârÅŸirea sa prin copil. Iată de ce Preacurata este cea mai desăvârÅŸită dintre femei, dintre mame. NaÅŸterea este "ora" femeii, iar copilul este "eternitatea" ei. Copilul poartă sub chipul aparenÅ£elor sale atât pe Isus, a cărui puritate o închipuieÅŸte, cât ÅŸi soÅ£ul, a cărui dragoste o împărtăşeÅŸte. Mama care primeÅŸte pruncul, săvârÅŸeÅŸte deci o dublă împărtăşire: cu Isus ÅŸi cu iubirea soÅ£ului.

Episcopul Ioan Suciu accentuează că femeile trebuie să conÅŸtientizeze că fiecare concepere, ÅŸi mai ales fiecare naÅŸtere, este "încununarea unei nădejdii a lui Dumnezeu". Încrederea pe care a avut-o Dumnezeu, încredinÅ£ând Preacuratei pe Fiul Său Unul-Născut, o are în fiecare mamă căreia îi încredinÅ£ează un frate după har ÅŸi natură pământească a Unicului Său Fiu.

Fiecare copil este o auroră ÅŸi fiecare auroră profeÅ£eÅŸte soarele ÅŸi ziua; la fel fiecare maternitate este o profeÅ£ie de lucruri mult mai importante decât poate să ne dea ÅŸirul evenimentelor văzute ale zilei prevestite de zorile însângerate. Fiecare maternitate este actul riguros de credinţă al femeii. Adevăratul, primul ÅŸi nefăţarnicul patriotism al femeii este maternitatea. În istoria valorilor terestre ea are întâiul cuvânt, căci viitorul este tăinuit în pântecele mamelor (ba chiar viitorul poate fi schimbat, cum este cazul Preasfintei Fecioare).

Elogiul adus de Dante Preasfintei Fecioare Maria prin faptul că este fiica Fiului ei, Dumnezeu, susţine Preasfinţitul Ioan Suciu că, se poate aplica fiecărei mame referitor la copilul ei. Fiecare mamă e făptura fiului ei, "fiică a fiului". Copilul este sublimul dar al mamei (ce dar i-a dăruit Dumnezeu Sfintei Fecioare Maria!), iar mama este marele dar al copilului.

Despre o femeie ce poartă în pântece un copil se poate spune că este însărcinată, dar ÅŸi că este în stare binecuvântată. Timp de nouă luni, ba chiar ÅŸi în anii care urmează naÅŸterii, copilul îÅŸi binecuvântează mama[9].

Refuzul de a primi sămânÅ£a vieÅ£ii face din fiecare soÅ£ie un servitor care refuză talantul. Episcopul Ioan Suciu întăreÅŸte această afirmaÅ£ie amintind cuvintele Mântuitorului: «Cel ce primeÅŸte pe un prunc în numele Meu, pe Mine mă primeÅŸte» (Mc 9, 37). Oare nu fiecare copilaÅŸ ascuns în pântece e un Emanuel? - se întreabă Episcopul nostru. Va putea oare să se închine Creatorului acea femeie care refuză procreaÅ£ia ÅŸi ocazia însăşi a unui act creator? Cum va putea să iubească pe Dumnezeu ca Tată, când refuză să devină mamă?[10].

Episcopul nostru prezintă o parodie a Bunei Vestiri mamelor care tăgăduiesc viaţa pruncilor:

Åži a zis îngerul Domnului: «Iată vei lua în pântece ÅŸi vei naÅŸte prunc» (cf. Lc 1, 31)

Åži a răspuns femeia: "Să nu-mi fie mie această ocară! Iată-mă: refuz! Să nu-mi fie mie după cuvântul tău!"[11].

Femeia care-ÅŸi "asasinează pruncii" pângăreÅŸte ÅŸi nimiceÅŸte în făptura ei icoana în spre care se închină lumea ÅŸi se întorc rătăciÅ£ii, izvorul vredniciei sale, puterea răscumpărării sale; acea femeie nimiceÅŸte puntea care o leagă de ceruri. Lupta împotriva copilului sfârÅŸeÅŸte cu asasinarea sufletului ÅŸi, adesea, a trupului mamei.

Din momentul întâlnirii elementelor de viaţă în sânul mamei, sufletul creat de Dumnezeu este de faţă ÅŸi pruncul poate să spună, ceea ce spune conÅŸtiinÅ£ei omeneÅŸti: Sunt aici, Mamă! PreasfinÅ£itul Ioan Suciu aminteÅŸte în acest sens că atunci când "Vergura Neprihănită din Nazaret cercetează pe Sfânta Elisabeta în munÅ£ii Efraim, Ioan, după spusa îngerului, în a ÅŸasea lună conceput, tresaltă de bucurie. El de acum este Înaintemergător al Buneivestiri evanghelice; de acum, nedeplin alcătuit în sânul mamei, el se bucură de prezenÅ£a lui Isus în sânul Fecioarei Sfinte, de Hristos Domnul care intrase în Palatul său abia de o lună. Isus ÅŸi Ioan erau de faţă, erau de acum aceia care trebuie să fie. Cine s-ar fi atins de ei în orice fel în timpul petrecerii lor în sânul mamei? Cine ar fi ucis pe Înaintemergătorul sau pe Isus Domnul? Cu acelaÅŸi drept ÅŸi fără teamă de a greÅŸi, spunem despre fiecare făt conceput: cine îl pierde asasinează, cine întinde mâna asupra lui îl omoară, prăpădeÅŸte o viaţă de om ÅŸi va răspunde înaintea Dreptului Judecător mai mult decât va răspunde ucigaÅŸul din drumul mare"[12].

Spre deosebire de Preacurata, care s-a încredinÅ£at ProvidenÅ£ei, crezând în cuvântul dumnezeiesc, acceptând dinainte hotărârile de sus, unele mame cred unuia sau altuia dintre medici ÅŸi se arată satisfăcute de sfaturile primejdioase pe care le primesc, fiind dispuse să renunÅ£e la copil. Episcopul nostru îndeamnă mamele să urmeze exemplul Născătoarei de Dumnezeu, care a avut încredere în spusele Îngerului, ÅŸi să aibă încredere în Îngerul păzitor, să nu renunÅ£e la propriul copil chiar ÅŸi atunci când medicii recomandă aceasta.

Pentru vremurile de acum, Dumnezeu prin Sfânta Fecioară, a voit să confirme preferinÅ£ele Sale pentru familiile cu copii mulÅ£i, alegând martorii de la Fatima din astfel de familii. Lucia era a ÅŸasea, Francisc al zecelea, iar Iacinta al unsprezecelea copil din familie. Pe "unicii" fără păcat Domnul îi iubeÅŸte, dar iubeÅŸte ÅŸi ciorchina de vieÅ£i scumpă crescută sub inima mamei creÅŸtine. Copiii sunt o binecuvântare de la Domnul, iar mamele care refuză această binecuvântare, tind spre blestemul dumnezeiesc: «În veci rod din tine să nu iasă» (Mt 21, 19).

PreasfinÅ£itul Ioan Suciu prin modelul Sfintei Fecioare nu face altceva decât să ne invite, pe noi creÅŸtinii de azi, femeie sau barbat, să privivim mereu spre Sfânta Fecioară ca să putem răzbate, cu inima tare, o lume în care sensul creÅŸtin al mamei se pierde în ceaÅ£a păgânismului ce stă să ne împresoare.


[1] Episcop Ioan Suciu, Mama, ediÅ£ia a IV-a, ediÅ£ie îngrijită de pr. Ioan FărcaÅŸ, Blaj, 2004, p. 28.

[2] Ibidem, p. 29.

[3] Ibidem, p. 42.

[4] Ibidem, p. 44.

[5] Ibidem, p. 45.

[6] Ibidem, p. 54.

[7] Ibidem, p. 104.

[8] Ibidem, p. 73.

[9] Ibidem, p. 115.

[10] Ibidem, pp. 127-131.

[11] Ibidem, p. 137.

[12] Ibidem, p. 170.

Lecturi:12132
Inapoi la inceputul paginii

Impartasiti-ne opinia Dvs

Opinia Dvs:

Teme