Octombrie 2008

Ferice de cel ce crede

Autor: pr. Crişan Cristian
Teme: Recenzii

clip_image002Titlu: Felice chi crede (Ferice de cel ce crede)
Autor: Carlo Maria Martini
Colectie: al pozzo di Sicar
Editura: Edizioni Paoline
Data publicării: 2007
Locul publicării: Milano
Numar de pagini: 64
Format: -
ISBN: 9788831533386

Chiar dacă trăim într-o epocă a deziluziilor şi a debusolărilor, mereu asaltaţi de nesiguranţă şi de ne-siguranţe, iată că şi astăzi găsim în scrierile marilor cugete nouă contemporane hrană şi mărgăritare pentru Viaţă. Cardinalul Carlo Maria Martini, trăieşte actualmente la Ierusalim, însă scrierile sale reuşesc şi astăzi să facă să vibreze simţirile celor ce (încă) mai caută în Biserică şi în Dumnezeu şi altceva, şi nu doar un izvor de alinare.

O reflecţie pe care cardinalul a rostit-o la deschiderea anului universitar la Institutul de Ştiinţe Religioase "Maximilian Kolbe" de la Salerno-Italia, apărută ulterior la editura Paoline în anul 2007, cu titlul Ferice de cel ce crede (t. o. "Felice chi crede"). Chiar nefiind extinsă ca dimensiuni, articulată în 8 părţi, meditaţia cardinalului Maria Martini impresionează nu doar prin densitate şi prin elocvenţa gândirii, cât mai ales prin vigoarea şi îndrăzneala slovei şi a pătrunzătoarei sale rostiri. Fericit e Toma, dar fericiţi mai ales cei care, chiar nevăzând, vor crede. Nevederea, ca şi obârşie a Dorului omului dintotdeauna. A Dorului omului de a fi fericit.

Autorul vorbeşte despre Libertatea, temelia fiinţei, arătând cum omul, înspăimântat de alegerile ce se cuvine a le face, preferă să se ascundă după mult mai comodul «così fan tutti». Aceeaşi libertate se găseşte la temelia credinţei, mai ales atunci când trebuie să ne încredem în ceilalţi, în fraţii noştri. Beatitudinea de a ne încrede, de a avea încredere. Aceeaşi încredere, spune cardinalul Maria Martini, în Speranţa fără de care ne-ar fi cu neputinţă să trăim. Căci există beatitudinea-fericire de a vedea, dar şi beatitudinea-fericire de a crede. De-a lungul vieţii, suntem nevoiţi să acceptăm multe învăţăminte doar pentru că aşa ni le-au transmis ceilalţi, fiindcă puţine sunt acele lucruri pe care le putem verifica noi înşine. Şi, paradoxal, acesta este preţul libertăţii: a crede fără a vedea. O credinţă care să nu fie bazată nici pe văz şi nici pe fapte minunate, ci pe consimţământul liber. Credinţa în Dumnezeu, clădită pe o dragoste liberă, nu pe exaltări entuziaste şi servile, în faţa acelei măreţii care, de fapt, ne-a înfricoşat dintotdeauna.

Credinţa - între lumină şi întunecime, nu se impune în viaţa omului. Ba chiar ne-văditul şi, adeseori, ne-limpezimea credinţei, dimpreună cu motivele pentru a crede la care se cuvine să aderăm cu voinţa, reprezintă şi indică marele respect pe care Domnul îl nutreşte faţă de noi, şi faţă de libertatea noastră. Acel Domn, care după Înviere nu exaltă milioane de persoane prin apariţii glorioase, ci se arată unui grup mic de oameni înspăimântaţi, ascunşi de frică, şi cărora le cere să meargă să dea mărturie despre El lumii întregi. Nici un fel de constrângere, sau de strivire a libertăţii, ci doar adeziunea interioară a celor ce în El îşi pun nădejdea, faţă de o realitate ce îi transcende.

A crede fără a vedea - o punte către veşnicie, aşa intitulează cardinalul Carlo Maria Martini ultima parte a meditaţiei sale. A crede şi a ne încrede în Dumnezeu, în Cuvântul Lui. În făgăduinţele Lui. Nădăjduind bunurile şi frumuseţile Cerului, pe care nu îndrăznim nici măcar să ni le închipuim. Aşteptând viaţa ce va să fie.

Puţinele şiruri ale cugetării cardinalului Carlo Maria Martini amintesc faptul că Dumnezeu ne dăruieşte suficientă lumină pentru a crede, şi, totodată, suficientă întunecime câtă e de trebuinţă libertăţii noastre, astfel încât credinţa noastră să fie cu adevărat un act liber. De aceea, cuvine-se a ne pune nădejdea noastră nu atât în trăirile şi în durerile proprii, cât mai cu seamă în Cuvântul Celui despre care Sf. Petru spunea că "fără să-L fi văzut, îl iubiţi; întru El, deşi acum nu îl vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită" (1Pt. 1,8).

Puteţi să consultaţi fragmente din această lucrare în versiunea italiană aici.

Lecturi:1328
Inapoi la inceputul paginii

Impartasiti-ne opinia Dvs

Opinia Dvs:

Teme