Credinţa noastră, viaţa noastră

Autor: Cernea Vincenţiu
Teme: Liturgică, Teologie

Din punct de vedere formal, documentul despre care ne ocupăm este o "instrucÅ£iune", în înÅ£elesul Can. 34 - § 1 din Codul latin (CIC) din 1983, având rolul de a explicita prevederile legilor, de a clarifica ÅŸi stabili modalităţile ce trebuie observate în aplicarea acestora. InstrucÅ£iunea emana de la puterea executivă, neavând caracter legislativ, deoarece nu este aprobată de Papa în forma specifică; o astfel de instrucÅ£iune nu are puterea de a deroga de la lege, iar dispoziÅ£iile sale care ar fi în contradicÅ£ie cu dispoziÅ£iile legii sunt lipsite de valabilitate (cf. Can. 34 - § 2 CIC). InstrucÅ£iunea precizează dispoziÅ£iile liturgice ale CCEO ÅŸi stabileÅŸte modul lor de aplicare. In fapt, InstrucÅ£iunea poate fi considerată un comentariu autentic al legii făcut de către legislatorul însuÅŸi. Cu acest titlu, InstrucÅ£iunea îi obliga pe cei ce sunt Å£inuÅ£i la respectarea legilor pe care le explicitează ÅŸi cărora le determină modalităţile de aplicare (cf. Can 34 CIC).

Să ne reamintim că în probleme de cult ÅŸi sacramente, rolul pe care CongregaÅ£ia pentru Cultul Divin ÅŸi Disciplina Sacramentelor îl are în Biserica latină, este jucat, pentru Bisericile răsăritene, de CongregaÅ£ia Orientală. Pentru a sesiza importanÅ£a InstrucÅ£iunii, este suficient să o asociem, pentru partea care tratează despre Sfânta Liturghie, cu Institutio generalis Missalis Romani al CongregaÅ£iei pentru Cultul Divin ÅŸi Disciplina Sacramentelor, aÅŸa cum o face, de exemplu, Instrumentum laboris al celei de a XI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor (7 iulie 2005).

"Legile liturgice valabile pentru toate Bisericile răsăritene sunt importante pentru că indică orientari generale" (5). Principii generale ÅŸi norme practice cu caracter liturgic care privesc toate Bisericile Răsăritene aflate în comuniune cu Biserica Romei, se găsesc în diferite documente conciliare: Sacrosanctum concilium (normele practice privesc însă în mod excusiv Biserica latina), Lumen gentium 23, Unitatis redintegratio 14-17, Orientalium Ecclesiarum. La acestea se adaugă Codul canoanelor Bisericilor Orientale (CCEO), cea mai importantă culegere de legi privind Bisericile Răsăritene de după Conciliul Vatican II. IntenÅ£ia InstrucÅ£iunii este tocmai de a prezenta în mod unitar toate legile liturgice aflate în diferite documente ÅŸi în CCEO, legi valabile pentru toate Bisericile Răsăritene, completându-le cu precizări ulterioare, cu scopul de a ajuta Bisericile Răsăritene aflate în deplina comuniune cu Roma să îÅŸi realizeze în mod integral propria identitate. Pornind de la o perspectivă teologică, InstrucÅ£iunea formulează directive generale cu caracter juridico-pastoral pentru desfăşurarea celebrărilor ÅŸi a vieÅ£ii liturgice răsăritene.

InstrucÅ£iunea îÅŸi propune următoarele obiective:

« - să conducă la o temeinică aprofundare a imenselor bogăţii proprii autenticelor tradiÅ£ii orientale, care trebuiesc păstrate cu grijă ÅŸi împărtăşite tuturor credincioÅŸilor;

- să reunească într-un cadru organic legile liturgice valabile pentru toate Bisericile orientale catolice ÅŸi să iniÅ£ieze recuperarea, acolo unde este necesar, a autenticităţii

liturgice orientale, urmând TradiÅ£ia pe care fiecare Biserică răsăriteană a moÅŸtenit-o de la Apostoli prin mijlocirea SfinÅ£ilor PărinÅ£i ;

- să îndemne la organizarea, pe baze solide, a formării liturgice permanente, atât a clerului, începând cu seminariile ÅŸi cu institutele de formare, cât ÅŸi a poporului lui Dumnezeu, prin ÅŸcoli de cateheză mistagogică;

- să enumere principiile comune pentru elaborarea Îndrumarelor Liturgice ale fiecărei Biserici sui iuris în parte.»

Cultul liturgic răsăritean, mai bine păstrat, nu trebuie separat de patrimoniul teologic, spiritual ÅŸi canonic propriu al Bisericilor răsăritene, parte a patrimoniului nedespărÅ£it al Bisericii universale. "Can. 28 § 1, făcând referire la Lumen Gentium nr. 23 ÅŸi la Orientalium Ecclesiarum nr. 3, individualizează materiile cele mai relevante în care se articulează patrimoniul propriu al fiecărei Biserici sui iuris: cultul liturgic, teologia, spiritualitatea ÅŸi disciplina canonică. Trebuie observat că aceste domenii particulare se întrepătrund ÅŸi se condiÅ£ionează reciproc în interiorul unei viziuni gobale a revelaÅ£iei divine care pătrunde întreaga viaţă ÅŸi care culminează în lauda Treimii celei întru tot Sfinte (9)."

"Intâietatea patrimoniului liturgic este cu mult mai mare în Bisericile Răsăritene pentru că au păstrat într-un mod cu totul deosebit primatul cultului liturgic ca punct culminant al vieÅ£ii creÅŸtine, rămânând în acest sens fidele spiritului Bisericii SfinÅ£ilor PărinÅ£i, atunci când cultul liturgic era locul unde se concentrau catehizarea ÅŸi învăţământul religios; Scriptura era proclamată ÅŸi explicată; în perioada premergătoare PaÅŸtilor, pregătirea catehumenilor pentru Taina Botezului ÅŸi a penitenÅ£ilor pentru Taina Împăcării avea loc într-o perfectă sinteză de învăţătură ÅŸi de simboluri; chiar diaconia îÅŸi găsea aici locul său. Toată viaÅ£a Bisericii era deci ca ÅŸi înglobată în cultul liturgic. După acest model se inspira ÅŸi astăzi Bisericile Răsăritene ÅŸi în aceasta a stat puterea lor. Din el trebuie să se inspire mai ales necesara reconsiderare a metodei "mistagogice" pentru formarea credincioÅŸilor: din cultul liturgic, bine înÅ£eles ÅŸi asimilat, începe dezvoltarea trăirii în Hristos (15)."

"Cultul liturgic, restaurat la maxima autenticitate ÅŸi vitalitate, eliminând ceea ce l-a alterat, va putea să fie cel mai bun punct de plecare pentru dezvoltarea specificităţii Bisericilor Răsăritene în deplina comuniune cu Roma, din care să reiasă cuvinte ÅŸi gesturi capabile să impresioneze inimile ÅŸi să lumineze minÅ£ile credincioÅŸilor în timpurile actuale. Păstrarea bogăţiilor liturgice va fi cu atât mai rodnică cu cât va fi impulsionată, nu numai de intervenÅ£iile normative ale ierarhiei, ci ÅŸi de adeziunea spontană ÅŸi încrezătoare a poporului lui Dumnezeu, educat în acest sens de păstorii săi. În mod deosebit trebuie afirmată importanÅ£a ca, în timpurile actuale, păstorii să fie ÅŸi în acest domeniu adevărate modele pentru turmă, pentru ca aceasta să-ÅŸi păstreze fidelitatea sa tradiÅ£ională" (16).

Privind elaborarea Indrumătoarelor liturgice, InstrucÅ£iunea precizează: «Pentru grupuri de Biserici sui iuris care aparÅ£in aceleiaÅŸi familii liturgice, aÅŸa cum sunt Bisericile de tradiÅ£ie constantinopolitană sau asiro-caldeană, Sfântul Scaun se va îngriji să formuleze, în colaborare cu Bisericile interesate, indicaÅ£ii mai detaliate. Fiecare Biserică sui iuris în parte, care aparÅ£ine unei asemenea familii, se va ocupa, urmând modalităţi care vor fi precizate, să elaboreze un corpus de norme care să adapteze la propria situaÅ£ie specifică documentul actual ÅŸi pe cel care va fi elaborat pentru întreaga familie liturgică de care aparÅ£ine» (6).

In legătură cu dreptul particular al fiecărei Biserici sui iuris, «actuala InstrucÅ£iune, alcătuită pe baza indicaÅ£iilor Sfântului Scaun ÅŸi a tradiÅ£iilor liturgice răsăritene, se limitează la a formula principii ÅŸi reguli valabile pentru toate Bisericile Orientale catolice. Autorităţile fiecărei Biserici sui iuris în parte, urmând indicaÅ£iile ConstituÅ£iei Apostolice Sacri Canones sunt invitate să le primească cu deplina disponibilitate ÅŸi să le integreze în prescripÅ£iile propriului drept liturgic particular ». Legat de Sfintele Taine, InstrucÅ£iunea aminteÅŸte următoarea afirmaÅ£ie conciliară: "Sfântul Conciliu ecumenic confirmă ÅŸi laudă vechea disciplină în vigoare în Bisericile Răsăritene în privinÅ£a Sfintelor Taine precum ÅŸi practica celebrării ÅŸi administrării lor ÅŸi doreÅŸte, dacă e cazul, ca această practică să fie restabilită." (Orientalium Ecclesiarum 12). "De aceea", precizează InstrucÅ£iunea, "revizuind dreptul propriu, diferitele Biserici sui iuris trebuie să Å£ină seama de această dorinţă ÅŸi să întreprindă cu curaj, chiar dacă într-un mod prudent ÅŸi progresiv, recuperarea elementelor care s-au pierdut, schimbând, dacă este necesar, practica ÅŸi dreptul mai recent, acolo unde ele ar fi în dezacord cu principiile stabilite, chiar dacă ar fi vorba de modificarea deciziilor luate de Sinoade sau de îndepărtarea de indicaÅ£ii date, în diferite timpuri ÅŸi din diferite motive, de Dicasterii ale Sfântului Scaun" (39).

Făcând referire la Indrumătorul catehetic despre care trateaza Can. 621 - §§ 1 si 2, "trebuie afirmat cu insistenţă că în Răsărit, aÅŸa cum astăzi se recomanda ÅŸi în Biserica Apuseană, catehizarea nu poate fi despărÅ£ită de cultul liturgic, pentru că se inspira din acesta, ca ÅŸi mister al lui Hristos in actu săvârÅŸit. [...] Se recomandă deci, ca în mod concret planurile catehetice ale fiecărei Biserici Răsăritene catolice să aibă ca punct de pornire celebrările liturgice proprii ÅŸi specifice" (30).

InstrucÅ£iunea, este un "adevărat mic tratat de liturgică"[1], bogat în conÅ£inut teologic, liturgic, canonic, pastoral ÅŸi ecumenic, având, în ediÅ£ia românească[2], 100 de pagini.

Simpla parcurgere a Cuprinsului poate da o primă imagine a acestei bogăţii:

• Introducere
• Cap.I SemnificaÅ£ia ÅŸi natura InstrucÅ£iunii
• Cap II Valoarea inalienabilă a patrimoniului propriu al Bisericilor Răsăritene ÅŸi urgenÅ£a reînfloririi sale
• Cap III Bogăţia patrimoniului liturgic
• Cap IV CompetenÅ£ele ÅŸi cuprinsul legislaÅ£iei canonice
• Cap V Celebrarea liturgică - icoană a Bisericii
• Cap VI ConsideraÅ£ii generale despre cultul divin ÅŸi sfintele Taine
• Cap VII Sfintele Taine de iniÅ£iere creÅŸtină
• Cap VIII Dumnezeiasca Liturghie
• Cap IX Taina preoÅ£iei
• Cap X Căsătoria
• Cap XI Taina pocăinÅ£ei
• Cap XII Maslul
• Cap XIII Laudele dumnezeieÅŸti
• Cap XIV Locuri, gesturi ÅŸi obiecte sacre
• Incheiere

Ne vom rezuma aici la enumerarea câtorva aspecte practice, demersul nostru nefiind decât o invitaÅ£ie pentru studierea, însuÅŸirea ÅŸi aplicarea integrală a InstrucÅ£iunii. Nu vom putea ilustra decât în prea mică măsură fundamentarea liturgică, teologică ÅŸi spirituală a diferitelor aspecte practice, care conferă InstrucÅ£iunii dimensiunea unei adevărate cateheze mistagogice.

Anul liturgic, compus din ciclul sărbătorilor anuale, care gravitează în jurul PaÅŸtilor, ciclul lunar ÅŸi cel cotidian, constituie "o minunată Å£esătură care face prezente diferitele momente ale istoriei mântuirii ÅŸi pătrunde întreaga viaţă a credincioÅŸilor". "Dacă în timpurile recente s-au introdus în calendarele Bisericilor Răsăritene sărbători sau posturi provenind din tradiÅ£ia latină sau din alte tradiÅ£ii liturgice care nu sunt coerente cu tradiÅ£ia proprie acelor Bisericii sui iuris, să se ia măsuri, cu prudenţă pastorală, pentru a se restitui calendarului structura sa tradiÅ£ională, eliminându-se elementele incompatibile cu spiritul ÅŸi cu caracterul patrimoniului răsăritean" (36).

InstrucÅ£iunea cere ca administrarea Tainei Botezului să respecte ritualul integral: "cel pregătitor, al exorcismelor ÅŸi al lepădării de Satana, cel al binecuvântării apei ÅŸi a untdelemnului, cel al ungerilor pre-baptismale ÅŸi cel de încheiere, al îmbrăcării postbaptismale". Este cerută autorităţilor competente restabilirea "cu prudenţă dar ÅŸi cu zel" a ritualului semnificativ ÅŸi expresiv al triplei scufundări, păstrat timp îndelungat în Bisericile Răsăritene ÅŸi încurajat ÅŸi în Biserica Apuseană (48).

Pe urmele CCEO (Can. 695 si Can. 697), InstrucÅ£iunea insistă pe restaurarea vechii practici a conferirii unitare a sacramentelor de iniÅ£iere, Botezul, Mirungerea ÅŸi Euharistia, fără a se mai aÅŸtepta vârsta priceperii pentru "prima Sfântă Împărtăşanie". Practica celebrării unitare a sacramentelor de iniÅ£iere "a fost schimbată în ultimele secole în diferite Biserici Răsăritene catolice sub presiuni externe, pe baza unor semnificaÅ£ii spirituale ÅŸi pastorale împrumutate de la latini, de înÅ£eles, dar străine de un progres organic ÅŸi nu pe aceeaÅŸi linie cu dinamismul propriu al patrimoniului răsăritean" (42). În restaurarea vechilor practici, InstrucÅ£iunea cere să se Å£ină cont ÅŸi de "practica în uz la ortodocÅŸi".

În legătură cu prima Împărtăşanie practicată astăzi mai ales la vârsta ÅŸcolară, făcând referire la Can. 697, InstrucÅ£iunea specifică: "este sarcina autorităţilor competente să adopte măsurile potrivite pentru a se reveni la practica anterioară (Botezul, Mirungerea ÅŸi Euharistia administrate împreună sau la scurt timp) ÅŸi a se adopta norme mai conforme cu propria tradiÅ£ie. [...] Administrarea Sfintei Euharistii copiilor de curând botezaÅ£i nu se limitează numai la momentul celebrării iniÅ£ierii. Euharistia este pâinea vieÅ£ii iar copiii trebuie să se hrănească constant cu ea de atunci înainte, pentru a creÅŸte spiritual" (51).

Can. 707 § 2. (cf 929) ("Dacă nu sunt disponibile veÅŸmintele liturgice ÅŸi painea propriei Biserici sui iuris, este permis, după ce a fost îndepărtată stupoarea credincioÅŸilor creÅŸtini, să se folosească veÅŸmintele liturgice ÅŸi pâinea unei alte Biserici sui iuris") este comentat de InstrucÅ£iune în paragraful intitulat Să se folosească veÅŸminte liturgice ÅŸi pâine conform propriului rit : "Trebuie să fie subliniate două limite ale acestei permisiuni. IngăduinÅ£a trebuie să fie înÅ£eleasă în virtutea faptului că imposibilitatea de a procura pâine ÅŸi veÅŸminte proprii nu trebuie să împiedice celebrarea euharistică spre binele credincioÅŸilor, care trece dincolo de norme, necesare în împrejurări normale. Aceasta permisiune poate fi folosită numai în situaÅ£ii excepÅ£ionale care nu pot fi generalizate, aÅŸa cum ar fi cazul persecuÅ£iei ÅŸi, deci, al clandestinităţii, ÅŸi nu dispensează nicidecum de obligaÅ£ia de a se face tot posibilul pentru ca să se evite această iregularitate ÅŸi pentru ca pâinea ÅŸi vinul să fie folosite potrivit propriilor uzanÅ£e liturgice. În cazul pâinii se înÅ£elege cu atât mai mult, deoarece pregătirea pâinii pentru Euharistie este parte integrantă din celebrare ÅŸi nu poate fi omisă fără motive cu adevărat grave. De aceea, cu excepÅ£ia Liturghiei armene, în cazul lipsei prescurilor să se folosească, în cazurile excepÅ£ionale menÅ£ionate, pâine dospită normală. Cea de a doua limită este aceea de a se îndepărta nedumerirea credincioÅŸilor creÅŸtini. Trebuie să se evite inovaÅ£iile care riscă să fie rău înÅ£elese, fiind în contrast uzanÅ£a cunoscută credincioÅŸilor în mod tradiÅ£ional. Această atenÅ£ie trebuie să fie extinsă ÅŸi la reacÅ£iile credincioÅŸilor non-catolici, în mod deosebit a celor care aparÅ£in aceleiaÅŸi tradiÅ£ii (68)."

InstrucÅ£iunea cere "să se recupereze ritualul căldurii, «Zeon», (adăugarea suplimentară de apă caldă în potir înainte de Împărtăşanie), care se regăseÅŸte în Bisericile provenind din familia liturgică constantinopolitană ÅŸi dispărut, din păcate, în unele Biserici greco-catolice. Tot astfel să se procedeze pentru alte elemente celebrative relevante în cazul în care nu se mai respectă (67)."

Laudelor DumnezeieÅŸti, "ÅŸcoala de rugăciune proprie fiecărei Biserici", le sunt alocate paragrafele 95-99. Reproducem în întregime paragraful intitulat: Să se readucă în uz celebrarea comunitară a DumnezeieÅŸtilor Laude conform cărÅ£ilor liturgice: "Bisericile Răsăritene catolice au riscat să renunÅ£e la celebrarea comunitară ÅŸi solemnă a Laudelor DumnezeieÅŸti, înlocuind-o cu rostirea lor individuală, din partea clerului, celebrarea zilnică a Euharistiei rămânând deseori aproape singura formă de celebrare comunitară. Acolo unde această practică a dus la diminuarea, dacă nu la completa dispariÅ£ie a obiceiului de a se celebra Laudele DumnezeieÅŸti cu poporul, să se revină fără întarziere la vechea tradiÅ£ie, pentru a nu fi lipsiÅ£i credincioÅŸii de un izvor privilegiat de rugăciune, care izvorăşte din vistieriile învăţăturii autentice.

Este de dorit ca o renaÅŸtere a monahismului în Bisericile Răsăritene catolice, care este simÅ£ită de mulÅ£i ca o urgenţă, să implice ca mănăstirile să fie din nou locul unde în chip deosebit ÅŸi solemn să răsune Laudele DumnezeieÅŸti.

De vreme ce ele au fost păzite cu aleasă grijă în Răsărit, nu numai de către comunităţile monahale ci ÅŸi de către parohii, Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene aminteÅŸte obligaÅ£ia - adesea omisă cu uÅŸurinţă sau uitată - de a celebra Laudele DumnezeiÅŸti în catedrale, în parohii, în celelalte biserici, în comunităţile religioase ÅŸi în seminarii.

În aceasta trebuie respectate normele cărÅ£ilor liturgice (can. 309), dar o respectare exterioară nu este suficientă: cei responsabili trebuie să se străduiască pentru ca credincioÅŸii să înÅ£eleagă sensul ÅŸi valoarea acestei rugăciuni, să o iubească, să participe la ea ÅŸi să găsească în ea o hrană spirituală. Să fie formaÅ£i la aceasta printr-un adevărat program mistagogic, care să le permită să găsească în celebrarea diferitelor momente ale anului liturgic hrana prorpiei lor vieÅ£i spirituale (98)."

În privinÅ£a devoÅ£iunilor paraliturgice latine intrate în uzul credincioÅŸilor răsăriteni, se recomandă o abordare pozitivă, prin promovarea unei "formări mistagogice autentice a credincioÅŸilor ÅŸi, în primul rând, a slujitorilor altarului în ceea ce priveÅŸte o spiritualitate care să izvorască din propriile tradiÅ£ii liturgice. ÎmbogăţiÅ£i de această mai bună formare, credincioÅŸii vor deveni mai capabili să trăiască o redescoperire a tradiÅ£iilor liturgice proprii" (38). Invocând Sacrosanctum Concilium 13 ("exerciÅ£iile de pietate trebuie orânduite Å£inând seama de timpul liturgic, în aÅŸa fel încât să se potrivească cu liturgia sacră, să se inspire din ea într-un fel sau altul ÅŸi la ea să-l ducă pe poporul creÅŸtin, pentru că ea prin natura sa e cu mult superioară oricăror exerciÅ£ii"), InstrucÅ£iunea deplânge dezvoltarea unor eventuale forme de spiritualitate paralelă, străine de patrimoniul propriu al fiecarei Biserici.

În mod semnificativ, în paragraful Reformă ÅŸi reînnoire liturgică este citat Discursul adresat de Papa Ioan Paul al II-lea Sinodului Patriarhatului Catolic Armean la 26.08.1989: "Dacă, cu toate acestea, va trebui să vă debarasaÅ£i de forme ÅŸi evoluÅ£ii întâmplătoare, care provin din diferite influenÅ£e, derivând din tradiÅ£ii liturgice ÅŸi paraliturgice străine tradiÅ£iei voastre, este posibil ca, făcând aceasta, să aveÅ£i de îndreptat anumite obiceiuri populare" (18).

Paragraful privind datoria de a proteja patrimoniul răsăritean (10), făcând referire la Orientalium Eclesiarum 6, respinge orice tentativă de a îndepărta credincioÅŸii răsăriteni de Bisericile lor, fie prin trecerea la o alta Biserică sui iuris, fie prin "favorizarea insuÅŸirii de forme de gândire, de spiritualitate ÅŸi de devoÅ£iuni care nu sunt în coerenţă cu patrimoniul eclezial propriu, acestea fiind contrare indicaÅ£iilor Pontifilor Romani de multe ori repetate cu insistenţă ÅŸi exprimate deja cu deosebită putere în Scrisoarea Apostolică Orientalium Dignitas a lui Leon al XIII-lea" (10).

Dimensiunea ecumenică a InstrucÅ£iunii este dată de identitatea ÅŸi vocaÅ£ia specifică a Bisericilor Răsăritene în deplina comuniune cu Roma: "în fiecare efort de reînnoire liturgică va trebui să se Å£ină cont de practica fraÅ£ilor ortodocÅŸi, cunoscând-o, apreciind-o ÅŸi îndepărtându-se de ea cât mai putin cu putinţă, pentru a nu amplifica separările existente, ci dimpotrivă, intensificând eforturile în vederea eventualelor adaptări, care trebuie concepute ÅŸi înfăptuite împreună. Astfel se va manifesta unitatea care deja există prin primirea zilnică a aceluiaÅŸi flux spiritual provenit din folosirea patrimoniului comun" (21, făcând referire la Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat participanÅ£ilor la reuniunea asupra problemelor pastorale ale Bisericii catolice de rit bizantin din Romania, 22.01.2004).

Respectul faţă de Sfântul Altar, separat ÅŸi închis privirii de către iconostas, este văzut ca o expresie a apofatismului rugăciunii răsăritene care exprimă "simÅ£ul nevredniciei ÅŸi al mărginirii în faÅ£a realităţilor dumnezeieÅŸti celor negrăite, care se arată oamenilor ca "mister înfricoşător", înconjurat de valul temerii, de conÅŸtiinÅ£a nimicniciei ÅŸi, deci, de adoraÅ£ie smerită" (15).

Privind arhitectura, iconografia ÅŸi mobilierul bisericesc, "diferitele Biserici sui iuris vor trebui să găsească ÅŸi să-ÅŸi formeze proprii lor experÅ£i în acest domeniu, ÅŸi eventual să instituie fără întârziere, acolo unde nu există deja, comisii de artă sacră cu sarcina explicită de a verifica proiectele noilor biserici ÅŸi capele împreună cu interioarele lor, precum ÅŸi restaurarea celor vechi, pentru a corespunde criteriilor ÅŸi înÅ£elesurilor propriei tradiÅ£ii liturgice. Va fi sarcina lor, de asemenea, să examineze situaÅ£ia edificiilor actuale, să sugereze îmbunătăţiri ÅŸi să propună eventuale intervenÅ£ii" (110).

Mai mult, "se constituie pe lângă CongregaÅ£ia pentru Bisericile Răsăritene, în colaborare cu Comisia Pontificală pentru Bunurile Culturale ale Bisericii, un Birou pentru arta sacră, cu însărcinarea de a ajuta Bisericile răsăritene catolice să protejeze patrimoniul propriei arte sacre, de a formula indicaÅ£iile pentru construirea noilor biserici ÅŸi pentru amenajarea interioarelor sau pentru restructurarea celor deja existente. Ierarhii, mai ales dacă se afla lipsiÅ£i de experÅ£i în teritoriul propriu, vor putea apela la acesta atunci când va trebui să se procedeze la una dintre intervenÅ£iile amintite" (111).

Note

[1] Nicolas Egender, «L’enjeux de la liturgie; Quarantième anniversaire de la Constitution sur la Liturgie», Irénikon 3 (2005) 361.

[2] CongregaÅ£ia pentru Bisericile Răsăritene, InstrucÅ£iune pentru aplicarea normelor liturgice ale Codului canoanelor Bisericilor răsăritene, Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano 1996.

Lecturi:4515
Inapoi la inceputul paginii