Octombrie 2008

Moartea - o etapă de care nu putem fugi!

Autor: Pavel Maria Ioana
Teme: Spiritualitate

Auzim tot mai puţin vorbindu-se despre moarte. De ce? pentru că e neplăcut, pentru că suntem tineri şi vom intra în «depresie» dacă ne vom gândi la aceasta. Dar de ce să fugim de ceva inevitabil? De ce să nu ajungem la o vârstă înaintată cu mulţumiri iar nu cu regrete? Pentru aceasta trebuie să ne folosim în mod adecvat timpul, corespunzător cu starea noastră ( ex. elevi, studenţi, părinţi …)

clip_image001Moartea reprezintă sfârşitul vieţii noastre pământeşti, a perioadei pe care ne-a acordat-o Dumnezeu pentru a o trăi conform dorinţei sale (CBC 1993, 226). În ceasul morţii Dumnezeu ne va judeca. În acel moment se va decide conform faptelor noastre unde va merge sufletul nostru: rai, iad sau purgator (CBC 1993, 228). Probabil ne va acorda clipele necesare pentru o spovadă, însă e posibil ca timpul care acum ne încurcă să ni-l refuze atunci! Încercarea omului de a se converti pe patul morţii e dificil de înţeles şi aproape imposibilă deoarece în acele clipe diavolul luptă din răsputeri pentru a obţine acel suflet. Dacă acel suflet a ascultat toată viaţa mai mult de glasul altora decât de cel al lui Dumnezeu, diavolul are mult mai mari şanse de a reuşi, atunci "Ce-i foloseşte oare omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde viaţa? Sau ce va putea da omul în schimbul vieţii sale?" (Mt. 16, 26-27).

Ce se poate întâmpla pe patul morţii? Pe muribunzii drepţi diavolul îi împinge la disperare arătându-le în mod exagerat păcatele şi slăbiciunile din timpul vieţii. În acele momente omul nu mai e în stare să-l caute pe Dumnezeu; poate lipsi timpul, sau dacă ne este oferit, necazurile, durerile, patimile vechi vor pune piedici acestei convertiri. Pr. Istrate spune "Cum vă puteţi închipui că o minte care începe a se întuneca, că o limbă care abia gângureşte, cu o memorie care se zăpăceşte, cu o inimă care se stinge, va fi în stare păcătosul a desluşi secretele adânci ale conştiinţei? Credeţi că un suflet legat deja cu legăturile morţii va putea cugeta serios asupra celor ce îl aşteaptă? Mulţi dintre noi au trecut probabil printr-o boală gravă, aproape de mormânt. Ne-am gândit atunci la mântuire? Nu, ne-am gândit la scăpare, la supravieţuire, orice muribund se gândeşte la supravieţuire! Ce aţi fi zis atunci dacă mergeaţi în faţa Tribunalului etern? Ce aţi zis după ce v-aţi însănătoşit?"

Chiar şi sfinţii tremură când se gândesc la clipa morţii, pe când păcătoşii continuă să-l insulte pe Dumnezeu, se bazează liniştiţi pe ultimele momente. Adesea Dumnezeu acordă darul convertirii în ultimele clipe, precum tâlharului de la dreapta lui Isus sau multora din Istoria Bisericii! Dar cei care amână convertirea până pe patul morţii fac din speranţa în îndurarea lui Dumnezeu o fărădelege. Trebuie să avem încredere în Dumnezeu însă e necesar să fim conştienţi că prea multă duce la prezumţie. Datorită faptului că nu cunoaştem clipa când va veni moartea suntem datori să o trăim în aşa fel încât să nu ne surprindă …

clip_image003Omul este chemat la comuniunea cu Dumnezeu. Augustin scrie în Confesiuni: «Mare eşti tu, Doamne, şi preavrednic de laudă (…) fiindcă Tu ne-ai zidit pe noi pentru tine; şi neliniştită este inima noastră până se va odihni întru tine» . Această comuniune ajunge la plenitudine după moarte, dacă sufletul merge în rai. Creştinismul nu priveşte moartea doar sub forma ei biologică, ci îi dă un sens, o consideră ca trecere spre o nouă viaţă - viaţa veşnică. Viaţă veşnică va fi pe măsura felului în care ne-am trăit viaţa, de aceea trebuie să ne pregătim pentru această întâlnire cu Dumnezeu pe tot parcursul existenţei noastre. Moartea este o etapă care nu trebuie să ne înspăimânte, e firească, toţi au avut parte de ea, chiar şi sfinţii.

Am văzut deci, că moartea nu este doar un fenomen biologic ci şi o etapă de trecere de la viaţa pământească la cea veşnică pe măsura felului în care am trăit-o. Prin credinţă omul este chemat la comuniunea cu Dumnezeu. Creştinii văd moartea ca un mijloc de trecere la plenitudinea vieţii cu Dumnezeu, fapt pentru care nu trebuie să ne înspăimânte. Într-o rugăciune scria: «nefericit este omul care partea cea mai frumoasă a vieţii o dă diavolului şi mai nefericit este bătrânul care nici ultimele clipe nu le dă lui Dumnezeu». Suntem datori să conştientizăm că cu fiecare moment care trece suntem mai aproape de moarte, că vom da seama de fiecare clipă, fiecare vorbă. Aşadar, de moarte nu putem fugi, putem să ne pregătim pentru ea, ca dincolo să nu regretăm existenţa «noastră» pe pământ.

Lecturi:1810
Inapoi la inceputul paginii

Comentarii

Mersi. M-ai inspirat pentru un viitor articol. O sa-l intitulez “Pedeapsa cu.. viata”

In ceea ce priveste articolul tau, il consider un “avertisment” prietenesc pentru toti cei care considera moartea in sensul cel mai simplist.. o trecere.

Impartasiti-ne opinia Dvs

Opinia Dvs:

Teme