Ianuarie 2008

Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor

Autor: Mărcuş Andrei
Teme: General, Teologie

La începutul fiecărui an între 18 şi 25 ianuarie este celebrată Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Ampla introducere ce precede textele biblice pregătite pentru celebrarea din acest an, ne permite rememorarea celor mai importante etape care au marcat organizarea acestor celebrări ecumenice.

image Anul acesta se împlinesc o sută de ani de când datele propuse de Paul Waston - care în acel timp era preot episcopalian (anglican) - delimitează intervalul de timp pe care comunităţile creştine îl dedică rugăciunii pentru unitatea Bisericii. Este adevărat că de-a lungul acestui secol, nu doar numele acţiunii s-a schimbat, trecându-se de la varianta iniţială, adică Octava pentru unitatea Bisericii, la Săptămâna universală de rugăciune pentru unitatea creştinilor ca să ajungă în cele din urmă la cea pe care o utilizăm astăzi, Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, ci s-a schimbat şi modul lor de desfăşurare şi amploarea pe care a câştigat-o.

Urmele trecerii timpului şi ale marilor evenimente istorice din ultimul secol, se imprimă şi în felul în care s-a perceput însăşi ideea teologică despre unitate ce stătea la baza acestei acţiuni spirituale. Dacă la început Paul Waston, gândise unitatea ca şi o întoarcere a tuturor Bisericilor în sânul Bisericii Romei, pe la mijlocul anilor treizeci ai secolului trecut, preotul francez Paul Couturier va modifica sensul teologic al Octavei. El nu mai vorbeşte de planul uman pentru unitatea Biserici, ci de "unitatea pe care Hristos o doreşte pentru Biserica Sa". Schimbarea este radicală. Nu mai este vorba de unitatea văzută într-un plan uman, ci omul se supune planului pe care Dumnezeu îl vrea pentru Biserica Sa.

Această deschidere spre viziunea pe care Dumnezeu o are asupra unităţii creştinilor, a dus la recunoaşterea unei mişcări spirituale asemănătoare cu cea din Biserica catolică în sânul Bisericilor protestante, în special a celor anglicane. Sub influenţa mişcării ecumenice Credinţă şi Ordine, în 1915, Comisia Bisericii episcopaliene protestante din Statele Unite a luat decizia de a publica un Manual de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Şase ani mai târziu, comitetul permanent al Conferinţei mondiale Credinţă şi Ordine a luat decizia de a pregăti în fiecare an un material pentru Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor.

Anul 1958 a însemnat o nouă etapă. Pregătirea materialului propus de Conferinţa mondială Credinţă şi Ordine este armonizat, în mare parte, cu cel catolic propus de Centrul ecumenic Unité Chétienne din Lyon. Colaborarea dintre Biserica catolică şi Credinţă şi Ordine devine mult mai consistentă odată cu anul 1960, când începe a se înfiripa o reflecţie comună pentru elaborarea textelor, chiar dacă ea rămâne discretă deoarece Biserica catolică nu încuraja deocamdată în mod oficial mişcarea ecumenică. Situaţia se va schimba odată cu Conciliul Vatican II, care reprezintă momentul în care Biserica catolică începe să susţină în mod decisiv mişcarea ecumenică. Tot Conciliul va deschide porţile la o colaborare oficială între Secretariatul Credinţă şi Ordine al Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. În 1966 la sârşitul cosultării comune asupra săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor, s-a decis crearea unui Comitet mixt internaţional însărcinat cu pregătirea acesteia. Primul proiect va fi terminat în 1968, inspirat din Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel. Din 1973, în fiecare an, Comitetul internaţional se adresează alternativ catolicilor şi altor creştini, din diferite părţi ale lumii, cerându-le să pregătească împreună şi să propună tema şi textele Săptămânii. Proiectul local va fi apoi examinat de Comitetul mixt internaţional. Această pregătire în diverse comunităţi creştine localizate geografic în diferite părţi ale globului, a dat o culoare ecumenică Săptămânii de rugăciune.

Colaborarea începută acum cincizeci de ani între Biserica catolică şi Comisia Credinţă şi Ordine pentru armonizare, la început, şi apoi pentru redactarea textelor ce se utilizau de-a lungul Săptămânii de rugăciune, a dus în 2004 la comuna lor publicare.

Datele alese de preotul episcopalian Paul Waston erau reprezentative pentru calendarul liturgic din acea epocă a Bisericii latine: în 18 ianuarie se sărbătorea catedrei sfântului Petru - sărbătoarea a fost mutată pe data de 22 ianuarie în calendarul liturgic actual -, iar în 25 se făcea comemorarea convertirii sfântului Pavel pe drumul Damascului. La început, aceste date nu coincideau cu cele propuse de Conferinţa mondiala Credinţa şi Ordine. Conferinţa sugera ca rugăciunea pentru unitate să aibă loc în fiecare an în cele opt zile premergătoare Rusaliilor. Însă în 1941 Credinţă şi Ordine a deplasat datele rugăciunii pentru unitate în luna ianuarie în aşa fel încât să corespundă cu iniţiativa catolică. Treptat, după Conciliul Vatican II, celebrările prilejuite de Săptămâna de rugăciune s-au făcut în comun de diferitele comunităţi creştine, accentuându-se astfel nu doar caracterul ecumenic al textelor pentru rugăciune ci şi al celebrărilor.

Aspectelor spirituale şi teologice ale Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor, ce reies din texte, li se adaugă şi unul practic, cel al întâlnirii comune, al comuniunii fraterne din cadrul celebrărilor. De-a lungul celor o sută de ani, momentele de rugăciune prilejuite de Octava de rugăciune au început să se organizeze alternativ, în ultimii ani în special, în diferitele comunităţi locale. Întâlnirea în rugăciune a membrilor diverselor comunităţi creştine lasă să se întrevadă că tot ceea ce se face nu este o osteneală pur umană, ci este o lucrare făcută sub influenţa şi cu asistenţa Spiritului Sfânt. Tot mai mulţi episcopi, preoţi, laici sunt implicaţi în această reţea spirituală care se ţese cu fiecare rugăciune sau gest făcut pentru unitatea creştinilor. Astfel putem remarca cum treptat s-a trecut de la o idee de unitate introversă la una deschisă, de la unitatea care era văzută din punct de vedere uman la unitatea pe care o doreşte Dumnezeu şi care este făcută prin mijloacele pe care le doreşte El. Momentele prilejuite de aceste rugăciuni în comun nu fac altceva decât să ducă la fisurarea, la erodarea şi chiar la distrugerea barierelor de ordin ideologic ce s-au creat de-a lungul istoriei între diversele comunităţi creştine. E momentul în care conştiinţa creştinului este pătrunsă şi rămâne marcată de simplitatea fratelui său care se roagă alături de el, de trăsăturile fizionomiei lui, de idealul lui. În acest fel rugăciunea pentru unitate adresată lui Dumnezeu nu doar transformă sufletele creştinilor, ci lasă loc şi la o transfigurare a mentalităţilor, la o configurare a ideilor în Hristos prin lucrarea Spiritului Sfânt spre mărirea Tatălui ceresc. Rugăciunea comună rostită pentru unitatea creştinilor, ne apropie prin mijlocirea lui Dumnezeu de semenii noştri.

Rolul cel mai important al acestei Octave de rugăciune este înţelegerea faptului că unitatea creştinilor nu este o lucrare ce se face la masa de studiu, ci este aceea de a fi uniţi cu Isus atunci când se roagă "ca toţi să fie una" (Ioan 17,21), este o lucrare a rugăciunii.

Lecturi:2052
Inapoi la inceputul paginii

Comentarii

Unitatea crestinilor este un deziderat care se va implini in viitorul indepartat al acestui mileniu. Pana atunci sa promovam ecumenismul, toleranta si libertatea religioasa.

dr Gh. Budau - Deva

Impartasiti-ne opinia Dvs

Opinia Dvs:

Teme