Credinţa noastră, viaţa noastră

Autor: Pavel Maria Ioana
Teme: Spiritualitate

Auzim tot mai puÅ£in vorbindu-se despre moarte. De ce? pentru că e neplăcut, pentru că suntem tineri ÅŸi vom intra în «depresie» dacă ne vom gândi la aceasta. Dar de ce să fugim de ceva inevitabil? De ce să nu ajungem la o vârstă înaintată cu mulÅ£umiri iar nu cu regrete? Pentru aceasta trebuie să ne folosim în mod adecvat timpul, corespunzător cu starea noastră ( ex. elevi, studenÅ£i, părinÅ£i …)

Moartea reprezintă sfârşitul vieţii noastre pământeşti, a perioadei pe care ne-a acordat-o Dumnezeu pentru a o trăi conform dorinţei sale (CBC 1993, 226). În ceasul morţii Dumnezeu ne va judeca. În acel moment se va decide conform faptelor noastre unde va merge sufletul nostru: rai, iad sau purgator (CBC 1993, 228). Probabil ne va acorda clipele necesare pentru o spovadă, însă e posibil ca timpul care acum ne încurcă să ni-l refuze atunci! Încercarea omului de a se converti pe patul morţii e dificil de înţeles şi aproape imposibilă deoarece în acele clipe diavolul luptă din răsputeri pentru a obţine acel suflet. Dacă acel suflet a ascultat toată viaţa mai mult de glasul altora decât de cel al lui Dumnezeu, diavolul are mult mai mari şanse de a reuşi, atunci "Ce-i foloseşte oare omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde viaţa? Sau ce va putea da omul în schimbul vieţii sale?" (Mt. 16, 26-27).

Ce se poate întâmpla pe patul morţii? Pe muribunzii drepţi diavolul îi împinge la disperare arătându-le în mod exagerat păcatele şi slăbiciunile din timpul vieţii. În acele momente omul nu mai e în stare să-l caute pe Dumnezeu; poate lipsi timpul, sau dacă ne este oferit, necazurile, durerile, patimile vechi vor pune piedici acestei convertiri. Pr. Istrate spune "Cum vă puteţi închipui că o minte care începe a se întuneca, că o limbă care abia gângureşte, cu o memorie care se zăpăceşte, cu o inimă care se stinge, va fi în stare păcătosul a desluşi secretele adânci ale conştiinţei? Credeţi că un suflet legat deja cu legăturile morţii va putea cugeta serios asupra celor ce îl aşteaptă? Mulţi dintre noi au trecut probabil printr-o boală gravă, aproape de mormânt. Ne-am gândit atunci la mântuire? Nu, ne-am gândit la scăpare, la supravieţuire, orice muribund se gândeşte la supravieţuire! Ce aţi fi zis atunci dacă mergeaţi în faţa Tribunalului etern? Ce aţi zis după ce v-aţi însănătoşit?"

Chiar ÅŸi sfinÅ£ii tremură când se gândesc la clipa morÅ£ii, pe când păcătoÅŸii continuă să-l insulte pe Dumnezeu, se bazează liniÅŸtiÅ£i pe ultimele momente. Adesea Dumnezeu acordă darul convertirii în ultimele clipe, precum tâlharului de la dreapta lui Isus sau multora din Istoria Bisericii! Dar cei care amână convertirea până pe patul morÅ£ii fac din speranÅ£a în îndurarea lui Dumnezeu o fărădelege. Trebuie să avem încredere în Dumnezeu însă e necesar să fim conÅŸtienÅ£i că prea multă duce la prezumÅ£ie. Datorită faptului că nu cunoaÅŸtem clipa când va veni moartea suntem datori să o trăim în aÅŸa fel încât să nu ne surprindă …

Omul este chemat la comuniunea cu Dumnezeu. Augustin scrie în Confesiuni: «Mare eÅŸti tu, Doamne, ÅŸi preavrednic de laudă (…) fiindcă Tu ne-ai zidit pe noi pentru tine; ÅŸi neliniÅŸtită este inima noastră până se va odihni întru tine» . Această comuniune ajunge la plenitudine după moarte, dacă sufletul merge în rai. CreÅŸtinismul nu priveÅŸte moartea doar sub forma ei biologică, ci îi dă un sens, o consideră ca trecere spre o nouă viaţă - viaÅ£a veÅŸnică. Viaţă veÅŸnică va fi pe măsura felului în care ne-am trăit viaÅ£a, de aceea trebuie să ne pregătim pentru această întâlnire cu Dumnezeu pe tot parcursul existenÅ£ei noastre. Moartea este o etapă care nu trebuie să ne înspăimânte, e firească, toÅ£i au avut parte de ea, chiar ÅŸi sfinÅ£ii.

Am văzut deci, că moartea nu este doar un fenomen biologic ci şi o etapă de trecere de la viaţa pământească la cea veşnică pe măsura felului în care am trăit-o. Prin credinţă omul este chemat la comuniunea cu Dumnezeu. Creştinii văd moartea ca un mijloc de trecere la plenitudinea vieţii cu Dumnezeu, fapt pentru care nu trebuie să ne înspăimânte. Într-o rugăciune scria: «nefericit este omul care partea cea mai frumoasă a vieţii o dă diavolului şi mai nefericit este bătrânul care nici ultimele clipe nu le dă lui Dumnezeu». Suntem datori să conştientizăm că cu fiecare moment care trece suntem mai aproape de moarte, că vom da seama de fiecare clipă, fiecare vorbă. Aşadar, de moarte nu putem fugi, putem să ne pregătim pentru ea, ca dincolo să nu regretăm existenţa «noastră» pe pământ.

Lecturi:2410
Inapoi la inceputul paginii