Om în lumină şi pace
Autor: Rus Cristian
Teme: Teologie
Inima nu este doar locul emoÅ£iilor ÅŸi al sentimentelor. AÅŸa cum ne învaţă Sfânta Scriptură ÅŸi SfinÅ£ii PărinÅ£i ai Bisericii, inima are o semnificaÅ£ie mult mai profund. Ea este centrul vieÅ£ii. Ea determină ÅŸi felul nostru de a trăi. A avea o inimă plină de liniÅŸte, de pace, o inimă care nu judecă ÅŸi nu trece totul prin filtrul logicii matematice înseamnă a avea o viaţă liniÅŸtită, în pace; înseamnă a fi capabil să iubeÅŸti ÅŸi să te laÅŸi iubit. Aceasta este însă inima care a ajuns la acea pace interioară (apatheia) care nu se identifică cu tăcerea care nu are nimica de spus, tăcerea ipocrită ÅŸi sterilă care este un nu comunicării. Pacea interioară la care tindem este cea care înlătură frica. Dar care frică stă împotriva păcii interioare? Este frica de a vedea diferenÅ£a dintre ceea ce vrem să fim ÅŸi ceea ce suntem cu adevărat. Ne este frică să ne recunoaÅŸtem propriile limite în faÅ£a laturilor noastre măreÅ£e. Omul este, o mâna de pământ ÅŸi totuÅŸi purtător al eternităţii. Acestui om Christos îi dă pacea ÅŸi nu aÅŸa cum o da lumea. Care este diferenÅ£a dintre pacea adusă de Christos ÅŸi pacea adusa de lume? Lumea oferă o pace a individului, o pace euforica, periodică. Nu este o vindecare a rănii ci un medicament care ne ia durerea de cap pentru două ore. Este o amnezie periodică. Să ne gândim ÅŸi la “pacea†pe care o dau drogurile. ÃŽnsă pacea pe care Isus ne-o dă este o stare de viaţă care nu depinde de “simÅ£ire†ci de a fi cu Dumnezeu, a trăi în prezenÅ£a Lui. Este o pace ontologică, o stare în care omul priveÅŸte lucrurile aÅŸa cum sunt, se priveÅŸte pe sine aÅŸa cum este ÅŸi se raportează la acel Dumnezeu inefabil, tremurător dar personal ÅŸi “Iubitor de oameniâ€, cum îl numeÅŸte Sfântul Grigore de Nissa. Aceasta stare este un dar de la Dumnezeu care nu exclude deschiderea omului spre calea purificării inimii, a gândurilor de care vorbeÅŸte Evagrie Ponticul.
Cel care iubeşte doreşte să găsească loc în inima celui iubit, să fie cu el. “Aşternutul†cel mai intim este inima. În ea locuieşte Cel Prea Înalt. Acum se explică şi mai bine importanţa purificării inimii. Aici locuieşte Cineva. Creştinul este cel care trăieşte cu Cineva. Trăirea cu cineva presupune şi un schimb de experienţe. Dumnezeu se comunică omului iar acesta din urmă se îndumnezeieşte. Aici se găseşte cu adevărat asemănarea cu Dumnezeu. Se spune că doi soţi, cu timpul, parcă se aseamănă tot mai mult. Fără ca să-şi piardă identitatea ei devin ceea ce iubesc. Acest lucru se întâmplă şi în cuplul om-Dumnezeu. Ceea ce uneşte şi dă viaţă cuplului este comunicarea - rugăciunea. În cadrul liturgic ea devine locul purificării simţurilor noastre. Ne purificăm întreaga persoană prin purificarea auzului prin rugăciunile cântate, vederea prin icoanele sfinte şi purtătoare de har, ne curăţim prin mirosul tămâi sfinţite ca apoi să primim Sfânta Euharistie care ne uneşte cu Dumnezeu. Ieşim de la biserică cu privirea mai curată şi cu chipurile luminoase. Purtăm veşnicia şi suntem mai dezbrăcaţi de preocuparea pământească. Am fost îmbrăţişaţi în cadrul liturgic de întreaga veşnicie care îşi pune amprenta pe noi. Este ca îmbrăţişarea care lasă pe corpul celuilalt ceva din parfumul său.
Lecturi:1684
Inapoi la inceputul paginii
Impartasiti-ne opinia Dvs
Teme