Mai 2008

Icoana Coborârii Spiritului Sfânt

Autor: Goţia Ioan Patriciu
Teme: Artă, Spiritualitate, Teologie

Imaginea care ne este familiară probabil celor mai mulţi dintre noi ne înfăţişează momentul coborârii Spiritului Sfânt în limbi de foc asupra Apostolilor într-un mod surprinzător, contrastând cu descrierea marcată de efervescenţa şi de agitaţia din Faptele Apostolilor, unde citim:

“Când a sosit ziua Cincizecimii, ei erau toţi adunaţi laolaltă. Şi din cer, fără de veste, a venit un vuiet ca de vijelie care trece, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, nişte limbi ca de foc şi deasupra fiecăruia dintre ei s-a oprit câte una.” (Fapte 2,1-3).

clip_image002

Spre deosebire de relatarea noutestamentară, icoana reflectă o atmosferă senina, pătrunsă de o nemişcare exterioară. De unde această diferenţă? În rândurile care urmează vom încerca să răspundem acestei întrebări şi să descoperim împreună mesajul icoanei, oprindu-ne pe rând asupra următoarelor elemente esenţiale care o compun: apostolii, cosmosul, sfera dumnezeiasca.

Apostolii

Precum în pasajul biblic amintit, la fel şi în icoană, apostolii ocupă partea cea mai importantă a compoziţiei: adunaţi în încăperea de sus a cenacolului (Fapte 1,13), după cum sugerează arhitectura din fundal şi pânza roşie care uneşte acoperişurile celor două clădiri, apostolii sunt reprezentaţi sezând pe banca semicirculară a unei abside, fiecare dintre ei având o poziţie şi o gestică proprie. Numele a unsprezece dintre ei este amintit în Fapte 1,13, la care se adaugă numele lui Matia, ales pentru a-i lua locul lui Iuda şi pentru a fi împreună-mărturisitor al învierii Domnului. În partea superioară a corului apostolilor recunoaştem chipul lui Petru (cărunt şi cu barba rotunjită), iar în faţa lui pe Pavel (cu fruntea largă şi barba lungă de culoare brun închis), chiar dacă convertirea acestuia din urmă încă nu avusese loc. Acelaşi anacronism îl întâlnim şi în icoana Împărtăşirii apostolilor, în care aceiaşi corifei conduc cele două grupuri de apostoli care se apropie de Cristos pentru a se împărtăşi cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului. Sensul acestei alăturări a celor doi apostoli este acela de a exprima deplinătatea şi universalitatea Bisericii formate din cei covertiţi din rândul Poporului iudeu şi din rândul Neamurilor, prin lucrarea şi revărsarea aceluiaşi Spirit Sfânt, după cum ne învaţă chiar Apostolul Neamurilor: “Noi toţi într-un singur Spirit ne-am botezat, ca să fim un singur trup, fie Iudei, fie Elini, fie robi, fie slobozi, şi toţi la un singur Spirit ne-am adăpat.” (1Cor 12,13)

Fiecare dintre apostoli ţine în mână o carte sau un rulou ca semn al învăţăturii lui Cristos, ai cărei vestitori sunt aleşi să fie sub inspiraţia Spiritului Adevărului, conform promisiunii făcute de Răscumpărătorul înainte de ceasul pătimirii: “Iar când va veni Mângâietorul, pe care eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Spiritul Adevărului, care de la Tatăl purcede, acela va mărturisi pentru mine. Şi mărturisiţi şi voi, pentru ca de la început sunteţi cu mine” (In 15,27). Aşezarea lor pe banca în formă de exedră indică, conform unui model iconografic al artei antice, tocmai rolul lor de dascăli transmiţători ai învăţăturii lui Isus Cristos, Învăţătorul prin excelenţă. În acelaşi timp, această aşezare mai are încă o semnificaţie: unitatea Bisericii, unitate în care apostolii sunt deja pregătiţi să asume rolul de judecători “ai celor vii şi ai celor morţi” adunaţi în jurul Domnului la a doua Sa venire. Atât în icoana Rusaliilor, cât şi în icoana Judecăţii de pe urmă, apostolii în dubla lor calitate de judecători şi învăţători prezidează în mod solemn adunaţi în jurul Judecătorului Suprem. Însă cineva ar putea, pe bună dreptate, obiecta: “Dar Cristos nu e înfăţişat în icoana Rusaliilor!” Aşa ar părea să fie la prima vedere, ba chiar mai mult, între sfinţii Petru şi Pavel e lăsat un spatiu gol. Semnificaţia acestui spaţiu liber o vom putea descoperi contemplând antica icoană de pe Muntele Sinai din secolul VII, în care acest loc primeşte forma unui tron gol care, în linia tradiţiei artei imperiale romane, substituie prezenţa Regelui şi a Judecătorului Suprem. Aşadar este tocmai tronul rezervat lui Cristos la vremea celei de-a doua Veniri în slavă. Astfel, iată-ne în faţa unui alt mesaj-cheie al sărbătorii Rusaliilor: revărsarea darurilor Spiritul Sfânt pregăteşte în acelaşi timp Parusia.

clip_image004Atitudinea fiecăruia dintre apostoli, varietatea gesturilor, precum şi culoarea îmbrăcăminţii, sunt tot atâtea moduri de a sugera bogăţia şi diversitatea darurilor Spiritului Sfânt, ale aceluiaşi Spirit care-i face una în Cristos. Iar aceste daruri sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea (Gal 5,22-23), aducând rod neîncetat în mijlocul Bisericii născute în ziua Rusaliilor. Aşa cum ne-o arată o miniatură siriană din secolul al VI-lea, în mijlocul apostolilor apare şi figura Sfintei Fecioare Maria în atitudinea de orantă, în calitatea ei de icoană vie a Bisericii în rugăciune stăruitoare (Fapte 1,14), Spiritul Sfânt coborându-se şi asupra ei în chip de limbi de foc. Maică a Cuvântului Întrupat, Maria primeşte de la Fiul ei cel răstignit chemarea de a deveni Maică a ucenicilor Lui, incluşi în ucenicul cel iubit aflat la poalele crucii. Prin prezenţa ei la Rusalii în mijlocul apostolilor aflaţi în rugăciune în aşteptarea împlinirii promisiunii Trimiterii Spiritului Sfânt, Maria este puntea de continuitate între naşterea lui Cristos şi naşterea Bisericii - amândouă naşterile fiind lucrarea Spiritului Sfânt: Maică a lui Cristos prin “umbrirea” Spiritului Sfânt, la revărsarea aceluiaşi Spirit de sărbătoarea Cincizecimii ea este împreună-lucrătoare la naşterea membrelor Trupului Mistic al lui Cristos, Biserica.

Cosmosul

clip_image006În partea inferioară a icoanei Cincizecimii, încadrat de forma semicirculară a unei porţi, observăm un personaj misterios, cu pletele cărunte, înveşmântat în haine împărăteşti, purtând coroană pe cap. Pe pânza întinsă pe care o ţine în mâini se află douăsprezece rulouri. Este reprezentarea simbolică a Cosmosului, a omenirii întregi pregătită să primească predicarea Apostolilor - cele douăsprezece suluri.

După cum aflăm din descrierea pasajului biblic, martorii Coborârii Spiritului Sfânt erau “oameni cucernici, Iudei din toate neamurile câte sunt sub cer” (Fapte 2,5). Începând din Evul Mediu, reprezentanţii acestor popoare erau înfăţişaţi sub chipul împăraţilor lor, care la Bizanţ erau supranumiţi “cei egali cu apostolii”, indicând rolul lor misionar în continuarea misiunii apostolilor. Misiunea Împăratului creştin continuă lucrarea Spiritului Sfânt, manifestată în unitatea imperiului. Figura Împăratului devenea astfel simbol al unităţii Bisericii şi a imperiului, de unde imaginea simbolică din icoana Rusaliilor.

Pe fundalul întunecat al interiorului porţii sulurile albe ale predicării apostolilor strălucesc cu intensitate, reflectând lumina darurilor Spiritului şi alungând din lume întunericul necunoaşterii de Dumnezeu. Acum Cosmosul întreg poate intona cântarea de mărire: “Văzut-am lumina cea adevărată, luat-am Spiritul cel ceresc, aflat-am credinţa cea adevărata, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, ca Aceasta ne-a mântuit pe noi” (Stihira 5 de la Doamne strigat-am de la Vecernia Rusaliilor).

Sfera dumnezeiască

În partea superioară a compoziţiei se conturează forma unui semicerc de culoare albastru-verzui, cu partea arcuită spre în jos, din care ţâşnesc douăsprezece raze spre capetele apostolilor. Deasupra apostolilor razele formează acele “limbi ca de foc”, care se odihnesc asupra fiecăruia din cei adunaţi în încăperea Cenacolului. Acesta este modul de înfăţişare a bolţii cereşti văzută ca lăcaş al dumnezeirii, din care se revarsă lumina Spiritului Sfânt, Cel ce “pretutindenea este şi toate le împlineşte” (Stihira a 3 de la Stihoavna Vecerniei Rusaliilor).

clip_image008“Desăvârşirea a toate” este exprimată în mod simbolic şi de data sărbătoririi Rusaliilor, adică la cincizeci de zile după Paşti, şapte săptămâni a câte şapte zile plus o zi, imagine a celei de-a opta zi a timpului Împărăţiei. Cincizecimea marchează astfel ieşirea din timp şi intrarea în noul timp al Împărăţiei, al Împărăţiei unde limbile sunt abolite, fiindcă nimic nu mai rămâne ascuns ochilor plini de lumină.

Această lumină a Cincizecimii învăluie şi transformă întreaga “casă” în care stau adunaţi apostolii, casă care face trimitere spre casa-Biserică ridicată din temelii la împlinirea promisiunii Mântuitorului. Astfel, lumină este fundalul auriu. Lumină sunt apostolii “înflăcăraţi” de limbile ca de foc. Lumină sunt zidurile încăperii şi banca semicirculară pe care stau apostolii. Lumină este poarta Cosmosului care se deschide predicării. Totul e pătruns de lumina răspândită din cerul dumnezeirii Întreit-Sfinte. În unele icoane ale Cincizecimii prezenţa şi lucrarea Preasfintei Treimi este exprimată în mod explicit prin reprezentarea în centrul sferei cereşti a unui tron pe care se află cartea Evangheliei, iar deasupra ei, într-o aureolă, un porumbel. Tronul în sfera cerească indică dumnezeirea Tatălui, Evanghelia arată prezenţa Domnului Cristos, iar porumbelul, prin referinţa la botezul lui Cristos, este simbol al Spiritului Sfânt. Aceast mod de reprezentare este expresia unei evoluţii ulterioare a sărbătorii Rusaliilor, care-a devenit sărbătoare a Preasfintei Treimi, asa cum se reflecta şi în textele liturgice.

Parcurgând împreună acest drum în descoperirea câtorva licăriri din bogăţia sărbătorii Coborârii Spiritului Sfânt, ne-am putut familiariza cu modul în care Biserica se referă la acest eveniment crucial din istoria mântuirii. Atât expresiile liturgice, cât şi cele iconografice, nu caută surprinderea unei imagini istorice, ci a unui simbolism teologic, menit să-l conducă pe omul credincios spre profunzimea adevărurilor de credinţă, spre credinţa trăită comunitar şi personal. În urma acestui parcurs, cu ochii minţii şi ai sufletului am încercat să întredeschidem împreună poarta încăperii Cenacolului, pentru a ne aduna împreună cu apostolii şi cu Maica Sfântă în rugăciune în aşteptarea Trimiterii Spiritului Sfânt. Spiritul Sfânt, care i-a facut pe apostoli una în Cristos cel Înviat şi i-a înflăcărat pentru a putea predica Vestea cea Bună a Mântuirii în cele patru colţuri ale lumii, să ne aprindă şi pe noi cu prezenţa Sa, ca să putem deveni apostoli după bogăţia darurilor revărsate asupra fiecăruia dintre noi.

Bibliografie consultativă

Stefano de Fiores, “Maria”, in. Nuovissimo dizionario, Edizioni Dehoniane Bologna, Bologna 2006.

Egon Sendler, Les mysteres du Christ. Les icones de la Liturgie, Desclee de Brouwer, Paris 2001.

Michel Quenot, Învierea şi icoana, Editura Christiana, Bucureşti 1999.

Andre Grabar, L’eta d’oro di Giustiniano, Rizzoli Editore, Milano 1966.

Lecturi:2427
Inapoi la inceputul paginii

Impartasiti-ne opinia Dvs

Opinia Dvs:

Teme