Credinţa noastră, viaţa noastră

Autor: Purda Persida
Teme: General, Spiritualitate

Am aÅŸteptat timp de aproape doi ani acest pelerinaj. Părea…că nu mai soseÅŸte ziua plecării, ÅŸi totusi, iată-ne într-o bună dimineaţă de decembrie, la Bethleem…deÅŸi eram a c o l o, eram la Bethleem,eram prea somnoroÅŸi ca să conÅŸtientizăm unde suntem de fapt. Am dormit câteva ore după noaptea petrecută în aeroport ÅŸi pe drum, însă nici măcar o săptămână de somn nu cred că ne-ar fi ajutat să ne "revenim".

Eram la Bethleem, (greu de crezut) în "oraÅŸul pâinii", oraÅŸul în care s-a născut Isus. Bethleem, un oraÅŸel mic …, dar unul foarte special. Unii cred că poÅ£i să te înarmezi cu hărÅ£i ÅŸi cu diferite cărÅ£i cu explicaÅ£ii pentru a-l descoperi.

Pentru mine, ÅŸi poate, ÅŸi pentru alÅ£i pelerini, a fost mai simplu să descopăr ÅŸi să înÅ£eleg evenimentele petrecute aici, acum mai bine de 2000 de ani, privind cu ochi de copil ÅŸi cu inimă de păstor. AÅŸa cum copiii îÅŸi pun ochelari pe nas ÅŸi cred că văd mai bine prin ochelarii bunicii, mi-am pus ÅŸi eu ochelarii ghidului nostru pe nas încercând să văd pietrele, bisericile, istoria, prin prisma explicaÅ£iilor lui, dar ochelarii lui nu mi se potriveau. AÅŸa că mi-am zis că trebuie să trăiesc la maxim prin simpla prezenţă, ÅŸi fără a mă strofoca să înÅ£eleg toate explicaÅ£iile în italiană, locurile ce urmau să le vizitez.

Nu trebuia să înÅ£eleg tot, dar trebuia să fiu deschisă să înÅ£eleg ceea ce Dumnezeu îmi spunea prin cele ce mă înconjurau. Dumnezeu mi-a vorbit prin zâmbetul tinerilor de la Bethleem ÅŸi prin ochii lor plini de speranţă, prin bucuria lor pricinuită de vizita atâtor tineri din toate colÅ£urile lumii. Pentru ei a fost o mare bucurie să ne primească în parohia lor, cu atât mai mult cu cât din oraÅŸ intri ÅŸi ieÅŸi foarte greu. Zidurile înălÅ£ate de israelieni nu "au putut Å£ine însă piept" celor peste 150 de tineri veniÅ£i din 28 de ţări răspândite pe toate continentele lumii.

În aceste zile de neuitat mi-am dat încă odată seama că Dumnezeu nu este închis în locurile sfinte. Dumnezeu este prezent pretutindeni, iar lucrul important nu e pelerinajul în sine, ci aceea dispoziÅ£ie interioară a pelerinului, încercat de emoÅ£ii, de aÅŸteptare, de necunoscut ÅŸi mister.

Dacă stau să privesc în urmă pelerinajul nostru s-a asemănat cu pelerinajul făcut de Luca ÅŸi Cleopa spre Emaus. Isus a călătorit mereu împreună cu noi, spre Ierusalim, spre Galileea, spre Nazaret, prin deÅŸert, pe muntele Tabor sau pe muntele Fericirilor. El era prezent, iar momentele Sfintelor Liturghii celebrate împreună cu diferiÅ£i episcopi ÅŸi preoÅ£i, aprindeau inimile noastre.

În acest timp binecuvântat al pelerinajului, cuvintele Sfintei Evanghelii au prins viaţă, aveau un alt ecou în inima mea. La Nazaret, episcopul locului ne-a spus "Aici, Hristos a devenit fratele nostru, aici Cuvântul s-a făcut trup ÅŸi a locuit între noi". "Cuvântul s-a făcut trup", cuvântul se face trup în fiecare zi, ÅŸi spun asta gândindu-mă la măreÅ£ia Sfintei Liturghii, unde Hristos vine pe altar, iar cuvintele instituirii repetate de preot transformă pâinea ÅŸi vinul în Trupul ÅŸi Sângele lui Hristos. Cu toate acestea ne este dificil să pătrundem misterul întrupării ce are loc astăzi în liturghie . Uităm să îl binecuvântăm pe Dumnezeu pentru preoÅ£ii din lumea întreagă, uităm că cea mai frumoasă rugăciune de mulÅ£umire e Sfânta Liturghie la care suntem invitaÅ£i să participăm ÅŸi să ne hrănim în fiecare zi.

Pelerinajul exterior a fost însoÅ£it de multe explicaÅ£ii, însă cred că cel mai important a fost pelerinajul interior, pelerinajul spiritual. Am văzut multe zone marcate, ca fiind locuri sau pietre pe unde se presupune că a trecut Isus. La vederea pietrei pe care tradiÅ£ia o recunoaÅŸte ca fiind locul unde s-ar fi întâmplat minunea înmulÅ£irii celor două pâini ÅŸi cinci peÅŸti am rămas uimită. În acelaÅŸi timp mă gândeam ce onorată s-ar fi simÅ£it acea piatră dacă ar fi avut viaţă. M-am întrebat atunci: Oare cum se simte inima noastra, inima noastră de piatră, atunci când Hristos coboara în ea, prin sacramentul Sfintei Euharistii? Cum se simte inima noastră ce este asemenea unei pietre? Cum ne simÅ£im noi, atunci când Dumnezeu se manifestă în viaÅ£a noastră? Cum trăim noi minunea fiecărei zile în care ne întâlnim cu Hristos? Inima ta, inima mea este mereu binecuvântată. Inima noastră este un loc în care Hristos coboară ÅŸi face minuni.

Un alt oraÅŸ care ne-a marcat pe mine ÅŸi pe grupul de pelerini din care făceam parte a fost bineînÅ£eles OraÅŸul Sfânt, Ierusalimul. AÅŸa cum se ÅŸtie este un loc sfânt pentru evrei, creÅŸtini ÅŸi musulmani. Cetatea Ierusalimului este un amestec de culturi ÅŸi tradiÅ£ii ce vorbesc atât prin zidurile albe ÅŸi roase de timp, dar ÅŸi prin oamenii care se pierd prin zumzetul oraÅŸului. Pentru cele trei religii monoteiste, acest vechi oraÅŸ, reprezintă un centru spiritual.

În Ierusalim, ca ÅŸi pe întreg teritoriul Israelului, se conservă cu stricteÅ£e o arhitectură străveche, toate casele sau blocurile având ca ÅŸi componenţă piatra albă cunoscută sub numele de piatră de Ierusalim. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la oraÅŸele noastre româneÅŸti atât de gri…

DeÅŸi cetatea reuneÅŸte atâtea religii ÅŸi culturi, este un amestec de pace ÅŸi război, de liniÅŸte , dar ÅŸi de moarte, de belÅŸug ÅŸi sărăcie, de sfinÅ£enie, dar ÅŸi de urâciune. Spun aceste lucruri pentru că la tot pasul întâlneÅŸti soldaÅ£i înarmaÅ£i ce străbat oraÅŸul. Localnicii se roagă în felul lor, la anumite ore. Rugăciunile din sinagogi, biserici, moschei stau ca mărturie neclintită a credinÅ£elor fiecărei religii. Via Crucis e acum un amalgam de sfinÅ£enie ÅŸi de negoÅ£. Dacă încerci să parcurgi acea cale făcută de Hristos meditând la suferinÅ£ele Lui ai să rămăi ÅŸocat de faptul că drumul e ticsit de gherete, de bazare aglomerate ÅŸi pline de gălăgie. Singura dată când era liniÅŸte pe acel drum ÅŸi totul era aÅŸa cum ne-am imagina noi Calea Crucii, a fost în dimineaÅ£a de 1 ianuarie când am ajuns la Basilica Sfântului Mormânt la 7 dimineaÅ£a.

Un alt moment plin de emoÅ£ii a fost vizita pe care am făcut-o în partea de vest a cetăţii. Zidul Plângerii - un loc sacru pentru evrei, deoarece e tot ce a rămas după distrugerea romană din anul 70, din faimosul templu al lui Solomon, unde se afla Chivotul Legii. În faÅ£a acestui zid, privindu-i pe evrei, am conÅŸtientizat cât de "norocoasă sunt", ÅŸi spun asta gândindu-mă la faptul că evreii încă îl aÅŸteaptă pe Mesia; pentru ei nu există speranÅ£a învierii. Acolo merg evreii să se roage, să plângă ÅŸi să se tânguiască din cauza distrugerii Templului ÅŸi într-adevăr am văzut cu ochii mei persoane care se rugau legănându-se ÅŸi astfel îÅŸi provocau durerea interioară ÅŸi lacrimile. PuÅ£in ciudat pentru mine, dar adevărat.

Ca ÅŸi pelerin, un loc în care am simÅ£it liniÅŸtea a fost Grădina Măslinilor, unde am fost invitaÅ£i să păstrăm silentium. Grădina e aÅŸezată pe un deal al Ierusalimului de unde se poate observa zidul ce înconjoară cetatea veche. LiniÅŸte, măslini, ÅŸi la un moment dat ÅŸi-au început rugăciunea cei din moschee… Asta e, trebuia să respectăm rugăciunea ÅŸi modul lor de a-ÅŸi trăi credinÅ£a. În Grădina Măslinilor am observat o statuie a lui Isus, aÅŸa cum e reprezentat în momentul în care a asudat sânge, iar primul gând a fost acela că eram în Grădina Ghetsimani. N-a fost aÅŸa, Grădina Ghetsimani e o grădină împrejmuită cu un gard, iar măslinii din ea sunt vechi de 2000 mii de ani, unul dintre ei foarte găunos ÅŸi gros; acest măslin e atestat ca având vechime ÅŸi astfel poate fi considerat ca unul dintre măslinii ce ar putea da mărturie de evenimentele petrecute în Joia Sfântă.

Totul a fost ca un vis frumos în care am uitat de griji ÅŸi de serviciu, eram într-o lume atemporală. Vreau să vă spun că m-am simÅ£it foarte bine, deÅŸi nu aveam noÅ£iunea zilei din săptămână sau a orei din zi; ÅŸtiam că plecăm în cursul dimineÅ£ii ÅŸi ne întorceam la locul de cazare seara… restul îl descopeream pe parcurs. Eram pelerini, ÅŸi trebuia să avem mereu inimile deschise. Inimile ne-au fost pline într-adevăr de bucurie, pentru că am putut fi ÅŸi noi acolo, unde Isus a trăit, sau pe unde a trecut acum 2000 de ani. Am văzut, Betleemul, Nazaretul, Ierusalimul, Muntele Tabor ÅŸi Muntele Măslinilor, Lacul Ghenizaret, Galileea ÅŸi Ierihonul, am trecut prin deÅŸert, am atins pământul Israelui, dar, aÅŸa cum spuneam în primele rânduri, ceea ce a contat a fost pelerinajul spiritual, pelerinajul inimii.

Ce a fost mai important, în acest pelerinaj, a fost ceea ce am trăit noi acolo, întâlnind oameni ÅŸi tineri care sunt mereu sub bătaia puÅŸtii, dar care ÅŸi-au păstrat mereu zâmbetul pe buze; întâlnind atâÅ£ia tineri din toate colÅ£urile lumii pentru a ne ruga ÅŸi pentru a deveni pelerini ai păcii. Hristos ne-a atins cu siguranţă inimile, unii dintre noi cu siguranţă se vor ruga mai mult pentru pace în lume, alÅ£ii vor reuÅŸi să înÅ£eleagă mai bine Evanghelia prin prisma locurilor văzute, iar alÅ£ii vor Å£ine legătura cu tinerii pe care i-am întâlnit acolo. Prin toate acestea, cu siguranţă misiunea noastră de-abia acum începe… în inimă îmi răsună cuvintele lui Isus: "În dar aÅ£i primit, în dar să daÅ£i"(Matei 10, 8)

Tot ce v-am descris n-a fost un vis, a fost un dar pe care la rândul meu îl împart cu voi…

Lecturi:2981
Inapoi la inceputul paginii