Credinţa noastră, viaţa noastră

Autor: Mărcuş Andrei
Teme: General, Teologie

La începutul fiecărui an între 18 ÅŸi 25 ianuarie este celebrată Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creÅŸtinilor. Ampla introducere ce precede textele biblice pregătite pentru celebrarea din acest an, ne permite rememorarea celor mai importante etape care au marcat organizarea acestor celebrări ecumenice.

Anul acesta se împlinesc o sută de ani de când datele propuse de Paul Waston - care în acel timp era preot episcopalian (anglican) - delimitează intervalul de timp pe care comunităţile creÅŸtine îl dedică rugăciunii pentru unitatea Bisericii. Este adevărat că de-a lungul acestui secol, nu doar numele acÅ£iunii s-a schimbat, trecându-se de la varianta iniÅ£ială, adică Octava pentru unitatea Bisericii, la Săptămâna universală de rugăciune pentru unitatea creÅŸtinilor ca să ajungă în cele din urmă la cea pe care o utilizăm astăzi, Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creÅŸtinilor, ci s-a schimbat ÅŸi modul lor de desfăşurare ÅŸi amploarea pe care a câÅŸtigat-o.

Urmele trecerii timpului ÅŸi ale marilor evenimente istorice din ultimul secol, se imprimă ÅŸi în felul în care s-a perceput însăşi ideea teologică despre unitate ce stătea la baza acestei acÅ£iuni spirituale. Dacă la început Paul Waston, gândise unitatea ca ÅŸi o întoarcere a tuturor Bisericilor în sânul Bisericii Romei, pe la mijlocul anilor treizeci ai secolului trecut, preotul francez Paul Couturier va modifica sensul teologic al Octavei. El nu mai vorbeÅŸte de planul uman pentru unitatea Biserici, ci de "unitatea pe care Hristos o doreÅŸte pentru Biserica Sa". Schimbarea este radicală. Nu mai este vorba de unitatea văzută într-un plan uman, ci omul se supune planului pe care Dumnezeu îl vrea pentru Biserica Sa.

Această deschidere spre viziunea pe care Dumnezeu o are asupra unităţii creÅŸtinilor, a dus la recunoaÅŸterea unei miÅŸcări spirituale asemănătoare cu cea din Biserica catolică în sânul Bisericilor protestante, în special a celor anglicane. Sub influenÅ£a miÅŸcării ecumenice Credinţă ÅŸi Ordine, în 1915, Comisia Bisericii episcopaliene protestante din Statele Unite a luat decizia de a publica un Manual de rugăciune pentru unitatea creÅŸtinilor. Åžase ani mai târziu, comitetul permanent al ConferinÅ£ei mondiale Credinţă ÅŸi Ordine a luat decizia de a pregăti în fiecare an un material pentru Octava de rugăciune pentru unitatea creÅŸtinilor.

Anul 1958 a însemnat o nouă etapă. Pregătirea materialului propus de ConferinÅ£a mondială Credinţă ÅŸi Ordine este armonizat, în mare parte, cu cel catolic propus de Centrul ecumenic Unité Chétienne din Lyon. Colaborarea dintre Biserica catolică ÅŸi Credinţă ÅŸi Ordine devine mult mai consistentă odată cu anul 1960, când începe a se înfiripa o reflecÅ£ie comună pentru elaborarea textelor, chiar dacă ea rămâne discretă deoarece Biserica catolică nu încuraja deocamdată în mod oficial miÅŸcarea ecumenică. SituaÅ£ia se va schimba odată cu Conciliul Vatican II, care reprezintă momentul în care Biserica catolică începe să susÅ£ină în mod decisiv miÅŸcarea ecumenică. Tot Conciliul va deschide porÅ£ile la o colaborare oficială între Secretariatul Credinţă ÅŸi Ordine al Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva ÅŸi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii CreÅŸtinilor. În 1966 la sârÅŸitul cosultării comune asupra săptămânii de rugăciune pentru unitatea creÅŸtinilor, s-a decis crearea unui Comitet mixt internaÅ£ional însărcinat cu pregătirea acesteia. Primul proiect va fi terminat în 1968, inspirat din Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel. Din 1973, în fiecare an, Comitetul internaÅ£ional se adresează alternativ catolicilor ÅŸi altor creÅŸtini, din diferite părÅ£i ale lumii, cerându-le să pregătească împreună ÅŸi să propună tema ÅŸi textele Săptămânii. Proiectul local va fi apoi examinat de Comitetul mixt internaÅ£ional. Această pregătire în diverse comunităţi creÅŸtine localizate geografic în diferite părÅ£i ale globului, a dat o culoare ecumenică Săptămânii de rugăciune.

Colaborarea începută acum cincizeci de ani între Biserica catolică ÅŸi Comisia Credinţă ÅŸi Ordine pentru armonizare, la început, ÅŸi apoi pentru redactarea textelor ce se utilizau de-a lungul Săptămânii de rugăciune, a dus în 2004 la comuna lor publicare.

Datele alese de preotul episcopalian Paul Waston erau reprezentative pentru calendarul liturgic din acea epocă a Bisericii latine: în 18 ianuarie se sărbătorea catedrei sfântului Petru - sărbătoarea a fost mutată pe data de 22 ianuarie în calendarul liturgic actual -, iar în 25 se făcea comemorarea convertirii sfântului Pavel pe drumul Damascului. La început, aceste date nu coincideau cu cele propuse de ConferinÅ£a mondiala CredinÅ£a ÅŸi Ordine. ConferinÅ£a sugera ca rugăciunea pentru unitate să aibă loc în fiecare an în cele opt zile premergătoare Rusaliilor. Însă în 1941 Credinţă ÅŸi Ordine a deplasat datele rugăciunii pentru unitate în luna ianuarie în aÅŸa fel încât să corespundă cu iniÅ£iativa catolică. Treptat, după Conciliul Vatican II, celebrările prilejuite de Săptămâna de rugăciune s-au făcut în comun de diferitele comunităţi creÅŸtine, accentuându-se astfel nu doar caracterul ecumenic al textelor pentru rugăciune ci ÅŸi al celebrărilor.

Aspectelor spirituale ÅŸi teologice ale Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creÅŸtinilor, ce reies din texte, li se adaugă ÅŸi unul practic, cel al întâlnirii comune, al comuniunii fraterne din cadrul celebrărilor. De-a lungul celor o sută de ani, momentele de rugăciune prilejuite de Octava de rugăciune au început să se organizeze alternativ, în ultimii ani în special, în diferitele comunităţi locale. Întâlnirea în rugăciune a membrilor diverselor comunităţi creÅŸtine lasă să se întrevadă că tot ceea ce se face nu este o osteneală pur umană, ci este o lucrare făcută sub influenÅ£a ÅŸi cu asistenÅ£a Spiritului Sfânt. Tot mai mulÅ£i episcopi, preoÅ£i, laici sunt implicaÅ£i în această reÅ£ea spirituală care se Å£ese cu fiecare rugăciune sau gest făcut pentru unitatea creÅŸtinilor. Astfel putem remarca cum treptat s-a trecut de la o idee de unitate introversă la una deschisă, de la unitatea care era văzută din punct de vedere uman la unitatea pe care o doreÅŸte Dumnezeu ÅŸi care este făcută prin mijloacele pe care le doreÅŸte El. Momentele prilejuite de aceste rugăciuni în comun nu fac altceva decât să ducă la fisurarea, la erodarea ÅŸi chiar la distrugerea barierelor de ordin ideologic ce s-au creat de-a lungul istoriei între diversele comunităţi creÅŸtine. E momentul în care conÅŸtiinÅ£a creÅŸtinului este pătrunsă ÅŸi rămâne marcată de simplitatea fratelui său care se roagă alături de el, de trăsăturile fizionomiei lui, de idealul lui. În acest fel rugăciunea pentru unitate adresată lui Dumnezeu nu doar transformă sufletele creÅŸtinilor, ci lasă loc ÅŸi la o transfigurare a mentalităţilor, la o configurare a ideilor în Hristos prin lucrarea Spiritului Sfânt spre mărirea Tatălui ceresc. Rugăciunea comună rostită pentru unitatea creÅŸtinilor, ne apropie prin mijlocirea lui Dumnezeu de semenii noÅŸtri.

Rolul cel mai important al acestei Octave de rugăciune este înÅ£elegerea faptului că unitatea creÅŸtinilor nu este o lucrare ce se face la masa de studiu, ci este aceea de a fi uniÅ£i cu Isus atunci când se roagă "ca toÅ£i să fie una" (Ioan 17,21), este o lucrare a rugăciunii.

Lecturi:2526
Inapoi la inceputul paginii