Credinţa noastră, viaţa noastră

Autor: Magdău Petru
Teme: General, Istorie

ÃŽn toamna anului 1867, profesorii de teologie de la Seminarul teologic din Gherla, respectiv: Eusebiu Cartice, Victor Mihalyi de ApÅŸa, Mihail IvaÅŸco ÅŸi Nicolau Moldovan, trimit o scrisoare episcopului lor, Ioan Vancea, prin care cer aprobarea pentru înfiinÅ£area unei foi bisericeÅŸti, “care să reprezinte starea ÅŸi interesele Bisericii ÅŸi clerului nostru greco-catolic”[1]. Acest proiect apare la aproape un deceniu ÅŸi jumătate de la momentul întemeierii Episcopiei greco-catolice de Gherla, fiind ÅŸi primul de acest gen în cadrul episcopiei - cel puÅ£in după cunoÅŸtinÅ£a noastră -, dar într-un context politic ostil oricărei manifestări publice a românilor transilvăneni, adică în lunile imediat următoare definitivării pactului dualist austro-ungar. Momentul apariÅ£iei acestei idei nu este întâmplător, iar soarta pe care acest proiect o va avea este determinată de cadrul politic ÅŸi istoric nefavorabil.

ArgumentaÅ£ia care stă la baza proiectului amintit are în vedere, în primul rând, folosirea tipografiei diecezane din Gherla, înfiinÅ£ată doar în anul anterior[2], pentru “luminarea clerului diecezan ÅŸi a credincioÅŸilor”, precum ÅŸi pentru “apărarea adevărului” împotriva acelora care folosesc tiparul “spre lăţirea învăţăturii celei contrare religiei descoperite de Hristos…”. ÃŽn al doilea rând, în viziunea autorilor, foaia pentru care cer sprijinul episcopului, odată răspândită la întreg clerul diecezan, adică asigurându-i-se o largă desfacere, putea aduce un venit “frumos” tipografiei diecezane, iar semnatarilor dobândirea mijloacelor materiale necesare pentru procurarea foilor periodice ÅŸi închirierea unui spaÅ£iu pentru păstrarea actelor redacÅ£iei.

De asemenea, veniturile realizate pe această cale trebuiau folosite pentru înzestrarea unei biblioteci, “cu care - spun autorii - Dioceza nu se poate încă lăuda”. ÃŽntre lucrările menÅ£ionate spre a fi achiziÅ£ionate din aceste potenÅ£iale venituri se numără acele corpusuri de texte, surse care nu ar fi trebuit să lipsească din nici o bibliotecă sau institut teologic, respectiv: Cursus Completus S. Theologiae, Cursus completus S[acrae] Scripturae, Bibliotheca SS[anctorum] Patrum Latinae et Graecae Ecclesiae ÅŸi Bibliotheca Scriptorum Byzantinorum. Interesant pentru poziÅ£ionarea în câmpul ideilor teologice ÅŸi al surselor bibliografice, dar ÅŸi în ceea ce priveÅŸte proiecÅ£ia de viitor, respectiv evoluÅ£ia unui institut de formare teologică ÅŸi implicit a unei literaturi teologice care să emane de aici, este modul în care cei patru profesori îşi justifică utilitatea achiziÅ£ionării lucrărilor amintite. Astfel, studiind Cursus Completus S. Theologiae, în care se găsesc dizertaÅ£iile ÅŸi tratările cele mai alese din toate ramurile, “vom fi în stare a apăra învăţătura catolică”. Din Cursus completus S[acrae] Scripturae “vom putea lucra cuvântări sfinte ÅŸi tâlcui cu temei, la timpul său Sf. Scriptură”. Apoi, Bibliotheca SS[anctorum] Patrum Latinae et Graecae Ecclesiae va fi folositoare “pentru a putea conferi în isvoarele lor citaÅ£iunile, carii le-ar întrebuinÅ£a nescine în contra învăţăturilor prin noi apărate”. ÃŽn sfârÅŸit, din Bibliotheca Scriptorum Byzantinorum se vor putea cunoaÅŸte istoria bisericii răsăritene ÅŸi fazele prin care a trecut legislaÅ£ia acesteia.

ÃŽn proiectul celor patru semnatari, aceste lucrări cumpărate din fondurile care trebuiau să se strângă din vânzarea foii bisericeÅŸti, aveau menirea de a forma “ornamentul cel mai de preÅ£ al Bibliotecii Seminarului Diecezan”, dar ÅŸi aceea de a oferi profesorilor, clerului ÅŸi, nu în ultimul rând, seminariÅŸtilor, o pregătire teologică capabilă de a rezista polemicilor sau - cum spune documentul - “a nu se teme de năvălirea contrarilor”.

Ideile profesorilor gherleni sunt îmbrăţişate imediat şi de Episcopul locului, Ioan Vancea. Acesta, printr-o circulară adresată clerului diecezan[3], la 19 decembrie 1867, se grăbeşte să anunţe apariţia unei foi bisericeşti, îndemnându-şi totodată preoţii la prenumerarea acesteia. Circulara episcopului Vancea aduce câteva informaţii noi: în primul rând, se spune că ideea înfiinţării foii bisericeşti este mai veche, chiar după punerea în funcţiune a tipografiei diecezane, că ea a fost discutată în Consistoriu şi abia apoi transmisă profesorilor de teologie.

Din documentele care ne stau la dispoziÅ£ie, putem afirma că succesiunea evenimentelor a fost alta. IniÅ£iativa a aparÅ£inut profesorilor amintiÅ£i mai sus, care o transmit episcopului, acesta o discută cu Consistoriul diecezan unde se stabilesc datele tehnice ÅŸi editoriale, iar apoi, găsind-o bună, o face publică prin circulară. ÃŽn sprijinul celor enunÅ£ate există două argumente: 1. de la momentul scrisorii iniÅ£iale a profesorilor (13 noiembrie 1867) până la data emiterii circularei prin care se “oficializa” ideea (19 decembrie 1867) trece o lună, timp prea lung - spune noi - dacă discuÅ£iile erau demarate cu mult înainte; 2. titlul sub care urma să apară revista, ÅŸi anume CredinÅ£a, precum ÅŸi amănunte legate de scop, preÅ£ etc., le găsim pentru prima dată enunÅ£ate în circulara episcopului Vancea ÅŸi nu în scrisoarea anterioară, ceea ce ne face să credem că profesorii au venit cu ideea, dar, în mod firesc, au lăsat la latitudinea Episcopului ÅŸi Consistoriului stabilirea denumirii sub care urma să apară revista ÅŸi creionarea direcÅ£iilor ÅŸi cadrului în care urma să evolueze aceasta.

AÅŸadar, circulara amintită afirmă caracterul ÅŸi scopul foii: “o foaie bisericească, ÅŸtiinÅ£ifică ÅŸi scolastică care să cuprindă în sine învăţăture, disertaÅ£iuni, predice, catehesuri ÅŸi alte câte dezbateri din ramurile câmpului triplu: spiritual, intelectual ÅŸi moral”. Ea urma să apară de două ori pe lună, la 1 ÅŸi 15 a fiecărei luni, în mărime de 1½ până la 2 coli, în format octav. PreÅ£ul era stabilit la 4 fl. pe an, pentru Transilvania, iar pentru străinătate, un galben. ÃŽn acest preÅ£, pentru clerul din dieceza Gherlei, era inclus ÅŸi costul tuturor circularelor diecezane de pe tot parcursul anului. Asocierea foii cu circularele diecezane avea rolul de a-i asigura acesteia o distribuire cât mai largă, de a o face cât mai atractivă pentru cler. Apoi, se arată necesitatea susÅ£inerii - financiare - a acestui proiect de către cler, prin abonamente, întru-cât “a încetat - să apară - ÅŸi singurul organ” de presă românesc ce apărea “în această plasă”, respectiv: Sionul românesc. Clerul diecezan a primit favorabil propunerea episcopului, semn că exista un larg orizont de aÅŸteptare în acest sens, ÅŸi a răspuns prin foarte multe cereri de prenumerare încă de la începutul anului 1868[4].

La sfârşitul anului 1867 redacţia, din care făceau parte cei patru profesori seminarişti, stabileşte şi cuprinsul foii bisericeşti[5]. Astfel, Credinţa urma să conţină: dizertaţiuni din oricare ramură a teologiei, mai ales din acelea ce au influenţă în viaţa practică a serviciului preoţesc, cuvântări bisericeşti originale sau traduse, corespondenţe despre întâmplări religioase din orice parte a bisericii greco-catolice dar şi ştiri despre starea Bisericii Catolice, informaţii despre starea fondurilor şi fundaţiilor diecezane, ştiri despre starea şcolilor populare şi nu în ultimul rând explicaţii rituale. Cu această ocazie, ei cer Episcopului Vancea demararea formalităţilor pentru a obţine aprobarea şi din partea autorităţilor, respectiv a Guvernului Transilvaniei şi Ministerului de Interne, ceea ce episcopul va şi face trimiţând cererea către Guvernul Transilvaniei, încă din 28 decembrie 1867.

Dacă până în acest moment putem spune că proiectul înfiinţării unei foii bisericeÅŸti - dezbătut doar la nivel local, la nivelul politicii eparhiale - a trăit într-o fază a bunelor intenÅ£ii, a dorinÅ£elor sincere de “luminare” a Bisericii ÅŸi ÅŸcolii gherlene, din momentul în care el intră în atenÅ£ia autorităţilor vremii, urmându-ÅŸi cursul firesc, legal de aprobare din partea acestora, proiectul va căpăta nuanÅ£e politice.

În plină dispută politică şi naţională privind legalitatea şi implicaţiile pactului dualist austro-ungar, apariţia unei reviste noi, chiar şi bisericeşti, era privită cu susceptibilitate de către autorităţile maghiare. Acest lucru se explică şi prin prisma faptului că proiectată foaie bisericească nu putea acorda suficiente garanţii că va avea o conduită editorială favorabilă, sau cel puţin neutră, faţă de problemele politice ale momentului. Credinţa¸ chiar dacă urma să apară în sânul confesiunii greco-catolice, şi să reprezinte, în primul rând, interesele Bisericii, nu putea face abstracţie - în viziunea autorităţilor maghiare - de frământările naţiunii române, cea care se considera puternic neîndreptăţită de dualism. În acest cadru, iniţiativa venită dinspre Gherla se va lovi de mai multe obstacole, precum interpretarea părtinitoare a legilor presei, garanţii financiare etc. ceea ce exprimă, într-o formă voalată, refuzul.

ÃŽntr-o primă etapă, la cererea formulată de Ioan Vancea, Guvernul Transilvaniei, prin intermediul comitelui suprem al Comitatului Solnok-Dăbâca, Dániel Banffÿ, cere lămuriri privind redactorul foii, editorul ÅŸi locul unde se va tipări. InformaÅ£iile cerute de Guvern sunt clarificate câteva zile mai târziu, pe 28 ianuarie 1868, astfel: redactor va fi Eusebiu Cartice în colaborare cu Victor Mihalyi de ApÅŸa ÅŸi Mihail IvaÅŸco, iar de editura foii se va ocupa Nicolau Moldovan[6]. Locul unde urma să apară ea era în tipografia diecezană din Gherla. Ca o garanÅ£ie suplimentară a orientării foii, poate ÅŸi pentru a preveni unele îndoieli ale autorităţilor, redactorii ÅŸi editorul subliniază faptul că foaia CredinÅ£a este “menită de a fi de o natură curat basericeasca, în politica nu se va mesteca”.

De altfel, iniÅ£iatorii proiectului nu vedeau nici un fel de impediment în materializarea proiectului lor. Atitudinea optimistă a acestora o trădează o scrisoare din 31 ianuarie 1868 adresată lui Vancea[7], în care cei patru îşi arată convingerea, că “după susternerea deslucirilor cerute din partea Naltului Guvern, acesta nu va intardia a da concesiunea de lipsă la edarea foiei noastre bisericesci ce va se iesă la lumină aici în Gherla”. Cu această ocazie, ei reiterează cererea ca din banii ce se vor strânge de la preoÅ£ii din Dieceză pentru foaia proiectată, “să se dea anticipat o sumă pentru procurarea unor periodice” necesare pregătirii cât mai bune a textul foii, în mod corespunzător aÅŸteptărilor. Dintre periodicele cerute, spicuim câteva titluri elocvente pentru varietatea bibliografică ÅŸi orizontul larg de ideii care-i animă pe cei patru profesori. Avem aÅŸadar, periodice precum: Acta ex iis decrepta quae apud S[anctam] Sedem apărută la Roma în 1865, Archiv für katholisches Kirchenrecht editată la Innsbruck - 1856, Der Prediger und Katechet de la Regensburg, Theologische Quartalschrift aparută la Tübingen, Le Correspondant de la Paris, Etudes religieuses de asemenea de la Paris, Revue catholique apărută la Louvain, dar ÅŸi un periodic romano-catolic, numit Ecclesia, tiparit la BucureÅŸti. Pe lângă acestea, ei solicită din nou achiziÅ£ionarea titlurilor “din stabilimentul Migne de la Paris” - pe care le-am citat la începutul prezentării -, dar ÅŸi opera lui Toma d’Aquino, Summa Theologica, care - în viziunea lor - “este un izvor sigur pentru ÅŸtiinÅ£ele teologice”.

Am trecut în revistă aceste titluri pentru că selecţia făcută de profesorii gherleni ni se pare foarte expresivă pentru orientările lor intelectuale, teologice, formative, sau chiar identitare. În acest caz, nu este important dacă s-au cumpărat sau nu respectivele lucrări, ci faptul că ei selectează dintr-o varietate de surse bibliografice tocmai pe acestea pentru a le servi lor drept isvoare pentru textele care urmau să se elaboreze şi să se publice în Credinţa, dar - foarte probabil - şi ca bibliografie pentru teologii din Seminarul din Gherla.

Proiectul, cu toate ideile sale “măreÅ£e”, nu a reuÅŸit să impresioneze cu nimic autorităţile. Ministerul de Interne maghiar, invocând prevederile legii presei din 27 mai 1852, art. 13, 14, condiÅ£ionează apariÅ£ia foii de depunerea unei garanÅ£ii de 2625 fl. v.a. Această sumă trebuia depusă cu 8 zile înaintea apariÅ£iei primului număr ÅŸi constituia o garanÅ£ie/depozit din care se trăgeau toate amenzile la care putea fi obligată redacÅ£ia de către autorităţi, iar în cazul în care ea se epuiza ÅŸi nu era reînnoită în curs de 3 zile, publicaÅ£ia înceta să mai apară.

Ministerul de interne interpreta anacronic legea presei din 1852. În primul rând, legea amintită, dată în perioada neoabsolutistă, a fost modificată, sub regimul de deschidere liberală, printr-o nouă legea a presei din 7 decembrie 1862. Ea totuşi a rămas în vigoare în Transilvania, în timp ce în celelalte provincii ale Imperiului funcţiona legea nouă, liberală. Chiar şi aşa, legea din 1852 nu impunea o cauţiune pentru revistele care aveau conţinut pe teme ştiinţifice religioase, morale sau şcolare, ci doar pentru acelea care prezentau evenimentele politice contemporane, deci intrau în categoria unei prese angajate politic. Dar, în mână guvernului maghiar legea presei din 1852 devine un instrument autoritar de control al oricăror manifestări ale spiritului public, iar într-un context politic precum a fost acela al anilor 1867-1868, guvernul nu ezită să facă exces de autoritate. Instituind regimul unei cenzuri severe şi obligativitatea unei cautiuni foarte ridicate pentru apariţia oricărui periodic, legea presei a constituit, în epocă, temeiul unor numeroase procese de presă[8].

După consultarea unui avocat din Gherla, Episcopul Ioan Vancea răspunde Ministrului de interne maghiar, cerându-i acestuia să-i scoată de sub incidenÅ£a legii presei din 1852 ÅŸi să-i scutească “că n-au bani de garanÅ£ie”[9]. ÃŽn sprijinul cererii sale, episcopul Ioan Vancea arată ce ar aduce “bun” pentru Biserică ÅŸi Stat foaia CredinÅ£a: 1. vor publica directivele oficiale; 2. vor informa despre administrarea episcopiei ÅŸi despre actele de caritate; 3. va contribui la educarea clerului ÅŸi a treburilor legate de credinţă; 4. se vor publica ordinele ÅŸi hotărârile ministeriale privind ÅŸcolile; 5. ÅŸi va trata evenimentele ce privesc credinÅ£a ÅŸi Biserica[10]. Din cele enumerate, Ministerul trebuia să vadă că foaia nu se va ocupa de politică ÅŸi nu vor ieÅŸi din “direcÅ£ia” impusă. O garanÅ£ie în plus, Vancea adaugă: “iar dacă unii ar scrie greÅŸit, le-ar fi în pericol serviciul, pentru că majoritate sunt profesori sau lucrează pentru Stat”.

Nici de această dată ministerul nu arată mai multă înÅ£elegere. La 8 martie 1868, într-o scrisoare adresată episcopului Vancea, i se comunică acestuia faptul că legea din 1852 rămâne “încă” în vigoare pentru Ardeal, deci nu poate să aplice scutirea de taxă, dar le poate acorda o amânare la plata garanÅ£iei, dacă editorul i-o va cere în scris. O altă posibilitate ar fi fost aceea ca foaia CredinÅ£a să-ÅŸi schimbe formatul ÅŸi numărul de apariÅ£ii, adică să apară odată la 2-3 luni, de doar 4-6 ori pe an, ceea ce ar fi scăzut mult răspândirea ÅŸi impactul

ÃŽn această situaÅ£ie, cei patru profesori care ÅŸi-au asumat cu 5 luni înainte programul înfiinţării unei foi bisericeÅŸti în Episcopia Gherlei, îşi expun episcopului Vancea punctul lor de vedere, anume că “foia proiectată, în modul acesta nu poate vedea lumina tiparului ÅŸi să se aÅŸtepte ÅŸtergerea legii de presă, care precum se vede nu poate fi departe”[11]. CauÅ£iunea pretinsă de minister nu poate fi depusă, întru-cât cheltuielile cu tipărirea foii ÅŸi a circularelor abia pot fi acoperite din banii abonamentelor, iar modificarea numărului de apariÅ£ii la 4-6 pe an nu ar duce la atingerea scopului propus ÅŸi nici nu va avea susÅ£inerea clerului decât la nivelul diecezei. Apoi, schimbarea formei cu acel scop de a scăpa de cauÅ£iune ar “mirosi a eludarea legii”, care nu poate fi omisă cu totul. Ei îşi încheie scrisoarea cu recomandarea să fie înÅŸtiinÅ£at clerul diecezan despre cauÅ£iune ce s-a ivit neaÅŸteptat în contra ieÅŸirii foii, iar banii trimiÅŸi ca prenumerare să se primeasca de la tipografie. Prin circulara din 4 aprilie 1868, episcopul Vancea face cunoscut clerului diecezan că “foaia bisericeasca CredinÅ£a nu poate ieÅŸi la lumină - din cauza - legilor sustătătoare încă în vigoare pentru Transilvania (…) deci ieÅŸirea foii se amână pentru alt timp”.

În concluzie, proiectul înfiinţării reviste/foii bisericeşti Credinţa în Episcopia Gherlei a fost unul lăudabil şi s-a bucurat de un sprijin larg atât din partea ierarhiei eparhiale, în special a episcopului Ioan Vancea, prin implicarea directă în tratativele cu autorităţile maghiare, dar şi din cea a clerul diecezan, prin numeroasele abonamente făcute. Eşecul său se datorează însă momentului istoric şi a contextului politic nepotrivit unor asemenea idei. Până în anul 1875, când Nicolae Fekete Negruţiu va reuşi editarea unor periodice la Gherla, respectiv Predicatoriul săteanului român şi Cărţile săteanului roman[12], proiectul Credinţei va rămâne singular în cadrul episcopiei greco-catolice a Gherlei.

Note

[1] Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, fond Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla (în continuare ANDJC, EgcCG), doc. 3253/1867, f. 1r-2v (Anexa I).

[2] Tipografia diecezană din Gherla a fost înfiinţată în noiembrie 1866, în timpul păstoririi lui Ioan Vancea. Pentru aceasta vezi: V. Bojor, EpiscopiiDiecesei Gr. Cat. de Gherla acum Cluj-Gherla (1856-1939), editia a II-a, Cluj-Napoca, Viaţa Creştină, 2000, pp. 182; Nicolae Bocşan, Mirela Andrei, Episcopul Ioan Vancea. Pastorale şi circulare 1865-1869, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003, pp. 88-92, 154-156, 159-161; ANDJC, EgcCG, Protocolul exhibitoriu nr. 13/1866, doc. 2383, 2772, 3964, 4164, 4242 etc.

[3] Nicolae BocÅŸan, Mirela Andrei, Episcopul Ioan Vancea. Pastorale ÅŸi circulare 1865-1869, Cluj-Napoca, 2003, pp. 244-245; ANDJC, EgcCG, doc. 3253/1867, f. 3r-v.

[4] ANDJC, EgcCG, Protocol exhibitoriu pre anul 1868, nr. 15, doc. 321 etc.

[5] ANDJC, EgcCG, doc. 947/1868, ff. 9r-10v (Anexa II) ÅŸi Protocol exhibitoriu pre anul 1867, nr. 14, doc. 3666, ff. 618v-619r.

[6] ANDJC, EgcCG, doc. 947/1868, f. 11r (Anexa IV); Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Alba (în continuare ANDJA), fond Mitropolia Română Unită Blaj, Arhiva generala - Acte neînregistrate, doc. 1/1868, ff. 1r-2v (în continuare MRUB).

[7] ANDJA, MRUB, Arhiva generala - Acte neînregistrate, doc. 1/1868, f. 1r-2v. ÃŽn inventarul acestui fond, nr. inv. 325, din cadrul ANDJA, documentul 1/1868 are următorul titlu: Rapoare înaintate episcopului de Oradea prin care se solicită intervenÅ£ia acestuia pentru editarea “CredinÅ£ei“. După părerea noastră, documentele din acest dosar sunt copiile a două scrisori adresate episcopului greco-catolic de la Gherla, Ioan Vancea ÅŸi nu episcopului de Oradea, Iosif Pop-Sălăjeanu (Joseph Papp-Szilagyi).

[8] În cursul anilor 1867-1868 au avut loc mai multe procese de presă, precum au fost cele de la Federatiunea etc. În decursul a numai 10 luni de la instaurarea dualismului, în Ungaria s-au intentat din partea autorităţilor nu mai puţin de 42 de procese de presă. Pentru acestea vezi: Gelu Neamţu, Procese politice antiromâneşti din epoca dualismului austro-ungar 1868-1890, Cluj-Napoca, 2004; Serban Polverejan, Nicolae Cordos, Miscarea memorandista in documente (1885-1897), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1973, p. 23.

[9] ANDJC, EgcCG, doc. 947/1868, ff. 7r-8r (Anexa VIII, 24 februarie 1868).

[10] ANDJC, EgcCG, doc. 947/1868, f. 7r.

[11] ANDJC, EgcCG, doc. 947/1868, f. 4r-v (Anexa X, 2 aprilie 1868); Acest document apare în Protocolul Exhibitoriu pe anul 1868, nr. 15, doc. 1182: “Corul profesoral din locu cu 2 aprilie a.c. isi da opinia cu privinta la Credinta“, ff. 199v-200r.

[12] ÃŽn 1875, sub redacÅ£ia lui Nicolae Fekete NegruÅ£iu, apare la Gherla Predicatoriul săteanului român (1875-1880), care, în 1880, îşi va schimba denumirea în Preotul român (1880-1890). ÃŽncepând din 1876, în aceeaÅŸi tipografie “Diecesană” din Gherla, apare periodicul CărÅ£ile săteanului român (1876-1886) precum ÅŸi Amicul familiei (1878-1890). Pentru acestea vezi: Nerva Hodos, Al. Sadi Ionescu, PublicaÅ£iile periodice româneÅŸti, vol. III, BucureÅŸti, 1913, pp. 31, 121, 507.

Lecturi:2678
Inapoi la inceputul paginii